ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În timpul vizitei oficiale efectuate zilele trecute în China, cel mai important partener comercial al Germaniei, cancelarul Friedrich Merz și-a declarat intenția de a aprofunda relațiile diplomatice și economice cu statul asiatic. După o întâlnire cu președintele Xi Jinping și prim-ministrul Li Qiang, Germania și China au semnat mai multe acorduri pe teme, în vederea unei colaborări mai strânse.

Vizita lui Merz în China are loc după ce mai mulți lideri occidentali au făcut curte Beijingul-ui în ultimele luni, prinye ei numărându-se prim-ministrul britanic Keir Starmer, președintele francez Emmanuel Macron și premierul canadian Mark Carney, ca urmare a tarifelor impuse de administrația Trump.

„Mari oportunități – o mare responsabilitate. Împreună cu Președintele Xi Jinping dorim să dezvoltăm în continuare parteneriatul germano-chinez. Asta fac și eu: având în vedere provocările din comerțul internațional și în strânsă coordonare cu partenerii noștri europeni”, a scris Merz pe rețelele de socializare după întâlnirea cu Xi.


După întâlnirea cu președintele chinez Xi Jinping la Beijing, Friedrich Merz a cerut resetarea relațiilor comerciale cu China, invocând deficitul comercial crescând al Germaniei cu această țară.

„Am subliniat că avem un dezechilibru considerabil în balanța comercială, de aproximativ doi ani”, a declarat Merz după întâlnirea cu liderul chinez. „Dorim să reducem aceste dezechilibre, care au apărut în principal din cauza supracapacității din China”, a sublinat Merz.

Deficitul comercial al Germaniei cu China a ajuns la 90 de miliarde de euro în 2025, iar oameni de afaceri nemți dau vina pe ceea ce consideră a fi concurență neloială pentru hemoragia locurilor de muncă din sectorul manufacturier al țării - care se ridică acum la aproximativ 10.000 de pierderi de locuri de muncă pe lună.

De altfel, înainte de vizita politicianului german, mai mulți oameni de afaceri germani i-au cerut lui Merz să adopte o linie mai dură față de politicile industriale chineze care duc la avantaje pentru companiile sale - inclusiv subvenții, dumping deliberat și o monedă subevaluată, scrie Politico.

Merz a părut să răspundă acestei presiuni, cerând Chinei să echilibreze condițiile de concurență. „Concurența dintre companii trebuie să fie loială”, a spus el. „Avem nevoie de transparență, avem nevoie de fiabilitate și avem nevoie, de asemenea, de respectarea regulilor stabilite de comun acord”.

În plus, Merz își propune să reducă un deficit comercial care a crescut de patru ori din 2020.

În același timp, Merz a salutat „potențialul care există încă” în relațiile cu China, afirmând că liderii chinezi au fost de acord să achiziționeze până la 120 de aeronave de la Airbus. Merz s-a deplasat în China cu o delegație de aproximativ 30 de oameni de afaceri și a declarat că alte acorduri comerciale sunt în curs de desfășurare.

Friedrich Merz a vizitat orașul Hangzhou, China, unde a admirat inovațiile de ultimă generație ale Unitree Robotics și  ale operațiunilor chineze ale Siemens Energy. De la demonstrațiile roboților umanoizi la tehnologie energetică avansată, Merz a asistat la viitorul roboticii și al colaborării industriale, imaginile devenind virale pe internet.




Ministerul chinez de Externe a precizat într-un comunicat oficial că președintele Xi Jinping a propus trei poziții pentru a dezvolta în continuare relațiile China-Germania.

Potrivit președintelui chinez, ambele țări ar trebui să fie „parteneri de încredere care se sprijină reciproc”, să fie „parteneri inovatori care promovează deschiderea și rezultatele reciproc avantajoase”.