Statele Unite au declarat pe 14 ianuarie 2021 moartea oficială a celei mai mari cârtițe KGB-iste din România plasate de Rusia sovietică în brațele CIA pentru a-l demola pe Ceaușescu: Ion Mihai Pacepa, supranumit de către români „Șobolanul” și de către americani „curva fericită a comerțului cu spioni”, conform jurnalistul veteran al New York Times, David Binder.

Potrivit experților de la cel mai înalt nivel din serviciile românești de informații, care au primit date chiar de la fața locului, „Șobolanul” a murit demult, rolul lui fiind luat de Vladimir Tismăneanu, pe post de „negrișor”, cum sunt denumiți scribii unor materiale ce poartă altă semnătură. Faptul că americanii au decis să-l omoare de Covid la 92 de ani nu e un semn prea bun pentru scribul Tismăneanu, propagandist comunist de la Ștefan Gheorghiu plecat din țară tot cu acordul Securității și intrat cu greu în SUA numai prin căsătoria cu o cetațeancă americană, maritaj aranjat pe când se încartiruise în Venezuela, la vara primară a tatălui său, Sofia Imber. În decembrie anul trecut, Tismăneanu a fost dat afară și de la Radio Europa Liberă - România anunțând cu aplomb că își va continua activitatea de la Europa Liberă - Moldova. Orice cunoscător al situației politice din Republica Moldova știe cine controlează, cu adevărat, tot ce mișcă acolo. Așa că se poate spune că Tismăneanu s-a întors la bază. După care americanii i-au tras preșul de sub picioare și l-au pus la cremat și pe Pacepa.

Răposatul își lasă în urmă, pe lângă lunga dâră de minciuni și dezinformări strategice, soția, Mary Lou, și fiica Dana. Despre cine a fost cu adevărat Pacepa, vă oferim două materiale de sinteză realizate de unul dintre cei mai în temă experți americani, dr. Larry Watts, și de către generalul de brigadă (r) SRI Aurel Rogojan, autor al mai multor lucrări prodigioase despre serviciile speciale române și străine. Cele două articole sunt reproduse chiar de pe site-ul PACEPA.ro.

Misteriosul domn Pacepa

de Larry Watts

Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să "schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securității statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuția sa la căderea lui Ceaușescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanță în procesul de democratizare a României etc.

Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate și nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supozițiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.

A lucrat Pacepa pentru KGB?

Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât și celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deși era la vremea respectivă adjunctul șefului serviciilor de informații externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roșii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu șeful KGB Yuri Andropov și insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, șeful serviciilor de informații străine al KGB.

Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea“ și Ceaușescu- erau agenți ai Moscovei, dar afirmațiile sale privind faptul că raporta direct șefilor KGB au fost explicite și nu doar metaforice.

În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA și fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viața mea lucrând pentru KGB și am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).

Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova și până la dezertarea sa, în 1978.

Pacepa a reafirmat cu perseverență că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „œoperații ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce privește faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât și de către BND precum și de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.

Securitatea era controlată de către KGB?

Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenți dubli în cadrul Securității, ca o „€œdovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligență românești au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.

Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman și Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuțiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca șef al KGB-ului, că organizația a primit doar informații minimale din partea română și acestea doar de la ambasadorul României.

Cu excepția serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.

În lumina acestor realități, afirmația lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.

În 1971, imediat după vizită lui Ceaușescu la Beijing – primul dintre liderii comuniști de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varșovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.

A existat o mică întârziere între aceste instrucțiuni și încetarea oricăror contacte, care au permis o „œultimă vizită socială” a oficialilor KGB și a soțiilor acestora în România, la începutul anului 1972.

Șeful acelei delegații, șeful serviciilor de contrainformații Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „€˜și mai aservite KGB-ului”, românii ieșiseră din alianță și, în 1971 €œ „Ceaușescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).

Și documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forțat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 și să pledeze „œmea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.

Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „€œoperațiuni ilegale în România” în 1972?

Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „€œun partener cooperant, frățesc” și toți ceilalți lideri ai Pactului denumeau România și pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârșitul anilor `€™70, cam în aceeași perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcție a KGB a transferat România și Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frățești, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania și Iugoslavia, toate fiind ținte ale operațiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor și ale statelor Pactului de la Varșovia.

În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu dușman mai degrabă decât ca unul subordonat.

De ce a dezertat Pacepa?

Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susține că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activități ilegale sau ambele. O altă teorie susține că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze așa. Mult mai puțin convingător, Pacepa a susținut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democrației și un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculațiilor mai degrabă decât al cunoașterii, cel puțin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparație cu ultimele două.

În general, KGB-ul nu își dorea ca ofițerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate și în ierarhia româneasca -€“ Pacepa era totuși principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceaușescu.

Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operațiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declarații privind politica românească și comportamentele românești despre care știa că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operațiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relația specială româno-americană.

Oricum, el ar fi putut să cocheteze și cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizațiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.

Există și posibilitatea că el exprima nemulțumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivațiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greșit și a făcut afirmația că eu aș fi spus că socotesc și – că aș avea "dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operațiuni sovietice. Eu nu am spus și nici nu cred așa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influență sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informații foarte bune în timpul dezertării sale inițiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing președintelui John Kennedy și s-a mutat în Anglia.

La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulații care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformațiile CIA și a compromis în mare măsura operațiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelații ale lui Golitsyn erau afirmațiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi și sovietici, precum și cea sino-sovietică erau false, că independența României era un mit și un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de fațadă.

După cum nota un analist american: „dupa ce-și dovedise buna credință în timpul primei perioade de rezidență în SUA”, Golitsyn părea că a "reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că prețul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofițer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil și în cazul ofițerilor din serviciile aliate.

În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că "fiecare agent cubanez recrutat de către agenție în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate față de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).

Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofițerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaștere în ceea ce privește centrala KGB era limitată.

Pentru a concluziona, știm că Pacepa era agent KGB și știm că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relații cordiale (deși unii dintre ofițerii de securitate ca și Pacepa erau cu siguranță).

Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate și confirmate în mod repetat prin documente și declarații date la vremea respectivă.

Noi nu știm de ce a dezertat în SUA. Dar noi știm ceea ce a spus odată ajuns acolo.

Sursa: Pacepa.ro

Afacerea Pacepa

de Aurel I Rogojan, general (r) SRI

Conferinta publica sustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul "Nicolae Iorga”

Tradarea lui Ion Mihai Pacepa (foto st.) ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: "tradator”, "defector” sau "erou” i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei ideologice in care s-au aflat comentatorii.
Tradarea implica "defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. "Defectorul”/ dezertorul/ este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata "C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii ’50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu "descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea, "defectori”.

In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, "la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime:

• un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea;
• un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse;
• un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;
• un agent care aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.

Taxonomia defectorilor: dezetori la inamic; fugari din tara; ramasi pe loc (cazul Mircea Raceanu), dupa motivatie – voluntari, cointeresati, constransi prin santaj.

Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion american (cu acoperire diplomatica la Roma) care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare "defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane.

In ceea ce priveste "tradarea” si "eroismul”, etichetele sunt relative si rationamentele mai practice si ceva mai simple. Este vorba despre fatetele aceleiasi monede, dar a carei valoare este data de sistemul referintelor axiologice ale utilizatorului. In spionaj si contraspionaj, eroii unei parti sunt tradatorii celeilalte parti si viceversa. Astfel, Nathaniel Halle, primul spion erou al Razboiului de independenta, in urma caruia aveau sa fie proclamate Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la moarte de englezi pentru tradare. In cealalta parte, americanii i-au ridicat statuie si i-au pus efigia pe marcile postale. Pacepa nu face parte din aceasta categorie de tradatori si spioni.

