SUA au livrat 31 de tancuri Abrams Germaniei. Lloyd Austin anunță că tancurile vor ajunge în Ucraina la toamnă
Tancurile americane Abrams, necesare pentru antrenarea forțelor ucrainene, au ajuns în Germania cu puțin înainte de termen, potrivit Sky News. Tancurile sunt transportate la baza militară Grafenwoehr, unde instruirea va începe peste două, trei săptămâni, au declarat oficialii americani, informează Știripesurse.
Este vorba despre 31 de tancuri M1A1 Abrams care au ajuns în Germania înainte de termenul stabilit luna trecută de liderii militari. Tancurile pe care SUA le construiește pentru Ucraina vor fi livrate până la începutul toamnei.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat subcomisiei pentru apărare a Senatului că SUA au mutat „un număr de tancuri”, astfel încât ucrainenii să poată începe să se antreneze pe ele.
Afirmațiile au fost făcute la o audiere la Senat: „Facem tot posibilul pentru a accelera livrarea acestor tancuri. Conform previziunilor noastre, acest lucru se va întâmpla la începutul toamnei”, a declarat Austin, conform Știripesurse.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
Av. Gheorghe Piperea: Presa securist-soroșistă și stăpănii ei ne transformă în ținte ale Iranului. ACTUALIZARE
Purtătoarea de cuvânt a Poliției a murit
”Vă mai amintiți în plandemie, la început, când, pe lângă China, mai aveam un protagonist unde se murea din picioare de covid și se umplea țara cu cimitire? Era Iranul.” - Cum a rulat filmul pandemic în BRICS
Recomandările noastre
NICUȘOR DAN, un PERICOL NAȚIONAL! Pe urmele trădătorilor ordinari Adrian Severin și Emil Constantinescu, FĂRĂ ACORDUL PARLAMENTULUI, a cedat DIN NOU pământurile istorice românești furate de URSS, pe lângă gazele din Marea Neagră
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Secțiuni: Dezvăluiri Externe Prima pagină Știri
Persoane: Lloyd Austin
Subiecte: Tancuri americane
Organizații: Armata Germaniei Armata SUA Armata ucraineana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)