Schitul Prodromu din Muntele Athos și-a sărbătorit la 25 iulie 2017  hramul, dedicat Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului-Prodromița (potrivit calendarului iulian neîndreptat). 

Cu acest prilej, la evenimentele religioase dedicate acestei zile deosebit de importante din viața obștii monahale de la Schitul Prodromu, a fost prezentă și o delegație a Patriarhiei Române, condusă de arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, scrie ziarul Lumina.
 
În ajunul hramului, luni, 24 iulie 2017, un sobor de preoți și diaconi au săvârșit slujba Privegherii de la ora 22:00, slujbă care s-a încheiat ieri, în jurul orei 8:00. În continuare, a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de 30 de clerici, sub protia starețului Mănăstirii Marea Lavră, părintele Prodromos Lavriotul. Patriarhia Română a fost reprezentată la acest moment deosebit de arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, arhim. Chiril Lovin, redactor coordonator la Departamentul „Carte de cult” din cadrul Editurilor Patriarhiei Române, și pr. Mihai Mușat de la Biroul de protocol al Patriarhiei Române. Prin intermediul delegaților Patriarhiei Române, starețului Mănăstirii Prodromu, Atanasie Prodromitul, i-a fost conferit, din partea Patriarhului României, Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena”. 
 
Scurt istoric al icoanei
 
Icoana Maicii Domnului-Prodromița (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezăto­rul”-Prodromu de la Sfântul Munte Athos.
 
Istoria acestei icoane începe în anul 1863, în timpul lucrărilor de construire a Schitului Prodromu de la Muntele Athos, când cuvioșii ctitori Nifon și Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, așa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioșii Nifon și Nectarie îl găsesc pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, care se supune cu evlavie rânduielilor celor doi călugări și, în anul 1863, se apucă de lucru. Iconarul a început lucrarea la Mănăstirea Bucium din Iași, care era pe atunci metoc al Schitului Prodromu, iar în câtva timp a terminat de pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei, lăsând ca Sfintele Fețe (cea a Maicii Domnului și cea a Pruncului ­Iisus) să le picteze la sfârșit, după cum este tehnica picturii tradi­ționale de icoane. După ce a terminat de zugrăvit cum s-a priceput mai bine veșmintele și fondul icoanei, a început a lucra la Sfintele Fețe silindu-se cu toată priceperea, însă în mod inexplicabil Sfintele Fețe ale Fecioarei Maria și Pruncului Iisus din brațele ei nu puteau fi zugrăvite, iar icoana a rămas nedesăvâr­șită.
 
Deși era un pictor cu ex­periență, speriat și mâhnit că poate și-a uitat meșteșugul, bătrânul iconar a acoperit icoana, a încuiat atelierul și a amânat lucrul pentru a doua zi. În dimi­neața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase și pline de dumnezeiesc har, fără să înțe­lea­gă însă cum se petrecuse această minune. Mărturia lui se găsește la Schitul Prodromu, fiind datată la 29 iunie 1863.