Tradarea se judeca moral, ideologic si juridic. Referintele axiologice dominante sunt cele de natura ideologic-politica, in a caror lumina tradatorii de astazi pot deveni liderii de maine. La fel stau lucrurile si in privinta crimelor politice, tradarea fiind prima si cea mai grava dintre acestea. Infractorii politici ai regimului inlaturat de la putere, devin liderii noului regim si primesc recunoasterea meritelor lor in lupta impotriva oranduirii inlaturate. Pacepa nu face parte nici din aceasta categorie de tradatori conspiratori.

De la cele spuse, fac exceptie mercenarii si tradatorii din vocatie, in a caror vene, in loc de sange, curge serul conspiratiei permanente si impotriva tuturor. Asemenea aventurieri fara de neam si tara sunt numerosi, iar infatisarea si vorbelor lor sunt amarnic de inselatoare. Este categoria pentru care Pacepa, probabil ca avea minimul punctelor necesare calificarii, dar nu face parte nici din clubul rau famat al mercenarilor fara patrie, intotdeauna la dispozitia oricaror servicii de spionaj, pentru a le servi, dar si trada, in egala masura.

Moral, tradarea se judeca prin prisma relatiei antagonice dintre "bine” si "rau”, precumpanind cauzele care determina tradarea. Etic, tradarea este o anatema irevocabila.

Cauzele pentru care Pacepa a tradat, parasindu-si intempestiv patria, pe care a jurat sa o apere chiar cu pretul vietii, pentru a se preda unei puteri straine, dintr-o alianta politico-militara declarata inamica Romaniei si impotriva careia a luptat cu convingere – dovada fiind gradele militare, functiile si onorurile pe care le-a dobandit ca adjunct al sefului spionajului, cu rang de secretar de stat in Ministerul de Interne, nu au avut nimic in comun cu vreo atitudine antisistem sau vreo disidenta fata de Partidul Comunist din care facea parte, ori impotrivire la ordinele conducatorului acestuia. Dimpotriva, Pacepa a fost un important stalp al cultului personalitatii lui Nicolae si Elena Ceausescu, a caror opera politica si stiintifica a raspandit-o cu ardoare in intreaga lume, colectionandu-le, ca pentru sine, inalte titluri si onoruri academice.

Daca actul tradarii generalului Pacepa nu putea sa aiba o motivatie in convingerile sale morale ori ideologice, atunci de ce a facut pasul?

Desovietizare si dekaghebizarea serviciilor romanesti

Circumstantele deciziei lui Pacepa de a mai trada, inca odata, Romania, aveau antecedente in timp. Daca la inceputul anilor `50, cand Pacepa a fost incadrat in Securitatea Statului Roman , din inalt "ucaz”, Romania se afla sub "cizma sovietica” si altfel nu se putea, ulterior, cand a inceput desovietizarea, Pacepa, ca si seful sau Nicolae Doicaru, reprezentau "importanti factori de risc pentru securitatea statului roman”.

De altfel, acesta a fost motivul real pentru care, in martie 1978, Ceausescu l-a destituit pe Doicaru din fruntea spionajului, retrogradandu-l ca ministru al turismului.

Sa ne reamintim ca in acelasi an a fost eliberat din functia de Comandant al Armatei I-a Sud, si trecut in rezerva, pentru a fi numit ca adjunct al ministrului constructiilor industriale, generalul Nicolae Militaru. Un alt general, Vasile Ionel a fost scos din structurile operative ale Armatei si numit la conducerea Centralei "Canalul Dunare-Marea Neagra”.

Faptul de a nu fi numit in locul sefului sau, pentru care Pacepa credea ca nu are contracandidat, a fost perceput de acesta ca un semn rau prevestitor. A fost printre rarele sale rationamente corecte, deoarece in momente de criza se pierdea si nu facea deloc dovada fermitatii si stapanirii de sine, care ar fi trebuit sa emane din partea unui profesionst onest.

Sef al spionajului a fost numit generalul-locotenent (doua stele) Alexandru Danescu, la acel moment adjunct al ministrului de interne pentru pompieri, penitenciare, servicii administrative si inzestrare.

Dedicat preocuparilor sale anterioare, generalul Alexandru Danescu si-a inceput activitatea la conducerea spionajului prin a verifica situatiile financiare, legalitatea deconturilor in valuta, pentru care anterior, chiar daca le intuise vulnerabile, nu avuse la indemana si toate elementele de control .

Nu a fost nevoie decat de inceperea verificarilor, fiindca imediat adevarul a fost scos la iveala: un mecanism rapace al coruptiei, patronat de Pacepa, inainte si de Doicaru, functiona sub acoperirea afacerilor de spionaj, cu precadere in zona Levantului, cu complicitati arabe, israeliene si ramificatiile lor in alte zone geografice, cum ar fi continentele australe, dar si Europa. Doicaru si Pacepa au adus prejudicii Romaniei prin proasta fundamentare cu informatii a unor mari proiecte de cooperare economica internationala, in care partenerii erau lipsiti de orice intentie de seriozitate, fara bonitate, sau erau integrati unor retele criminale specializate in escrocherii internationale.
Asa de exemplu, s-au exportat mii de tractoare in Africa, in barter cu bumbac, lemn de esenta rara, paduri de arbori de cauciuc, minereuri s.a . Tractoarele au fost depozitate in conditii precare de paza, fiind furate intregi ori demontate. Bumbacul a disparut din plantatii inainte de a fi receptionat, parcelele din paduri, alese pentru exploatare, au fost literalmente "rase”, arborii de cauciuc secatuiti. (Asta se intampla cand Vestul era interesat in independenta economica a Romaniei fata de Moscova si i-a finantat dezvoltarea.)

Acoperirea unor asemenea "tepe”, trase cu complicitatea si prostia ”consilierilor speciali” Doicaru si Pacepa, presupunea o "omerta” la nivel guvernamental, pe care cei in cauza au avut grija si priceperea sa o intretina, oricat ar fi costat. Oricum, nu plateau din buzunarul lor. Nu plateau nici agenti straini, ci ofereau "mici sau mai mari atentii unor tovarasi din conducerea superioara care dovedeau intelegere, deschidere si receptivitate pentru nevoile muncii speciale, care servea partidului in grija sa nemarginita pentru prosperitatea poporului. " O logica de beton. Armat. Ca si mintile din care a emanat.

Dar Pacepa capatase si gusturi de lux. Fie ca i-au fost stimulate de serviciile pretinse de "prietenii” sus-pusi, fie ca se inspira din frecvenele sale calatorii in strainatate. Agoniseala pentru altii a fost si prilej de acoperire si satisfacere a propriei avaritii.

Fraudele comise prin dispozitii abuzive in administrarea si gestionarea resurselor valutare, avand ca destinatie apararea securitatii nationale, au inceput sa iasa la iveala. Cei care trebuiau sa semneze deconturile prinsesera teama de controlul generalului Alexandru Danescu. Mai mult, lucrurile ajunsesera si la cunostinta lui Ceausescu, care a dat rezolutie de cercetare.

In mai putin de trei luni de la preluarea conducerii Directiei Generale de Informatii Externe, generalul Alexandru Danescu apucase zdravan de odgoanele din plasa coruptiei, iar Pacepa, in perspectiva unei anchete, care avea sa se finalizeze prin deferirea sa justitiei militare, urma sa fie destituit.

Fuga

In momentul in care a aflat concluziile si propunerile de finalizare ale cercetarii, Pacepa si-a aranjat, cu sprijinul unui prim viceprim ministru al guvernului, care-i era indatorat, o chemare de urgenta in R.F. Germania din partea concernului Fokker, ca persoana unica agreata pentru tratativele in vederea achizitionarii licentei unui avion scurt si mediu curier, ce urma a fi produs in Romania.

