ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a revendicat asasinarea generalului armatei ruse marți dimineața într-o explozie la Moscova, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul SBU, relatează Cotidianul.

Generalul Igor Kirillov, 54 de ani, șeful forțelor de protecție nucleară ale Rusiei, sancționat în octombrie de Londra pentru presupusa desfășurare de arme chimice în Ucraina, este responsabilul militar rus cu cel mai înalt grad care a fost ucis la Moscova de la declanșarea invaziei ruse împotriva Ucrainei în februarie 2022.

El a fost ucis împreună cu asistentul său în explozia provocată prin declanșarea unei încărcături explozive pusă pe o trotinetă parcată lângă intrarea într-un imobil rezidențial de pe bulevardul Riazanski din Moscova, potrivit anchetatorilor ruși.

„Atentatul cu bombă comis astăzi împotriva general-locotenentului Igor Kirillov, comandant al trupelor de apărare radiologică, chimică și biologică ale forțelor armate ruse, este o operațiune specială a SBU”, a afirmat sursa din cadrul acestei structuri, citată de AFP în condițiile anonimatului.

Potrivit sursei, explozia a avut loc în momentul în care generalul și asistentul său intrau în imobil.

„Kirillov este un criminal de război și o țintă perfect legitimă, pentru că el ordonase utilizarea de arme chimice interzise împotriva armatei ucrainene”, a continuat această sursă.

Cu o zi înainte, SBU l-a acuzat oficial pe Kirillov de „crime de război”, după ce acesta ordonase, potrivit Kievului, utilizarea de arme chimice împotriva trupelor ucrainene în estul și sudul Ucrainei. Afirmații pe care AFP nu le-a putut verifica din alte surse.

Asasinarea generalului Igor Kirillov, comandantul Unității de Apărare Radiologică, Chimică și Biologică a Forțelor Armate Ruse, este considerată drept  „atac terorist" de Moscova.

Agenția rusă TASS scrie că inaltul oficial a fost omorât cu ajutorul unui dispozitiv acționat de la distanță și care conținea 300 mg de explozibil.