”Săracii ucraineni”. Pensionar din Ucraina, prins pe Aeroportul din München cu aproape o jumătate de milion de euro

Vameșii de pe Aeroportul din München au confiscat 455.000 de euro în numerar de la un pensionar de 66 de ani, din Ucraina, scrie Ziaruldepenet.
Incidentul a avut loc pe 19 noiembrie 2023, dar autoritățile germane au oferit informații abia acum. În timpul verificării de la intrarea în terminal, bărbatul a declarat că avea la el aproximativ 300 de euro în numerar.
Potrivit Ukrainska Pravda, în raportului întocmit de vameși se arată că înainte de îmbarcare, ucraineanul a primit de la un necunoscut un bagaj de mână.
"După reverificarea călătorului, în bagajul de mână de înregistrat au fost găsiți aproape 455.000 de euro. Banii au fost confiscați, iar împotriva bărbatului a fost pornită urmărire penală”, a precizat biroul vamal din München.
Purtătorul de cuvânt al departamentului, Marie Muller, a declarat că bărbatul din Ucraina nu a putut justifica sursa banilor.
Ancheta în acest caz este încă în curs. Într-un comentariu pentru Bild, reprezentantul vamal Christian Schüttenkopf a spus că oamenii legii investighează versiunea spălării banilor. Dacă originea numerarului nu este confirmată, „toți banii vor fi confiscați în favoarea statului”.
Biroul Vamal Principal din München a reamintit că la intrarea din afara Uniunii Europene, numerarul și bijuteriile cu o valoare totală de 10.000 de euro sau mai mult trebuie să fie declarate în scris.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Știri
Subiecte: Spălare de bani
Organizații: Guvernul Germaniei Guvernul Ucrainei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)