Scrisoarea unei profesoare românce din Cluj: Constituţia să prevadă retragerea cetăţeniei celor care aduc prejudicii însemnelor naţionale şi limbii române

Cotidianul Cuvântul Liber din Târgu Mureș a publicat un scurt mesaj al unei profesoare românce de Cluj-Napoca, aflată în vizită în Târgu Mureș. Un mesaj care demonstrează o dată în plus a șovinismului maghiar din Transilvania.
Cele relatate de profesoara româncă din Cluj sunt o dovadă în plus a șovinismului maghiar care există în Transilvania. În acest caz nu a fost vorba de vreun politician UDMR sau PCM ci de simpli cetățeni de etnie maghiară, scrie Dan Tanasa pe blogul său.
Acesta este textul scrisorii publicate de redacția Cuvântul Liber:
„Mă aflu de câteva zile într-o vizită familială, de la Cluj-Napoca în Târgu-Mureş, unde m-am întors de decenii, în amintirea anilor de şcoală trăiţi cu emoţie şi respect la fostul Liceu «Unirea».
Într-o scurtă călătorie cu autobuzul nr. 44, în data de 5 august, între orele 10-11, am trăit un incident agresiv, etnic, neaşteptat şi inacceptabil oriunde ne-am afla în România. Vroiam să-mi cumpăr bilet de călătorie, dar nu se remarca prezenţa unui casier. Am întrebat-o pe o cetăţeancă, cum aş putea proceda. Mi s-a replicat explicativ în limba maghiară. În maşină se vorbea tare, ostentativ, de majoritatea călătorilor în limba maghiară. I-am replicat «doamnei» că nu înţeleg ce mi-a răspuns.
Contrariată, m-a admonestat că nu ştiu să vorbesc ungureşte, altfel, ce caut în Târgu-Mureş? Atunci eu am întrebat-o dacă suntem în Ungaria sau în România. Nu mi-a răspuns. Agresivei unguroaice vârstnice i s-au asociat şi alţii de teapa ei, precizând că drepturile minorităţii maghiare sunt necesare şi imperative. Cam un sfert de oră am fost comentată în colectivitatea lor, nimeni nu mi-a luat apărarea. Se pronunţau repetat, cuvântul «ţigan», cu referiri la persoana mea, şi alte opinii depreciative, pe care le-am intuit, amintindu-mi unele cuvinte ştiute din anii de şcoală, din fosta Regiune Autonomă Maghiară.
Mă simt copleşită de nedreptatea istorică şi actuală asupra românilor ardeleni, amplificată de legi privilegiate, abuzive, iresponsabile, făcute de inculţii politicieni actuali, trădători de ţară. Am avut ocazia să cunosc şi alte ţări din lume (SUA, Canada, Germania), unde limba oficială este limba naţională, obligatorie pentru toţi cei care vor să fie cetăţeni ai acelor ţări. Pe lângă drepturi, în echilibru, există obligaţii netârguite după interese politice. Cer introducerea, în Constituţie, a unui articol privind retragerea cetăţeniei tuturor acelora care aduc prejudicii României, însemnelor naţionale şi limbii române”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: Guruslău Târgu Mureș
Subiecte: Șovinism maghiar Ungaria Mare
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)