S-a născut în satul Mărculești, comuna Bălănești, județul Buzău, pe 15 octombrie 1924. La botez a primit numele Stelian. Părinții săi, Ioan și Filofteia, au avut doisprezece copii, Stelian fiind cel de-al patrulea. Ei erau oameni credincioși, apropiați de Biserică. Și-au crescut copiii cu responsabilitate, învățându-i de mici dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Toată familia Cuviosului Dometie era aplecată spre viața duhovnicească. Astfel, fratele cel mare, Gheorghe, a ajuns cântăreț bisericesc; fratele cel mic, Mihai, a devenit preot la Sibiu; Eugenia, sora părintelui, a îmbrățișat viața monahală la Mănăstirea Râmeț, primind numele Eudoxia; după trecerea la cele veșnice a tatălui, mama părintelui intră și ea în mănăstire, primind numele Filotimia.

Astfel că, Stelian a fost atras de mic de școală și de Biserică. În anul 1937, a absolvit cele șapte clase ale școlii din comuna Târlele Filiului, din județul Brăila. Plin de râvnă pentru Biserica lui Hristos, a urmat Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit ca șef de promoție. Între anii 1945-1949 a urmat Teologia, fiind declarat licențiat în teologie, cu calificativul Excepțional, sub coordonarea părintelui profesor Dumitru Stăniloae, având ca temă de licență „Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă. Studiu istorico-exegetico-dogmatic”.

Vocația deosebită pentru viața monahală îl determină ca la 6 iulie 1949, în aceeași zi și lună în care avea să treacă la cele veșnice, să se închinovieze la Mănăstirea Prislop. Este hirotonit preot la 6 august 1949, în Mănăstirea Hodoș-Bodrog și este hirotesit duhovnic în catedrala episcopală din Arad de către episcopul Andrei Magieru. Pe data de 14 septembrie primește haina monahală la Mănăstirea Prislop, în același timp cu colegul său de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, avându-l drept naș de călugărie pe Cuviosul Arsenie Boca. Deși avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu strictețe cele trei voturi monahale, aplicându-le în duh de smerenie și jertfă totală.

A fost stareț și preot misionar timp de zece ani în câteva sate și mănăstiri din Ardeal: Prislop și Afteea-Hațeg, Piatra Fântânelor-Năsăud, Dragomirești-Maramureș și Ciolanu-Buzău. În anul 1959 s-a stabilit ca duhovnic la Mănăstirea Râmeț și preot misionar în satele mocanilor din Munții Apuseni. A revigorat viața monahală și duhovnicească, slujind cu multă râvnă, dar s-a ocupat și de partea administrativă cu multă responsabilitate. A restaurat biserica mănăstirii, a ridicat din temelie două case bisericești, ateliere supraetajate pentru secția de covoare, o trapeză cu bucătărie, un arhondaric cu șapte camere, a introdus lumina electrică și apa potabilă în încăperile mănăstirii. În anul 1969 a înființat, alături de sora sa, monahia Eudoxia Manolache, muzeul mănăstirii și a construit din temelie, lângă mănăstire, o școală pentru copiii satului Râmeț, toate acestea în paralel cu intensificarea misiunii pastorale în satele și cătunele din jurul mănăstirii.

După 26 de ani de totală dăruire și slujire a monahismului și Bisericii, Cuviosul Dometie s-a mutat la odihna cea de veci, în vara anului 1975, la scurt timp după ce finalizase studiile doctorale cu nota 10 la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, specializarea Teologie Sistematică.

Acest călugăr neobosit, duhovnic și povățuitor, a trăit o aleasă viață duhovnicească dusă până la jertfă. Datorită smereniei sale și a dragostei față de aproapele, Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv a fost înzestrat de Dumnezeu cu mari daruri duhovnicești. Prin viața sa, s-a făcut tuturor pildă de urmat. I-a întors pe mulți la credință, astfel că, după adormirea sa în Domnul, oamenii din zonă l-au numit „apostolul moților”. A fost, așa cum afirma Părintele Dumitru Stăniloae, „un erou al credinței, un suflet de mare sfințenie și puritate”, conchide Doxologia.