Se cere arestarea lui Hunter Biden. De ce este acuzat fiul fostului președinte Joe Biden
Fosta iubită a lui Hunter Biden, mama fiicei sale de 7 ani, a cerut ca acesta să fie arestat pentru că nu și-a respectat partea din acordul privind pensia alimentară, relatează New York Post.
Lunden Roberts, fosta iubită a lui Hunter Biden, a cerut unui judecător din Arkansas să redeschidă cazul și să-l aresteze pe bărbatul în vârstă de 55 de ani până când va respecta acordul pe care l-au convenit în 2023, conform documentelor instanței consultate de The New York Post.
„Încarcerați-l în Centrul de Detenție al comitatului Independence pentru sfidarea curții”, se arată în moțiune.
Roberts, în vârstă de 34 de ani, își rezolvase disputa cu Hunter după ce acesta a fost de acord să dea din veniturile obținute dintr-un „număr specificat” din operele sale de artă fiicei sale, pe atunci în vârstă de 4 ani, Navy Joan Roberts, identificată în moțiune doar ca „MC [copil minor].
Ca parte a acordului, Roberts a renunțat la solicitarea inițială, ca fiicei sale să i se permită să ia numele de familie Biden, și a fost de acord să reducă pensia alimentară pentru copii de la 20.000 de dolari la 5.000 de dolari.
Hunter Biden a negat constant că ar fi fost tatăl fetiței, până când un test ADN ordonat de instanță i-a confirmat paternitatea în 2019.
În 2023, imagini cu Hunter Biden dezbrăcat și în posturi indecente au fost făcute publice în cadrul unei audieri în Camera Reprezentanților. Fiul cel mare al președintelui Joe Biden era acuzat că ar fi încălcat legile federale atunci când ar fi plătitit o prostituată din conturile unei firme, a relatat DailyStar.
Cea care a făcut publice imaginile cu Hunter Biden dezbrăcat a fost reprezentanta republicană Marjorie Taylor Greene. Înainte de a prezenta imaginile cu fiul președintelui Biden în acțiune cu o prostituată ea a avertizat persoanele prezente că „se recomandă discreție parentală”, adăugând: „Următoarele imagini sunt deranjante”.
Marjorie Taylor Greene a folosit imaginile pentru a-l întreba pe un reprezentant al Fiscului (IRS), Joseph Ziegler, dacă în imaginile prezentate Biden a încălcat sau nu Legea Mann din 1910, care interzice deplasarea femeilor peste granițele statului „în scopul prostituției sau al desfrâului, sau în orice alt scop imoral".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Adrian Onciu: Ești adolescent din mediul rural, ai între 16 și 19 ani, și încă nu știi de ce dimineața te simți femeie, iar seara, când te întorci cu vacile de la păscut, te simți dintr-odată bărbat? Tabără de activism LGBT sponsorizată de KAUFLAND
S-a aflat de ce a plâns IPS Teofan la slujba de azi de la Patriarhie - FOTO/VIDEO
Se reaprinde ”Pizzagate”. Jurnalistul care a investigat cel mai cutremurător caz de pedofilie al elitelor democrate, vorbește: ”Dosarele Epstein dovedesc că Pizzagate a fost real”. Operațiuni de trafic de copii din Ucraina - legate direct de Zelenski
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Hunter Biden Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: Hunter Biden toxicoman pensie alimentară
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)