Victor Roncea: Domnule profesor, știu că sunteți foarte ocupat în acest an. Și foarte grăbit așa cum am văzut și din răspunsurile pe care le-ați oferit în ultima vreme. Niște schițe sărace. Informații expediate rapid. Așa este sau mi s-a părut?

Constantin Barbu: Dragă Victor, ție nu ți „se pare" niciodată fiindcă ești un maestru al jurnalisticii pe care o inventezi și reinventezi de peste 35 de ani. Acum te întreb și eu: așa este sau mi se pare? Este adevărat că lucrez la mult mai multe proiecte deodată și sunt atât de multe proiecte încât uneori mai uit de două-trei dintre ele. Înțeleg că vrei să fim puțin mai sistematici? În anul 2026 am terminat Va fi chiliovers în 100 de volume. Această colecție de cărți de poeme se leagă de Stîlpul versului (o colecție care are tot 100 de volume). Urmarea va fi Versul negru în vreo 43 de volume. Aceste cărți sunt scrise pentru Angela, soția mea. Cele 25 de volume din manuscrisele Reginei Christina a Suediei sunt în tipar. Primele 100 de volume din Monumenta Mongoliae Historica (proiect care este lucrat până la volumul 843) vor apărea în următoarele luni (însoțite de niște hărți celebre ale Mongoliei și de cele mai vestite scrisori ale hanilor mongoli către Papă și către regele Franței). Voi mai tipări volume în Monumenta Romaniae Historica în care se vor regăsi urmele celei mai recente cercetări pe care am întreprins-o în Biblioteca Vaticanului. Vor fi și manuscrise cumpărate de Vatican din Moldova. Cel mai vechi manuscris privitor la viețuirea Apostolului Filip în Scythia Minor. Câteva manuscrise privitoare la Apostolul Andrei. Multe și valoroase manuscrise fin Sfinții Ioan Cassian și Dionysius Exiguus (aflătoare în Vatican sau în alte biblioteci și arhive din Europa). Am crezut că Monumenta Romaniae Historica va fi în aproximativ 1000 de volume dar acum colecția văd că se va întinde spre 3000 de volume. Tezaurul Arhiepiscopului Teodosie va fi astfel cel mai bogat tezaur de carte tipărită din lume.

Să nu uit: trebuie să înaintăm cu tipărirea Bibliotecii lui Eminescu de la volumul 836 spre 1243. Așa cum ți-am spus mai demult, dragă Victor, am făcut rost de cursurile care i s-au predat lui Eminescu la Universitatea din Berlin și le voi publica sigur.

Victor Roncea: Chiar dacă mi-ați spus că „modestia nu strică" vreau să îmi mai spuneți măcar câteva cuvinte despre proiectele să le numesc academice din acest an. Înțeleg prin aceasta premii internaționale, primiri în academii celebre, conferințe în mari universități  din Europa.

Constantin Barbu: Dacă este să fiu sincer și acest lucru prinde bine unui scriitor a cărui minte e invadată de imaginație pot să-ți spun, însă vag, că niște mari prieteni m-au anunțat de primirea unor premii fenomenale despre care cred că sunt mult mai mare decât meritele mele literare. E o uimire aparte pentru mine primirea în câteva academii celebre și, la momentul cuvenit, îți voi trimite câteva fotografii. Și detalii bogate. Voi ține o conferință, în toamnă, care va fi absolut celebră pentru istoria limbii basce. Onoarea care mi se acordă vreau să fie meritată.

Victor Roncea: Recunosc, nu mi-ați spus aproape nimic. Poate sunteți mai generos dacă vă întreb despre traducerile din cărțile dumneavoastră.

Constantin Barbu: Aștept editarea celor Zece elegii care sfîrșesc poezia, în traducere în limba arabă, traducere care aparține unui mare poet contemporan. Apoi o traducere a acelorași Zece elegii, în limba portugheză. O selecție de 1000 de poeme din Eu am aprins chibritul care dă foc laniakeiiva fi tradusă în limba suedeză și va fi o capodoperă de traducere. Am o mare bucurie, fiindcă aveam mari griji, și această bucurie vreau să ți-o transmit ție și celor câțiva cititori ai noștri: a început traducerea în limba germană a primelor patru volume din Supracartea fără de ce și se vor traduce și celelalte 11 volume (așa cum ți-am spus, Supracartea are aproximativ 2423 de pagini și am scris la această carte aproape 50 de ani). Cu Supracarteanu m-am grăbit niciodată. Așa m-a învățat maestrul meu, domnul Noica.

Despre cărți din această Supracarte am primit în ultimii 44 de ani păreri entuziaste de la Constantin Noica, Emil Cioran, Mihai Șora, Edgar Papu, Adrian Marino, Anton Dumitriu, Dumitru Stăniloae, Emmanuel Lévinas, André Glucksmann și Jacques Derrida (despre Derrida îți voi spune altădată cu totul ceva special)... Așa că, dragă prietene, mă mai înțelegi și pe mine de ce nu-mi pasă de nimic printre contemporani... Și zic mereu „culturica română"...

Victor Roncea: Totuși, vreau să spuneți măcar câteva cuvinte despre filmele documentare pe care le-ați făcut, despre o carte-interviu de peste 300 de pagini care va apărea în spaniolă. Și despre cartea, în franceză, scrisă despre poezia dumneavoastră.

O carte care va apărea la Paris. Un film documentar a apărut mai demult în Mexic. Alt film documentar s-a produs anul trecut de Ziua poeziei....

Constantin Barbu: Filmul documentar apărut în Mexic îl știi, și a fost o  surpriză pe care mi-au făcut-o prietenii mei. Cartea-interviu de peste 300 de pagini se bazează pe șapte întrebări multiple. Am fost entuziast de cartea lui Carlos Oquendo de Amat, 5 metros de poemas, și am scris în două zile și câteva ore Poelyzia(care este o carte-pliu de 50 de metri). Și am răspuns foarte entuziast scriind peste 300 de pagini în vreo două zile. Mi s-a spus că răspunsurile sunt „foarte sincere" și au o anumită „cruzime". Cred că am și spus în interviu că mie nu mi s-au dat cuvintele ca să-mi ascund gândurile. În fine, vom vedea.

Cartea de la Paris este scrisă de un strălucit eseist și bun prieten.

Victor Roncea: Văd că ați devenit prudent cum nu ați fost niciodată. Drept pentru care  o să vă întreb despre întâmplări din trecut. Aș vrea să începem cu Italia și vă rog să publicăm și fotografii și documente și informații concrete pentru că totul este demn de memorat.

Constantin Barbu: Am publicat câteva sute de cărți cu manuscrise în facsimil color iar aceste manuscrise mărturisitoare despre istoria poporului român se găsesc în cele mai faimoase arhive ale lumii și ale Italiei: ele sunt în Biblioteca Apostolica Vaticana și în biblioteci din Torino, Milano, Napoli.

În Muzeul Vaticanului am făcut o fotografie cu Dionis alături de un tarabostes milenar. Mai e o fotografie cu o hartă celebră pe care apare Tomis. Am băut cu Dionis și Alexandra o cafea pe o terasă aflată lângă Columna lui Traian.

La Torino (unde avem și Academia Europeană de Științe, Arte și Litere și Editura Mundus), acum câțiva ani, IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Academia Tomitana au făcut o expoziție cu lucrările distruse sau pierdute ale lui Brâncuși executate magistral de marele sculptor Rodion Gheorghiță.

Mihai Dionis Barbu a avut o expoziție de pictură având numele Alayavijnana.

Academicianul Teodosie a donat Bibliotecii Naționale din Torino câteva zeci de volume din Monumenta Romaniae Historica, volume din Ioan Cassian, Dionysius Exiguus. Conducerea Bibliotecii Naționale din Torino ne-a făcut bucuria și a expus două manuscrise vechi ale lui Ioan Cassian. Un manuscris din secolul V și un manuscris din anii 800.

IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, arătându-ne cel mai vechi manuscris al lui Ioan Cassian aflat în Biblioteca Națională din Torino. Este un palimpsest celebru.

Victor Roncea: În Italia, sunteți și membru în Academia Internaționară Léopold Sédar Senghor din Milano (acum sunteți și rectorul Academiei), ați primit și mari premii din partea Academiei, Academie condusă de marele poet Cheikh Tidiane Gaye. Pentru ce volum ați primit Premiul Academiei Senghor?

Constantin Barbu: Premiul a fost decernat volumului Paragină-n vid / Rovina nel vuoto apărut la Editura Rediviva, din Milano. Este o traducere splendidă datorată doamnei Daniela Lupi. Este volumul Sigilli de nessuna parte, unul din cele zece volume ale cărții intitulate Paragină-n vid.

Paragină-n vid se compune din următoarele volume:

1. A rămas în paragină vidul

2. Pecete niciunde (Sigilli de nessuna parte)

3. Paragină-n vid

4. Peisaje mentale

5. Schițe de nihileală

6. Închipuirile venețiene

7. Zborul pe inorog

8. Căruța sanskrită

9. Versurile argilei

10. Smintirea peste stea

Premiera s-a desfășurat în Sala Ricci a Fundației San Fedele din Piazza San Fedele, din Milano.

Victor Roncea: Mi-ați spus că sunteți foarte bucuros de Premiul Dante pentru cartea Am aprins chibritul care dă foc laniakeii. Este premiul conferit de celebra Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari.Decernarea a avut loc la 19 octombrie 2024, în castelul Normanno-Svevo, unul dintre cele mai vechi și frumoase castele din Italia. Am aprins chibritul care dă foc laniakeiiare 100 de volume și 10.000 de pagini și era cea mai mare carte de poezie scrisă vreodată în lume. Între timp ați mai scris Stîlpul versului și Va fi chiliovers care au și ele tot câte 100 de volume și 10.000 de pagini. Sunt, totuși, 30.000 de poeme! De ce vorbiți atât de puțin, aproape deloc, despre aceste cărți mari?

Constantin Barbu: Întâi trebuie să mulțumesc prietenilor mei Cheikh Tidiane Gaye, Președintele Academiei Senghor, și Prorectorului Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche, Massimo Massa, mari poeți și prieteni ai Poeziei. Premiul Dante l-am primit pentru această carte de 10.000 de  poeme, Am aprins chibritul care dă foc laniakeii, decernarea având loc în celebrul Castello Normanno-Svevo, construit în 1132 de regele normand Roger II și reconstruit de împăratul Frederic II, în 1233.

Castello Normanno-Svevo

Decernarea Premiului Dante

Decernarea Premiului Dante

 Așa cum ți-am mai spus, eu știam al 20 de ani Divina Commedia pe de rost. Sunt „înnebunit" de Dante și de aceea am și tipărit Divina Commedia în facsimil color, anume Manoscritto della Biblioteca Apostolica Vaticana Reg. lat. 1896 p.A. (97r-103v) Dante Alighieri, Divina Commedia illustrata da Sandro Botticelli. sec. XV es.

Ce superbități!

Cu prilejul decernării Premiului Dante am lansat și un volum din Eu am aprins chibritul care dă foc laniakeii, anume Il regno scomposto (Regatul descompus) tradus admirabil în italiană de Irina Lupu.

Tot poeta Irina Lupu a tradus o antologie de 1000 de poeme din Eu am aprins chibritul care dă foc laniakeii / Ho acceso il fiammifero che brucia laniakea.

Victor Roncea: Dar situația actuală a poeziei și poeților contemporani din România cum pare și cum este? Cultura română, în cazul că mai există, mai are ea instituții viabile astăzi?

Constantin Barbu: Îmi propusesem să nu mai vorbesc despre ipochimenii de azi. Dar dacă tu vrei să răspundem cinstit și memorabil hai să încercăm. Fac acest lucru pentru un simplu motiv: tot felul de extravei au impresia că pot răsturna ierarhiile. Institutul Cultural Român a devenit o unitate militară de amatori care se ocupă numai de plagiatorul Cărtărescu și merdenesa Blandiana. Și Blandiana și Cărtărescu au inundat, cu o impertinență de neegalat, manualele școlare. Nu fac eu manualele școlare dar vreau, dacă violați toate manualele elevilor români cu blandiene și cărtărești, trebuie elevii, părinții lor și profesorii lor să știe în prezentarea acestor scriitori minori vârâți în manuale: că acești scriptorași sunt conexați de servicii de informații străine și românești (îi invit să vocifereze și intrăm în amănunte), nu e problemă că sunt conexați dar trebuie să știm. Pentru că Blandiana minte de aproape patru decenii că este mare dizidentă (cu Arpagicul multiplicat de un general DIE-SIE) și ea era interzisă în 1989 (ce nerușinare!) când publica în BPT o antologie în 80.000 de exemplare cu prefața lui Eugen Simion. Apoi, stupefiant, a luat premiul Herder la 39 de ani, printr-o măiestrie demonstrată la pat, și recompensată de un subofițer Waffen SS de la Auschwitz, pe numele său Paul Philippi, personaj central al Securității lui Ceaușescu. Blandiana nu a predat la București cei 25.000 de mărci și din banii aceștia „munciți" l-a plimbat în chip fidel pe Romulus Rusan prin deșertul egiptean. Se știe că Paul Philippi a fondat FDGR, unde a fost urmat de Klaus Iohannis, viitor președinte al României (pentru care Cărtărescu urla „Iohannis sau nimic..."). Blandiana fiind o mare ghicitoare a ghicit întotdeauna care vor fi președinții României! Despre Cărtărescu, când este împins în manuale să se spună și faptul că este mare plagiator încă de la debut (poemul Căderea, despre care s-a tot scris că este plagiat din Laurence Sterne, o pastișă după T.S. Eliot, Tărâmul pustiit). Iar romanul fără nici o valoare Theodoros este o gonflare plagiară chiar de pe Wikipedia, așa cum a recunoscut pe oblic chiar bietul autor Humanitas.

Să fi uitat Cărtărescu că l-a înjurat pe Eminescu în Dilema veche? Că altfel nu-mi imaginez că-i îndeamnă pe moldovenii de la Chișinău să se unească grabnic cu țara. Orice conexare a acestui limbut unionist în proiectul România - Moldova echivalează cu un minus în conștiința moldovenilor de peste Prut! Ar trebui să analizeze  cineva limbuțeniile acestui derbedeu și pupat în fund al tuturor președinților României: Iliescu (și Roman), Constantinescu (singurul care i-a rejectat pe Liiceanu, Pleșu, Cărtărescu), Băsescu (care, când a citit Cazul Liicheanu, i-a și băgat în avionul de Neptun, înțelegând că băieții sunt ieftini...), Nicușor Dan (cu Cărtărescu pierdut în poză).

Ca să nu mai vorbesc de chestia stupefiantă (sau poate că nu) că elitiștii de ieri, „eliții" de azi sunt toți patru niște plagiatori ordinari: Liiceanu, Pleșu, Patapievici, Cărtărescu! Lor li s-a adăugat și harnicul obscur Nicolae Manolescu, un semicult plagiator din Jauss și chiar din bietul Mihai Zamfir. ÎnIstoria critică a literaturii române bietul Manolescu l-a confundat la Indexpe bietul soț al Matildei din Cel mai iubit dintre pământeni cu un scriitor român! Și l-a trecut la bibliografie pe Ovidiu Ghidirmic cu cartea despre Zaharia Stancu, unde plagiatorul  indimenticabil din Craiova copiase cuvânt cu cuvânt o recenzie a lui Manolescu însuși din revista Ramuri (deci Manolescu trecuse cartea lui Ghidirmic la bibliografie fără să o deschidă).

Așadar, cum vezi dragă Victor, bibliografiile scriitorilor români în viață sau aproape în viață sunt periculoase...

Victor Roncea: Așa se pare...