Scholz îi pune capac lui Zelenski: Ucraina nu poate să devină membră NATO
Cancelarul german, Olaf Scholz, a refuzat joi cererea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care reclamă, în cadrul „planului său de victorie” împotriva Rusiei, o invitație de acum pentru țara sa de a adera la NATO, transmite AFP, citat de Cotidianul.
„Este important să ne dăm seama că o țară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea știe asta, nu există niciun dezacord pe acest subiect. Iar invitația este în mod normal legată destul de repede de aderarea la NATO”, a spus cancelarul într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF.
„Am descris o perspectivă” de aderare a Ucrainei la termen, în cursul summiturilor Alianței Nord-Atlantice la Vilnius anul trecut, apoi la Washington în această vară, a reamintit cancelarul, referindu-se la angajamentul de a invita Kievul atunci când aliații vor decide și când condițiile vor fi îndeplinite.
„Dar cred că dincolo de asta, momentan nu este nevoie de o nouă decizie”, a estimat el.
Săptămâna trecută, șeful statului ucrainean a prezentat în fața UE și NATO „planul său de victorie” destinat să pună țara sa într-o poziție de forță în fața Rusiei înaintea oricăror negocieri diplomatice.
Acesta preconizează să i se adreseze de acum invitația de a adera la Alianța Nord-Atlantică, singura sa garanție reală de securitate, potrivit președintelui ucrainean. El solicită, de asemenea, ridicarea restricțiilor în utilizarea armelor pe care Occidentul le furnizează Ucrainei sau desfășurarea pe teritoriul ucrainean a unor arme de descurajare nenucleare.
Niciuna dintre cereri nu a primit încă sprijinul unanim din partea aliaților.
În cursul interviului, cancelarul Scholz a reafirmat linia sa de acțiune constând în a evita ca NATO să devină beligerant în războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.
El și-a reiterat, de asemenea, opoziția față de livrarea de rachete germane Taurus cu rază lungă de acțiune, care ar putea atinge ținte situate în adâncimea teritoriului Rusiei, pe care Ucraina le-a cerut de mult timp.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
20.000 de români la protestul anti-Guvern și anti-legea Vexler. Se strigă: “Jos Bolojan!”, “Călin Georgescu este președinte!”. Manifestanții au ajuns în Piața Victoriei și scandează ”Jos Guvernul!”, ”Trădătorii!”. Sute de jandarmi au înconjurat zona
Cunoscuta jurnalistă de televiziune Nicoleta Drăgușin a trecut la cele veșnice la doar 46 de ani. Jurnalista ar fi suferit un turbo-cancer pancreatic
Planul secret UE-Soros de răsturnare de la putere a lui Viktor Orban
Călin Georgescu la Poliția Buftea: ”Adevărul deranjează! Acordul MERCOSUR, o instituționalizare a otrăvii! Va fi foarte târziu când guvernanții vor înțelege că nu putem mânca bani”
Trenduri opuse: S-a schimbat Schimbarea Climatică!
Recomandările noastre
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Persoane: Olaf Scholz Volodimir Zelenski
Subiecte: aderare la NATO
Organizații: Guvernul Germaniei Președinția Ucrainei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)