ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Senatorul SOS Dumitru Manea - respectiv publicistul Miron Manega, editorul publicației Certitudinea - a avut în Senatul României o declarație politică referitoare la noua lege de tip stalinist concepută de persoane extremiste care urăsc românii și România, după cum explică senatorul român.

Delictul de idei, prigoana și poliția politică ar putea reveni în actualitate – acesta este mesajul unui comunicat prin care Pro Democrația Piatra Neamț trage un apăsat semnal de alarmă cu privire la modificări legislative care ar urma să reașeze reglementări legale existente, după cum scrie Ziarul de Ceahlău:

Astfel, Cristian Savin, președintele Pro Democrația consideră că ”Principalele încercări de modificare a OUG 31/2002 reprezintă un pericol real pentru democrația și pacea socială din România”

Reîntoarcerea la ”democrația tip Ana Pauker”

”În acest moment în care încrederea în întreaga clasă politică este la cel mai scăzut nivel datorită numeroaselor cazuri de corupție, imixtiune a politicului în justiție și a justiției în politic, frauduloasa gestionare a banului public și a fondurilor europene, inconsecvența si nesinceritatea în declarații și promisiuni electorale, a veni în fața națiunii cu un proiect de lege în spiritul politicii de stat promovate și aplicate în România de personaje precum Ana Pauker, Alexandru Nicolschi și alții asemenea lor, este de natură să aducă foarte grave prejudicii democrației din România și implicit păcii sociale din această țară”, spune Pro Democrația.

Președintele ONG-ului amintit punctează câteva riscuri majore strecurate în preconizatele modificări legislative: "Imposibilitatea cuantificării juridice a noțiunilor precum <ură> <dispreț> sau <incitare> și a altor noțiuni interpretabile și pline de echivoc folosite în textul  proiectului de lege conform cărora anumite exprimări de credință creștin ortodoxă, chiar și a altor confesiuni creștine, ar putea fi considerate incitări la ură interetnică și/sau interreligioasă, în condițiile în care într-o societate democratică normele penale trebuie să fie limpezi, neechivoce și de strictă interpretare, lasă loc la declanșarea unor persecuții de aceeași gravitate dacă nu chiar mai grave ca cele petrecute în România anilor 50 împotriva creștinilor și a altor persoane indezirabile pentru regimul comunist. Spre exemplu conform pct. 3 si 5  din textul proiectului de lege,  orice exprimare a unei credințe creștine din care reiese că evreii au contribuit nedrept la răstignirea Lui Hristos , că judecata Sinedriului a fost mișelească și nedreaptă, că poporul evreu s-a blestemat pe sine însuși pentru sângele Lui Iisus Hristos pe nedrept vărsat,  ar putea fi considerate infracțiuni, și s-ar impune scoaterea ei din Sfânta Scriptură, Sfânta tradiție și din Cult, ceea ce ar anula dreptul democratic la libertatea religioasă recunoscut de Constituție și de tratatele internaționale la care România este parte. Așadar acest proiect de lege este cel puțin neconstituțional.

Interzicerea cinstirii memoriei martirilor

"Prin interzicerea cinstirii memoriei unor persoane care au suferit ca eroi ai neamului dintre care unii chiar considerați sfinți, în închisorile comuniste sau a unor persoane care au luptat cu arma în mână în rezistența anticomunistă, proiectul de lege vine să consfintească hotărârile judecătorești de condamnare politică din perioada comunistă a României, a unor persoane pentru pretins legionarism,  fără a se ține cont dacă în realitate respectivele persoane condamnate au avut sau nu legatură cu Mișcarea Legionară. Chiar și în timpurile noastre, într-o Românie stat membru UE care pretinde că respectă drepturile democratice ale omului, este inacceptabil să fie bagați la pușcărie foști deținuți politici, aflați la o vârsta respectabilă care nu s-au dezis și nu se dezic de crezul lor”, spune Cristian Savin.

Lege bună pentru un aparat represiv

"Având în vedere neclaritatea care dă foarte mult loc de echivoc, a normelor de incriminare cuprinse în proiectul de lege în discuție chiar și în actualitate, o astfel de lege dă posibilitatea unor foarte mari abuzuri din partea autorităților publice chemate să o aplice în sensul persecutării prin anchete penale și condamnării pe nedrept, a unor persoane indezirabile sistemului după modelul pus în aplicare în România anilor 50. Relevantă pentru iminența acestui pericol este și confuzia voită sau nevoită indusă de către Primul Ministru Victor-Viorel Ponta și de către fostul ministru al culturii Daniel Barbu în acuzații de legionarism împotriva unor mișcări care cel mult puteau fi considerate ecologiste adică de centru stânga în caz că ar fi avut încărcătură politică. Dacă la acest nivel înalt de stat se poate vorbi cu asemenea ușurință despre aceste lucruri, cu lejeritate ne putem închipui dacă aplicarea unei astfel de legi ar ajunge pe mâinile și mințile unui aparat represiv și mai puțin instruit decât guvernanții menționați mai sus. Considerăm ca prin promovarea și contribuția la acest  proiect de lege s-au slujit interese contrarii intereselor naționale adica intereselor poporului român suveran , majoritar creștin orthodox”, punctează Pro Democrația.

Liderul ONG-ului arată și ce și cine se ascunde în spatele proiectului de modificare a legislației: "Atragem atenția opiniei publice că astfel cum reiese din expunerea de motive, contribuția esențială în conceperea acestui proiect de lege a avut-o Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România <Elie Wiesel> institut declarat de utilitate publică, deci subventionat din bani publici romanesti prin HG în mandatul Guvernului Năstase. Director al acestui ONG este domnul Alexandru Florian fiul lui Radu Florian un fost ideolog comunist, fost profesor de socialism știintific și un factor important de promovare și implementare a comunismului de tip bolșevic în România, a cărui muncă a fost continuată de catre fiul său Alexandru Florian prin orientarea activității organizației amintite mai sus, în acțiuni de poliție politică și procese calomnioase intentate unor importante persoane persecutate pe vremea comunistă. Iar celor care numai erau în această viață, organizația condusă de acest domn le-a cerut interzicerea cinstirii memoriei (a se vedea demersurile institutului „Elie Wiesel” pentru retragerea statutului de cetățean de onoare al Mun. Tg Ocna, lui Valeriu Gafencu și respectiv retragerea titlului de cetățean de onoare acordat post-mortem de Consiliul Local al orașului Baia Sprie, Maramureș, părintelui Justin Pârvu, ctitorul Mănăstirii Petru Vodă din Neamț)”.

Apucăturile comunismului autoritar

Pro Democrația Piatra Neamț cere tuturor parlamentarilor să respingă la vot noul proiect de lege: "Au trecut 23 de ani de la revoluția din 1989 și iată că atunci când am crezut că nu vom mai auzi de prigoane și poliție politică, că libertatea de exprimare nu va fi îngrădită, ultimele evenimente care s-au petrecut în România (a se vedea cazurile Roșia Montană, Pungești, și acest proiect de lege) ne demonstrează ca sistemul și apucăturile de tipul comunismului autoritar nu au dispărut. Cerem pe această cale ca acest proiect de lege anticonstituțional și antidemocratic să beneficieze de vot negativ din partea fiecărui parlamentar român reprezentant al poporului român suveran și ne rezervăm dreptul de a monitoriza și informa opinia publică referitor la atitudinea și votul fiecărui parlamentar român, în raport cu acest proiect de lege anticonstituțional și antidemocratic.”, conchid sursele citate

Mai multe materiale pe această temă la Articole relaționate