ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avocata șpăgară PNL-istă care promitea intrări la premierul Bolojan în schimbul unor sume colosale a fost reținută la ora patru dimineața de către procurorii DNA. Totul după ce liberalii s-au denunțat între ei la DNA în dosarul avocatei prinsă în flagrant.
 
ACTUALIZARE 15.00  Sarmalista lui Nicușor Dan și apropiata lui Ilie Bolojan, reținută pentru 30 de zileAvocata Adriana Georgescu a fost filmată și fotografiată în timp ce primea mită 60.000 de euro, iar imaginile au fost difuzate, în exclusivitate, la Antena 3 CNN. Potrivit unor surse, totul s-a întâmplat într-o scară de bloc, însă, există alte poze în care fostă membră în PNL Sector 1 ia teancuri de mii de euro și în alte zone. Fostă membră PNL, aceasta a fost denunțată la Direcția Națională Anticorupție (DNA) chiar de un coleg de partid.

Surse Antena 3 CNN au spus că avocata Adriana Georgescu ar fi avut mai multe discuții cu Jean-Paul Tucan, afaceristul din Constanța, care și-ar fi dorit aranjamente în justiție ca să scape de două dosare penale, prin intervenții la magistrați. Aceste aranjamente ar fi fost promise de fosta membră PNL Sector 1. Pentru intervețiile sale, femeia a cerut, în total, suma de 500.000 de euro.
 
În imaginile flagrantului se pot observa mai multe episoade, întrucât s-ar fi dat de mai multe ori sume de bani. Totul a culminat cu flagrantul care a avut loc ieri, când avocata Adriana Georgescu a fost prinsă luând șpagă 60.000 de euro, reprezentând o tranșă din cei 500.000 de euro.


Avocata PNL-istă participantă la chefurile cu sarmale de la Cotroceni și un posibil fals general SIE promiteau intervenții la procurorul șef DNA, la Tribunalul București și invocau președintele și premierul pentru rezolvarea a două dosare penale în schimbul a 500.000 de euro, transmite Realitatea.net.

Avocata Adriana Georgescu, șefă a femeilor liberale, a fost denunțată în fața procurorilor DNA în luna septembrie a anului trecut chiar de persoana căreia îi cerea bani pentru rezolvarea dosarelor, omul de afaceri Paul Jean Tucan. Culmea denunțului a fost că avocata PNL i-a scris omului de afaceri mesaje chiar când acesta o dădea în vileag în sediul instituției.

Tucan a fost trimis în judecată de Parchetul European anul trecut pentru schimbarea destinației fondurilor obținute din bani europeni. Fost șef al PNL Năvodari, Tucan și-ar fi construit o locuință cu sumele alocate pentru un port turistic de agrement. În paralel, acesta este investigat și de DNA pentru o serie de fapte de corupție petrecute în portul Constanța.

Tucan susține că se cunosc de aproximativ 15 ani, fiind colegi, membri de partid la PNL București, însă nu mai vorbiseră de câțiva ani. Georgescu Adriana l-ar fi contactat telefonic în contextul alegerilor electorale, ocazie cu care i-ar fi spus că îl poate ajuta să-și rezolve problema cu cele două dosare penale în care este cercetat.
 
Prima prima întâlnire între cei doi ar fi avut loc în București, într-un restaurant situat în spatele Parlamentului României, la circa o săptămână sau două de la apelul telefonic.

Cu două dosare la activ, omul de afaceri a dat-o pe mâna procurorilor pe colega sa de partid. „Suma pe care aceasta mi-a cerut-o era de ordinelor zecilor de mii de euro, dar nu mi-o mai amintesc exact. Eu am refuzat solicitarea ei.”, a transmis Paul Tucan.

Alături de Adriana Georgescu, cea care este membră în Partidul Național Liberal, este săltat de Direcția Națională Anticorupție și un posibil fals general în cadrul Serviciului de Informații Externe.

„Surprinși” de ancheta DNA, liberalii au suspendat-o din partid pe avocata Adriana Georgescu. Avocatei i-a fost chemată ambulanța în timpul audierilor de la DNA, după ce a acuzat o stare de rău. De asemenea, falsul general SIE a fost și el reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență.