Schimbare de ton la Moscova: ”Nu vor exista negocieri până când inamicul nu va fi complet distrus”

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a transmis că incursiunea armatei ucrainene în regiunea rusă Kursk înseamnă că nu vor exista discuții între Moscova și Kiev până când Ucraina nu va fi învinsă complet pe câmpul de luptă, relatează Cotidianul, care preia Reuters.
„Discuțiile ocazionale ale intermediarilor auto-proclamați asupra subiectului virtuos al păcii au încetat. Chiar dacă ei nu o pot spune cu voce tare, toată lumea recunoaște realitatea situației”, a scris Medvedev pe contul său oficial de Telegram.
„Ei înțeleg că NU vor exista NEGOCIERI PÂNĂ CÂND INAMICUL NU VA FI COMPLET DISTRUS!”, a mai scris el.
Medvedev, care are una dintre cele mai dure poziții anti-occidentale de la Kremlin, a afirmat că „discuțiile de pace premature și inutile”, care fuseseră sugerate anterior, „au perspective vagi și nu au rezultate tangibile”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri
Persoane: Dmitri Medvedev Vladimir Putin
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Administrația de la Kremlin
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)