Șase localități ilfovene au primit încă 7 zile „supliment” de carantinare, chiar în ajunul alegerilor parlamentare
Chiar dacă duminica alegerilor parlamentare oferă o iluzorie libertate de mișcare tuturor cetățenilor, carantinarea localităților ilfovene Corbeanca, Dobroești, Măgurele, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni a fost prelungită chiar în ajun cu încă o săptămână. Astfel, ea intră în vigoare de sâmbătă, 5 decembrie 2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile, a transmis Prefectura Județului Ilfov.
Decizia a fost luată de șeful DSU, Raed Arafat, la propunerea CJSU, pe baza analizei de risc făcute de DSP și avizate de INSP, potrivit prefectului de Ilfov, Daniel-Tudorel Zamfir.
Astfel, în localitățile carantinate sunt interzise: intrarea/ieșirea prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice; circularea și staționarea în spații publice a persoanelor, cu excepția motivelor bine justificate (prevăzute în ordin și preluate de cetățeni în declarația pe propria răspundere). Se instituie măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zonele respective, precum: identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința sau adresa declarată în aceste zone și introducerea lor în bazele de date dedicate; limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea respectării acestei măsuri. Este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței, cu 15 excepții în timpul zilei (printre care și participarea la activități religioase, deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea bunurilor de bază, pentru asistență medicală, pentru îngrijirea copiilor/vârstnicilor/rudelor, pentru călătorii cu operatorii de transport și cu dovada biletului ș.a.) și cu doar 4 excepții în intervalul orar 22:00 - 6:00 (printre care NU se regăsește deplasarea scurtă în jurul locuinței, pentru nevoile animalului de companie). Intrarea/ieșirea în/din zona carantinată este interzisă, cu 7 excepții notabile (transportul de marfă, desfășurarea activității profesionale sau a unor activități agricole, urgențe medicale, îngrijirea copiilor/rudelor/vârstnicilor ș.a.).
Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau exteriorul lăcașului de cult DOAR pentru persoanele cu domiciliul/reședința/adresa declarată în zona carantinată ȘI CU respectarea regulilor de protecție (printre care e amintită distanțarea fizică). Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii) sunt limitate la prezența a maximum 20 de persoane, cu tot cu oficianții acestora. Slujbele de înmormântare sunt limitate la doar 8 persoane în interiorul bisericii sau la 20 de persoane în aer liber. Evenimentele de stare civilă se pot desfășura cu maximum 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exteriorul acesteia, cu max. 20 de persoane care să respecte regulile sanitare.
Sunt interzise activități precum: organizarea de evenimente private precum nunți, botezuri, festivități (atât în spațiu deschis, cât și închis); organizarea de evenimente/activități private pentru copii în spațiu închis; activitatea cu publicul a restaurantelor, cafenelelor și teraselor (excepție pentru cele care comercializează alimente și/sau băuturi care nu se consumă în spațiile respective); jocurile de noroc; adunările publice și protestele; spectacole, concerte, evenimente culturale/științifice/artistice organizate atât în spații închise, cât și deschise; toate activitățile sportive, în ambele spații, cu excepția celor organizate de federații profesioniste; piețele nealimentare, târgurile, oboarele și talciocurile; activitatea cu publicul a saloanelor de îngijire fizică (coafură, frizerie, cosmetică, manichiură, pedichiură, masaj ș.a.).
Se limitează: programul de lucru cu publicul a unităților ce comercializează bunuri (ne)alimentare în intervalul orar 22:00 - 6:00, cu excepția farmaciilor și benzinăriilor; numărul persoanelor din incinta (super/hyper)magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu distanțare fizică; accesul persoanelor în centre comerciale dincolo de asigurarea spațiului de 8 mp/persoană; sâmbăta și duminica, activitatea operatorilor economici care vând materiale de construcții și bricolaj.
În ziua de 6 decembrie, de la ora 05:00 și până în ziua de 7 decembrie la ora 1:00 este permisă deplasarea persoanelor fără restricții și fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării. Mai multe prevederi, detaliate pentru fiecare localitate, puteți citi pe pagina web a Prefecturii Județului Ilfov, unde găsiți și modelul declarațiilor pe propria răspundere.
Pe același subiect

CNA oprește campania de dezinformare a populației privind vaccinurile după ce ActiveNews și alte sute de români au demonstrat că este ILEGALĂ. Într-o primă fază membrii CNA și-au arătat incompetența crasă la capitolul legalitate. Juriștii i-au trezit

Dr Virgil Păunescu, descoperitorul vaccinului românesc, despre vaccinurile anti-Covid: prin ARNm poate fi introdusă în organism orice informație de natură să-l modifice la nivel celular. Poate aduce beneficii dar și pericole, care merg până la extincție

Sfântul Munte Athos transmite: DEMISTIFICÂND VACCINUL PENTRU COVID. „Este o abordare greșită să intervii asupra 100% din populație pentru o ipotetică protecție a 1% din ea” - Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină

MILIȚIA GÂNDIRII. Medicii Răzvan Constantinescu și Adrian Cacovean, reclamați la Colegiului Medicilor. Cei doi sunt acuzați de „fake news” în cazul vaccinurilor dar chiar acuzatorii sunt cei care răspândesc FAKE NEWS, cum e cazul ziarului Libertatea

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI
Recomandările noastre
Persoane: Daniel Zamfir Raed Arafat
Locații: județul Ilfov
Organizații: CJSU Ilfov DSU Institutul Național de Sănătate Publică (INSP)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)