Esecul personal in aceaste negocieri, pentru a caror succes se angajase in fata lui Ceausescu a fost inca o cauza determinanta a dezertarii si tradarii. El s-a combinat in afacerea Fokker cu un prieten, escrocul international Rolf Spitra, despre care voi mai aminti in cele ce urmeaza.

Din R.F. Germania, dar si din Viena, Pacepa a dat mai multe telefoane pentru a se interesa daca raportul generalului Danescu catre Ceausescu a fost trimis si cu ce rezolutie s-a intors. La ultimul apel a primit vestea proasta: "A venit aprobat”. A inchis telefonul fara sa mai spuna ceva.

In aceasta situatie, apeleaza la prietenul si "agentul sau” Rolf Spitra, pe care il stia ca este agentul Serviciului de Informatii al Comandamentului Trupelor Americane stationate in R.F.Germania, cu solicitarea de a-i facilita predarea. Spitra l-a condus la baza militara unde se afla acest comandament. Ajuns in baza americana, unde nimeni nu-l cunostea, si nici chiar cuvantul lui Spitra, care l-a introdus in baza, nu a contat, Pacepa a spus ca este cunoscut de catre atasatul militar al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti. Acesta a fost chemat sa-l identifice, apoi l-a insotit in avionul care l-a trasportat la Aeroportul Bazei Militare Andrews din proximitatea Washingtonului.
Maniera in care a procedat Pacepa nu era cea pe care ar fi urmat-o un agent al C.I.A. si nici macar a unui cunoscator al modului de lucru al Agentiei. Cand un agent se afla intr-o situatie limita si trebuie sa paraseasca urgent tara in care se afla, are intotdeauna pregatit un plan special, un sistem de legatura si este "extras”, nu lasat sa se descurce si sa se predea unui serviciu concurent, fiindca intre C.I.A. si agentiile de informatii militare exista o adevarata rivalitate.

De fapt, K.G.B-ul, al carui om Pacepa era, posibil chiar inainte de a fi incadrat in Securitate, l-a "extras” din Romania in S.U.A., din cel putin doua motive: avea nevoie de el in Vest, iar la Moscova nu era posibil si nici in Est nu le era util. Puteau sa-l faca disparut, pur si simplu, dar nu obtineau nici-un beneficiu. La acel moment, cei carora le-a folosit , in mod real, si au tras un maxim profit din lovitura primita de Romania, ca urmare a tradarii lui Pacepa, au fost inamicii rosii ai lui Ceausescu, sovieticii si nu americanii, chiar daca si acestora le-a venit foarte bine sa descarce de informatii un cunoscator a multora dintre vulnerabilitatile si predispozitiile inaltei nomenclaturi de la Bucuresti si nu numai.

Faptul de a nu fi primit cetatenia americana decat dupa zece ani, arata clar ca "defectorul” Pacepa a fost tratat cu precautia necesara tinerii cat mai departe a unui cal troian.

Filiera Saharovski – Malinovski

Faptele care sustin ca Pacepa a lucrat pentru K.G.B. sunt suficiente si solide. Mai mult, desi au fost facute publice, nu au fost contrazise, nici macar cu contraargumente analitice, in lipsa altor fapte, care sa probeze contrariul.
Chiar din momentul preluarii primului sau post in "Directia de Contrasabotaj”, Pacepa a intrat in atentia si grija sefului grupului consilierilor sovietici, pe a carui filiera venisera si recomandarile si ordinul sau de incadrare (tatal sau a fost translatorul mareșalului sovietic Malinovski, care fusese, în primii ani de după război, 1944-46, comandantul trupelor sovietice de ocupație – n.m., conform gen Ioan Talpes).

(1) Dupa cum avea sa ne relateze generalul Aron Bordea, care la inceputul anilor `50 era seful Securitatii Raionului Titu, locotententul major Pacepa era atasat cauzei Uniunii Sovietice, considerand o tradare a acesteia faptul ca Gheorghe Gheorghiu Dej daduse ordin sa se ascunda de rusi existenta unor zacaminte de petrol in Campia Munteniei, punand sa se sadeasca lastari de salcami care sa acopere marcajele locurilor unde se efecuasera prospectiunile, iar hartile si documentatiile geologice sa fie pastrate la Ministerul de Interne, de catre Securitate. Cum Pacepa primise in raspundere tocmai contrasabotajul in sectoarele de extractie si petrochimie, a ajuns in posesia secretului si a dovezilor ca "tovarasii sovietici sunt mintiti si inselati prin ascunderea zacamintelor”, asa ca a procedat potrivit propriei constiinte. Urmarea a fost aceea ca seful consilierilor sovietici, generalul Saharovski, a dat buzna in cabinetului ministrului de interne, Alexandru Draghici, amenintandu-l ca-l impusca, daca nu pune la dispozitie informatiile privind amplasamentele zacamintelor, pentru ca "Sovrompetrol” sa treaca la exploatarea lor. Ministrul Draghici l-a chemat la ordine pe seful Raionului de securitate Titu, cerandu-i sa afle tradatorul. A primit raspunsul in aceeasi zi: locotenentul major Pacepa era unicul pastrator al documentatiei. Ministrul a luat act si a cerut tacere, deoarece nu se putea impotrivi sefului consilierilor rusi. Pacepa a fost promovat apoi la serviciile externe ale securitatii, unde isi va desavarsi ascensiunea, in pofida unor evenimente profesionale negative in care rolurile sale au ramas, pana astazi, in "noaptea si negurile” spionajului.

(2) Sovieticii au avut grija sa ajunga la Nicolae Ceuausescu "informatia” (intoxicarea) ca americanii au un agent important, la varf, in apropierea sa. Ofiterul din garda personala, A.D. a fost de fata cand Ceausescu i-a spus lui Pacepa : "Pacepa, vezi ca rusii mi-au spus ca aici la noi, la nivel inalt, in cercul nostru este cineva care ne tradeaza americanilor. Ai grija si ocupa-te personal de aceasta problema.". "Am inteles, asa voi face tovarase comandant suprem!’’, a fost raspunsul lui Pacepa. Peste o saptamana, Pacepa a disparut, iar trei zile dupa aceea Ceausescu nu a mai putut scoate un cuvant de suparare. Mesajul transmis lui Ceausescu a fost raspunsul Moscovei la situatia disperata in care se afla agentul sau Pacepa. El trebuia sa se predea americanilor, iar Ceausescu sa creada ca Pacepa era importantul agent in legatura cu care rusii il avertizasera.

(3) Anterior, cu ani buni iniante, superiorul sau direct, generalul Nicolae Doicaru, a fost informat atat de rezidenta spionajului militar in R.F.G., cat si de catre contraspionaj, ca Pacepa fusese recrutat de sovietici si infiltrat in agentura serviciul de contraspionaj vest-german. Reinhard Ghehlen ar fi incercat sa-l paseze americanilor. Stia el de ce! Apoi, trei linii informative, aparent independente, induc ideea colaborarii lui Pacepa cu C.I.A. Cine si de ce avea nevoie de aceasta diversiune, decat cineva care miza pe dezactivarea unui agent al rusilor. Acesta poate fi si motivul pentru care Doicaru ignora semnalarile. Mai mult: isi informeaza colaboratorul! (*Ghehlen era seful B.N.D-ului – Serviciul de Informatii al R.F.Germania, dar fusese unul dintre cei mai buni sefi din spionajul militar al lui Hitler. A condus Servicul de Informatii al Grupului de Armate Est, fiind cel mai bun specialist in problemele U.R.S.S. si ale tarilor satelite. Dupa razboi, americanii l-au folosit vreo patru- cinci ani, dupa care a fost numit seful spionajului vest-german, ramanand in functie pana in 1968. Un om care a fost un stalp al puterii lui Hitler, a fost foarte bun pentru americani… Apropo de oceanele de imoralitate pe care sta America)

Doicaru si Pacepa aveau in comun foarte multe. Asa de exemplu, la ordinul lui Ceausescu, urmare a solicitarii lui Tito, ei au organizat asasinarea a doi disidenti sarbi, la Bucuresti, a caror cadavre au fost livrate apoi Belgradului. De aceste crime cine il absolva?

