SRI va putea intercepta toate comunicațiile de pe Facebook, Whatsapp, Skype, Signal sau Telegram. Proiectul de lege adoptat pe șest înainte de moțiunea de cenzură din octombrie. ACTUALIZARE. Cîțu zice că e pentru 5G. PROIECTUL PDF AICI

Un proiect de lege care lărgește în mod nejustificat interceptările electronice, inclusiv comunicațiile de pe Facebook, Telegram, WhatsApp, trimis în Parlament de guvernul Cîțu, a fost adoptat în ultima ședință înainte de moțiunea de cenzură, acuză Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) condusă de Bogdan Manolea și citată de CorectNews. Trecut „ca prin brânză” prin Camera Deputataților - fără ca nici măcar AUR să-l reclame, după cum o face de abia azi - proiectul (PDF AICI) se află în prezent în „dezbatere” la Senat.
Iată ce prevede proiectul, redat de ApTI:
Art.10^2. — (1) Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP și furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere au obligația să sprijine organele de aplicare a legii și organele cu atribuții în domeniul securității naționale, în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
a) să permită interceptarea legală a comunicațiilor, inclusiv să suporte costurile aferente;
b) să acorde accesul la conținutul comunicațiilor criptate tranzitate în rețelele proprii;
c) să furnizeze informațiile reținute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaților sau clienților, modalități de plată și istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente;
d) să permită, în cazul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, accesul la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii datelor existente.
(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) se aplică în mod corespunzător și furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice.
„Serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere” – este ce se numea acum câțiva ani „mesagerie instatanee sau mesaje chat” și practic intra în categoria asta Skype, WhatsApp, Facebook Messanger, Signal, Wire, Telegram sau pentru cei mai nostalgici Yahoo Messanger, AIM, ICQ sau chiar IRC, explică ApTI.
Asociația amintește că, deși directiva trebuia transpusă până pe 21 decembrie 2020, a zăcut undeva prin Guvern aproape un an până când a plecat USR din coaliție. Apoi, cu doar 3 zile înainte să fie demis, Guvernul Cîțu îl adoptă dintr-o dată în ultima ședință de guvern. Pe urmă intră în circuitul parlamentar, iar la Camera Deputaților trece „ca prin brânză” și este adoptat pe 7 decembrie 2021.
Doar că varianta proiectului pusă în dezbatere publică conținea amendamentul, ceea ce este în sine o ilegalitate anti-democratică.
„Adăugirea din motivație a fost numită „Schimbări legislative relevante pentru
domeniul securității naționale” (sic!), două definiții (scrise evident
de persoane care nu au lucrat în domeniu, după formulările absolut
improprii) și art 10^2 inserat într-o zonă care n-are nimic de a face cu
subiectul celorlalte 299 de pagini”, a descoperit și reclamat directorul executiv al
Asociației pentru Tehnologie și Internet, Bogdan Manolea.
ACTUALIZARE: Întrebat
vineri la Parlament despre acest proiect, fostul premier Florin Cîțu a declarat: „Este Codul comunicațiilor. Este nevoie de acest proiect de lege pentru a
demara licitațiile 5G. Toate avizele au fost primite, inclusiv avizul
CSAT care este un aviz foarte important. (...) Eu cred
că cei de la CSAT știu mai bine”
Pe același subiect

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

HOLD OUT - al treilea film documentar interzis și denigrat de sistemul Marii Resetări pentru că relevă ADEVĂRUL DESPRE PLANDEMIE: MINCIUNI ȘI TRĂDĂRI. Integral, tradus în română, la ActiveNews - VIDEO

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană
Recomandările noastre

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

Provocările Ungariei în obrazul României. Președinta lui Viktor Orban, Katalin Novák, se preumblă prin Transilvania ca să-i decoreze pe teroriștii István Beke și Zoltan Szőcs prinși de DIICOT și SRI înainte de a-i ucide pe copiii aduși de Mihai Tîrnoveanu

Zoe Dantes: 227 decese! Și un război! ANUNȚ: ActiveNews PUBLICĂ VINERI 20 MAI LISTELE CU SUMELE PRIMITE DE TOATE PUBLICAȚIILE MITUITE DE STAT
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Florin Cîțu
Locații: România
Subiecte: interceptări ilegale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (32)