„Nu este important că pleci, important e să te întorci. Să nu mori rătăcind prin străinătăți, fără să îți aduci aminte că ai un părinte care te așteaptă cu brațele deschise”.Așa spunea într-una din învățăturile duhovnicești Mitropolitului Clujului, Bartolomeu Anania de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc șase ani.

Bartolomeu Anania a fost unul din ierarhii Bisericii Ortodoxe Române a cărui voce s-a auzit puternic în spațiul românesc, cărturar de excepție, ucenicul literar al poetului Tudor Arghezi, înaltul prelat care a luptat în ultimii ani pentru respectarea testamentului lui Emanoil Gojdu. 

Ne-a învățat că „rugăciunea este cea care străbate orice zid” și că „Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi".

Într-o Românie marcată de tensiuni, dispute și vrajbă, apăsată de griji și tot mai ternă, învățăturile duhovnicești și predicile IPS Bartolomeu sunt mai actuale decât oricând.

 

„ Până la iertarea, Dumnezeu ne pune la îndemână răbdarea. Și cu aceasta trebuie să ne înarmăm. Suntem ființe sociale și trăim în societate. Important este să învățăm să ne suportăm unii pe alții. Porunca este să ne iubim. Poate e cam greu. Poate că Îl învinuim pe Dumnezeu că ne cere imposibilul, să-l iubești pe aproapele tău dar să-l iubești pe vrăjmașul tău ca pe tine însuți e foarte greu. Dragii mei, sunt trei posibilități în fața unuia care îți face rău: să plătești răul cu rău, după dictonul Vechiului Testament ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Dar Vechiul Testament a fost depășit de cel Nou, care introduce legea iertării. Ți-a făcut rău, fii indiferent, nu-i răspunde cu rău. Altă variantă: ți-a făcut el rău, fă-i tu binele. Și ne spune apostolul Pavel că în clipa în care ai răsplătit cu bine pe cel care ți-a făcut rău, cărbuni aprinși vei pune pe spinarea lui. Important este să avem procese de conștiință cât timp mai este timp pentru reparații. Dacă mustrările de conștiință vin prea târziu, nu mai ai de făcut nimic, decât să îți pară rău. Dumnezeu nu ne judecă după ceea ce gândim sau simțim, ci ne judecă după ceea ce facem. dacă traducem simțirea sau gândirea în faptă. Aceasta este învățătura pe care v-o dau din cuprinsul Evangheliei de astăzi, în așa fel încât, trăind în societate, să trăim ca oameni sociabili și să trăim ca fii ai lui Dumnezeu, egali în drepturi, dar egali și în datorii unii față de alții!”, spunea IPS Bartolomeu în 2009.

Bartolomeu Anania, pe numele de botez Valeriu Anania, s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea Glavile, județul Vâlcea. A intrat în monahism la 2 februarie 1942, la Mănăstire Antim din București, primind numele Bartolomeu. Decizia de a intra în monahism, la vârsta de 21 de ani, a luat-o într-o singură zi și fără prea multe frământări, așa cum mărturisea mult mai târziu înaltul ierarh într-un interviu.

Aflat în haină de monah, Bartolomeu Anania a făcut studii de medicină, în perioada 1945-1946, la Sibiu și Cluj și de muzică instrumentală la Cluj. Aici, a frecventat cenaclul literar al lui Victor Papilian, reactivat în casa protopopului ortodox Florea Mureșanu. În iunie 1946, fiind student al Universității din Cluj și președinte al Centrului Studențesc "Petru Maior", a condus greva studențească antirevizionistă și anticomunistă.

Au urmat un șir de arestări și a fost expulzat din Cluj.

Câteva luni din iulie până în decembrie 1947 a fost stareț al Mânăstirii Toplița. În 1948, la Mânăstirea Bistrița l-a cunoscut pe patriarhul Justinian (1948-1977), căruia i-a fost colaborator apropiat timp de peste 25 de ani.

Din 1948 până în 1950 a fost intendent al palatul patriarhal și ulterior inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc.

A fost decan al Centrului de Îndrumări Misionare și Sociale a clerului, la Curtea de Argeș, unde preda cursuri de istorie bisericească și omiletică (1951-1952); director al bibliotecii patriarhale (1952-1958).

În 1958, Bartolomeu Anania a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnica, pentru "uneltire contra ordinei sociale"; închis la Securitate, Jilava, Pitești și Aiud. A fost eliberat după șase ani și două luni, în 1964, prin decret general de grațiere.

Între anii 1964-1965, a fost, din nou, director al bibliotecii patriarhale.

Din 1965 până în 1976, a funcționat, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America și Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicațiilor, reprezentant al relațiilor interbisericești. A susținut conferințe în Detroit, Chicago, Windsor și Honolulu. Redactor al revistei și almanahului Credința și al casetei de literatura Noi.

La 29 octombrie 1967 a fost hirotonit preot de episcopul Victorin al Americii; mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat rangul de arhimandrit.

A fost director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române la București (1976-1982).