Doicaru si Pacepa (foto sus) s-au folosit de informatiile privind presupusa colaborare a lui Pacepa cu C.I.A, pentru a demonstra usurinta cu care contraspionajul poate fi intoxicat cu informatii false, declansand o rafuiala soldata cu numirea la conducerea contraspionajului a unui general loial lor. Ulterior, Pacepa va proceda la intoxicarea contraspionajului, punandu-l pe piste false circa 5 ani (1973-1978), pentru a-l deturna de la programul de dezactivare a agentilor reali ai K.G.B-ului in Romania.

(4) Pacepa a fost incadrat in securitate la recomandarea unor prieteni din K.G.B. ai tatalui sau, care apartineau filierei sovieto-evreiesti cominterniste, care facea jocurile in Romania, la inceputul anilor 1950. Si aceasta in pofida faptului ca nu indeplinea criteriile "de dosar”. Dar daca rusii l-au recomandat, atunci pesemne ca toate acele lucruri nepermise unui viitor membru al securitatii le-a facut ca agent al lor. Generalul Saharovski, seful consilierilor sovietici, se referea la Pacepa, ori de cate ori se ivea prilejul, ca la un model de urmat.

Pacepa vs Kuklinski

Se incearca adesea o paralela intre Pacepa si colonelul polonez Ryszard Kuklinski. Colaborarea acestuia din urma cu serviciile speciale americane nu a constat insa în vorbe goale:

• Colonelul polonez a furnizat în cei zece ani de "acțiune” circa 42.000 de pagini cu informații militare, majoritatea aparținând Tratatului de la Varsovia, scrise în limba rusă. Documentele tranferate CIA-ului conțineau date despre consfătuirile secrete ale Tratatului, deciziile organizației, funcționarea și dislocarea trupelor sovietice, sistemele de armament de înaltă tehnologie ale URSS, planuri cincinale strategice ale Organizației Tratatului de la Varșovia etc.
• La 13 aprilie 1980, Ryszard Kuklinski a predat americanilor un document privind organizarea trupelor Tratatului de la Varșovia în cazul unui război cu statele occidentale.
• La 4 decembrie același an, colonelul Kuklinski a prezentat CIA-ului planul de invadare a Poloniei de către trupele sovietice în vederea înăbușirii mișcării Solidaritatea. Informațiile sale au fost confirmate de observațiile sateliților militari americani, care au înregistrat mișcări de trupe spre Polonia.

Cum URSS-ul avea propria rețea de spionaj în Statele Unite, până la urmă s-a aflat că la Varșovia exista o "cârtiță”. Statul Major General al armatei poloneze a început o anchetă, iar cercul suspecților se apropia tot mai mult de Kuklinski. Aflat în pericol să fie deconspirat, colonelul R. Kuklinski i-a anunțat pe americani la sfârșitul lunii octombrie 1981, cerând să fie "extras”. A ținut neapărat să fie evacuat împreună cu soția și cei doi copii, îngreunând operațiunea CIA-ului, care nu era dispus să riște transferul familiei sale într-o țară necomunistă. În cele din urmă, americanii au acceptat condițiile , evacuând familia Kuklinski.

Cazul colonelului Ryszard Kuklinski a fost comparat de unii cercetători și publiciști cu "dezertarea” generalului Ion Mihai Pacepa, în 1978. Pacepa însuși se compară în ultimii ani cu militarul polonez, mai ales după reabilitarea acestuia de către guvernul de la Varșovia.

