Se împlinesc 414 ani de la ultima bătălie victorioasă a lui Mihai Viteazul. Duminică, sărbătoare pe dealul de la Guruslău

În urmă cu 414 ani, la 3 august 1601, Mihai Viteazul repurta ultima sa victorie în luptă, cu numai câteva zile înainte de a fi ucis mișelește lângă Turda.
Se întâmpla la Guruslău, în Sălaj, unde armata coordonată de Mihai Viteazul, în alianță cu generalul Giorgio Basta, s-a întâlnit cu oastea lui Sigismund Báthory, cu scopul de a-l învinge pe acesta din urmă pentru a-l înlătura de pe tronul Transilvaniei, în ideea de a reintegra principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea.
Deși armata coordonată de voievodul român număra, în total, 20.000 de oameni, în timp ce oastea lui Báthory era formată din 40.000 de soldați, Mihai Viteazul a reușit să compenseze inferioritatea numerică prin strategie militară. Profitând de reglajul deficitar al bătăii tunurilor, oştenii lui Mihai şi ai lui Giorgio Basta au prins în încercuire oastea inamică, forțându-l pe Báthory să se declare învins, scrie Vocea Transilvaniei.
Monumentul de la Guruslău, demolat în 1940 de autoritățile maghiare
În amintirea acelei victorii, pe dealul din apropierea locului bătăliei, a fost ridicat, în 1926, un monument înalt de 10 metri, demolat, însă, în 1940, de autoritățile maghiare instalate în Transilvania de Nord în urma Diktatului de la Viena.
La începutul anilor 70, autoritățile comuniste au decis construirea unui nou monument, de a cărui concepție și realizare s-a ocupat sculptorul Victor Gaga, originar din Sălaj.
Împlinirea a 414 ani de la Bătălia de la Gurslău va fi marcată duminică, 2 august, printr-o serbare câmpenească, ce se va desfășura lascena amenajată la baza dealului pe care este amplasat monumentul. Serbarea este organizată de Primăria comunei Hereclean, Instituția Prefectului Județului Sălaj, Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Fundația „Mihai Viteazul” Guruslău.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)