SUA: Prezentatorul Fox News Neil Cavuto a fost depistat pozitiv la Covid-19, deși era vaccinat

Prezentatorul Fox News Neil Cavuto a ieșit pozitiv la testul Covid-19, informează NBC News .
„Deși sunt oarecum uimit de această veste, medicii îmi spun că sunt și norocos. Dacă nu aș fi fost vaccinat și cu toate problemele mele medicale, situația ar fi fost mult mai gravă”, a declarat Cavuto, în vârstă de 63 de ani, într-un comunicat.
Prezentatorul a aflat rezultatul testului după episodul de luni al emisiunii „Your World with Neil Cavuto”, iar marți nu a apărut la emisiune.
El a spus că „supraviețuiește” Covid deoarece este vaccinat. „Sper că toată lumea va înțelege foarte clar acest mesaj. Vaccinați-vă, pentru voi înșivă și pentru toți cei din jurul vostru”, a spus Cavuto în declarația sa.
Cavuto este, de asemenea, gazda emisiunii „Cavuto Live” pe Fox News și „Cavuto: Coast to Coast”, la Fox Business Network.
Fox Corp. a declarat luna trecută că toți angajații nevaccinați vor fi testați în fiecare zi, nu doar o dată pe săptămână. Anterior, compania le-a cerut angajaților să își raporteze statutul de vaccinare și a anunțat că 90% dintre angajații cu normă întreagă au fost vaccinați.
Cu toate acestea, cunoscutul comentator politic Tucker Carlson, de la același canal de televiziune, a afirmat următoarele, într-una din emisiunile sale „Tucker Carlson Tonight” de luna trecută:
„Nu le poți permite oamenilor să te forțeze să iei medicamente pe care nu le dorești sau de care nu ai nevoie”. „Depinde de tine ce medicamente iei, punct. Dacă le permiți oamenilor să te forțeze să iei medicamente pe care nu le vrei, ești terminat. Ești proprietatea lor. Nu mai ești liber, punct.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Neil Cavuto
Locații: SUA
Subiecte: infectați după vaccinare vaccin COVID-19
Organizații: Fox News
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)