Ryszard Kuklinski a trădat Organizația Tratatului de la Varșovia și nu Polonia, iar gestul său a fost o formă de protest dață de ocupația sovietică.

În cazul Pacepa această ipoteză poate fi exclusă, întrucât la data dezertării – 1978 -, România avea o bună imagine în țările democratice, fiind considerată o "minune a Estului”, prin politica față de URSS adoptată de către Nicolae Ceaușescu. (Mai mult: Romania avea o politica speciala si unica in Europa si in lume, la acea data, atat cu Israelul cat si cu tarile arabe, si era singura tara din blocul estic care avea o unitate speciala "anti-KGB” – n.m.)
Tocmai din această cauză, unii istorici și ofițeri ai serviciilor secrete consideră suspectă "fuga” lui Pacepa, mai ales că el se afla în relații destul de apropiate cu familia Ceaușescu. Nu sunt putini cei care văd "mâna” KGB-ului în această "afacere”, conisderându-l pe generalul dezertor agent sovietic, trimis în Occident să-l compromită pe Nicolae Ceaușescu, care stătea în "coasta” Moscovei.

Așadar, în vreme ce Kuklinski a furnizat timp de zece ani documente deosebit de importante ale Tratatului de la Varșovia, majoritatea în limba rusă, Pacepa nu a riscat nimic. A dezertat si tradat când a simțit că era în "cădere liberă”, apoi i s-a construit un soclu, de la ale carui dimensiuni sa para invaluit in aura eroismului.

Este evident: spre deosebire de Pacepa, Ryszard Kuklinski a contribuit la influentarea fundamentala a raportului de forte dintre O.T.V si N.A.T.O., lipsind O.T.V. de avantajul surprizei strategice militare. In schimb, Pacepa, judecat dupa alegatiile din "Orizonturi rosii”, ar fi putut doar sa satisfaca apetenta de cancanuri si barfe politice a unora dintre locatarii Casei Albe.

Minciunile si mainile din ”Orizonturi rosii”

Memoriile "fostului sef al spionajului comunist”, cum sunt subtitrate "Orizonturile Rosii”, ridica numeroase probleme de onestitate si infidelitate a memoriei pretinsului autor.

De ce pretinsul autor? Fiindca Pacepa nu excela deloc nici ca orator si nici ca scriitor. Tot ceea ce i s-a atribuit ca autor rezulta a fi materiale elaborate de cel putin trei redactori de serviciu, a caror forma de exprimare literara – stil, lexic, sintactica si morfologie – au fost identificate ca distincta de catre experti. Unii observatori mai atenti au reperat si mainile executante. Nici nu e foarte greu!

Inexactitatile relatarillor dovedesc o intoxicare gri si o lipsa totala de preocupare pentru verificarea datelor faptice, Pacepa fiind lasat sa se autodemaste – pentru cei avizati – cu cata dezinvoltura falsifica realitatea, sau cat de in afara era fata de chestiunile la care se refera.

Tradarea este un atribut eminamente uman, nici o alta vietuitoare a planetei necomitand un asemenea act. E, oare, tradarea un simplu accident, o abatere pe parcursul vietii morale, o disjunctie functionala, un element aparut arbitrar, prin hazard, o exceptie, ori are conotatii mult mai adanci, fiind inerenta firii umane? Cu alte cuvinte e ceva dobandit ereditar, mostenit prin gene, ca talentul la pictura de exemplu si care iese la iveala printr-o anumita conjunctura speciala, e un blestem legat de pacatul originar- Adam si Eva infaptuiesc in fond prima tradare umana – sau e un act de exceptie? Tradarea e o incalcare a normelor de conduita morala, o impietate, un sacrilegiu, o crima. Tradarea de patrie nu poate fi dictata de inaltele ratiuni ale salvarii patriei. In toate ipostazele, tradarea ramane condamnabila din punct de vedere etic si crestin.

Sursa: Pacepa.ro