Sorin Ovidiu Vântu comentează cel mai recent scandal din lumea editorială, în centrul căruia se află Editura Rao, supusă unui val de atacuri și unei campanii de boicotare.  Asta după ce Mircea Cărtărescu a cerut celor care îl iubesc și îl urmează să nu mai dea bani pe nici o carte apărută la Editura RAO, care a publicat o carte semnată de Dan Voiculescu. „Domnii Liiceanu și Cărtărescu s-au dovedit, prin samavolnicia comisă, a fi cu mult sub autorii pe care i-au contestat”, afirmă omul de afaceri într-o postare pe Facebook. De asemenea, susține Vântu,  „boicotul unei cărți este un act de vandalism spiritual”.
 
În stilul caracteristic, SOV concluzionează, ironic: „Această editură (una dintre cele mai importante și utile prin calitatea titlurilor pe care le editează) și-a permis să surclaseze celebra editură a lui Gabriel Liiceanu. Impardonabil! Patronul de la RAO trebuie arestat neîntârziat iar editura desființată. Gabriel Liiceanu, cu toate bubele lui, trebuie totuși să mănânce.”

Redăm mai jos textul postat pe Facebook:

„Am citit cu mare atenție Biblia, Coranul, Talmudul, Patristica (atât cât am găsit), cu multă greutate și cu dicționare la îndemână, vedele în limba franceză, istoria religiilor a lui Eliade, esența creștinismului ale lui Feuerbach, istoria creștinismului a lui George Ory și multe ale lucrări care țin de domeniul religios, în ciuda faptului că sunt un ateu ireversibil. De peste tot am învățat câte puțin. Am citit Mein Kampf pentru a înțelege resorturile celui mai detestat personaj din istoria contemporană. Am citit ce s-a tradus din operele lui Marx și din cele ale lui Marx și Engels, materialism și empiriocriticism a lui Lenin, în ciuda faptului că am fost crescut de o mamă fanatic susținătoare a lui Zelea Codreanu și provenită dintr-o familie care a dat un prefect la Vaslui și un primar general în Capitală pe timpul rebeliunii legionare. Și din acele cărți am învățat câte ceva. Nu este carte, băi generație, din care să nu înveți ceva nou, indiferent cât de detestat este cel care a scris-o și indiferent de convingerile pe care le ai. Boicotul unei cărți este un act de vandalism spiritual.


Domnii Liiceanu și Cărtărescu s-au dovedit, prin samavolnicia comisă, a fi cu mult sub autorii pe care i-au contestat. Dacă pentru Adrian Năstase am un profund respect cultural și social, pe Dan Voiculescu îl situez în primele 10 locuri ale antipatiilor mele. În ciuda acestui fapt, sunt convins că a citi o carte scrisă de un personaj care provoacă atâtea patimi și atâta frică în cele mai diverse zone ale societății românești, nu poate fi altceva decât un util și necesar exercițiu de cunoaștere. Domnii Liiceanu și Cărtărescu vin și cu explicația atitudinii lor, dând dovadă de o totală necunoaștere a valorilor pe care susțin că le promovează (pe indivizi de genul acesta îi consider nu doar ticăloși și ipocriți, ci și idioți)
– Dom’le, cum să dai voie unor pușcăriași să-și tipărească lucrările?

Iată, băi generație, de ce i-am făcut ticăloși ipocriți și idioți pe cei doi, și te las pe tine să decizi dacă am sau nu dreptate.
1. Ticăloși – În timp ce Voiculescu și Năstase au fost băgați la pușcărie pentru că s-au opus vehement ascensiunii și menținerii la putere a celui care ți-a vândut țara puterilor străine, Liiceanu și Cărtărescu se întreceau în a-l tămâia, a-l promova și a-l apara, lingându-i voluptuos pingelele, în așteptarea unor foloase personale.
2. Ipocriți – Dacă Voiculescu sau Năstase ar descoperi leacul unei boli incurabile, iar cei doi sicofanți ai lui Băsescu ar suferi de această boală, ar refuza leacul pe motiv de pușcărie?
3. Idioți – Când locuitorii unei cetăți lezau prin ceva comunitatea, aceștia erau, în funcție de gravitatea leziunii, fie condamnați la moarte, fie băgați în pușcărie, fie alungați din cetate, pierzându-și astfel calitatea de locuitori ai cetății, adică de cetățeni. Voiculescu și Năstase au fost băgați la pușcărie, dar nu alungați din cetate. După ce și-au ispășit condamnarea, ei au fost acceptați în continuare ca locuitori ai cetății, și nimeni nu mai are dreptul să le conteste participarea la treburile ei.

Nu pun aici în discuție corectitudinea condamnărilor lor. Habar n-am dacă au fost condamnați în mod corect sau incorect, dacă au fost sau nu probe reale în dosarele soluționate de instanțe. Dar ceea ce știu sigur este faptul că amândoi au fost condamnați la ordinul lui Băsescu, iar asta ridică mari semne de întrebare asupra deciziilor de condamnare.

Finalizez prin a spune că răspunsul la întrebarea – Pe cine judecăm, opera sau omul?, a fost dat cu mult timp în urmă de gânditori autentici, gânditori pe care cei doi nu i-au parcurs, ocupați fiind cu linsul și la alte pingele.

Judecăm opera, generație!
Marcel Aymé, este în continuare citit și gustat de intelectualitatea franceză în ciuda colaboraționismului lui cu armata lui Hitler.

În ceea ce privește boicotul editurii RAO, sunt de acord. Această editura (una dintre cele mai importante și utile prin calitatea titlurilor pe care le editează) și-a permis să surclaseze celebra editură a lui Gabriel Liiceanu. Impardonabil! Patronul de la RAO trebuie arestat neîntârziat iar editura desființată. Gabriel Liiceanu, cu toate bubele lui, trebuie totuși să mănânce.”