Senatorul PNL Marius Nicoară a depus amendamente la Legea vaccinării: vaccinul poate fi refuzat din motive religioase sau care țin de libertatea de gândire

Senatorul liberal Marius Nicoară, președinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități, a reușit să treacă două amendamente la Legea vaccinării, prin care din motive religioase dar nu numai, se poate refuza în scris vaccinul pentru copii.
Prim-vicepreședintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că a propus un amendament la proiectul Legii vaccinării, astfel încât cetățenii români să poată refuza vaccinarea profilactică sistematică din motive care țin de libertatea lor de gândire sau religioasă.
„Am făcut un punct de vedere al meu referitor la proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România. (...) Eu consider că, da, este bine și este folositor să existe vaccinuri, dar, pe de altă parte, să nu fie îngrădit dreptul persoanelor de a refuza această chestiune. (...) Există persoane care, din diverse motive, așa cum am scris și în punctul meu de vedere, au convingerea că nu este bine să se facă această vaccinare. În concluzie, eu am propus două amendamente și ele au fost aprobate de către comisie. (...) Am reușit în cadrul dezbaterii din comisie să introduc un amendament, cum că cetățenii au dreptul de a refuza în scris vaccinarea profilactică sistemică din motive religioase sau filosofice pe care apoi am schimbat-o, că unii au spus că nu doar din motive religioase sau filosofice refuză acest tip de vaccin. Și am schimbat cu următorul alineat: părinții sau reprezentantul legal sau, după caz, al persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecție specială au dreptul de refuza în scris vaccinarea obligatorie potrivit libertății de gândire și a opiniilor, precum și a libertății credințelor religioase”, a explicat Marius Nicoară.
Potrivit acestuia, un alt amendament al său se referă la înființarea unei comisii care să verifice siguranța vaccinurilor.
„Am mai impus un amendament, ca prin hotărâre de guvern să se înființeze o comisie formată din specialiști, o comisie independentă, care să analizeze siguranța și integritatea științifică a vaccinurilor", a menționat senatorul liberal.
El a mai spus că respectivele amendamente au venit și ca urmare a numeroaselor semnale pe care le-a primit de la părinți și ONG-uri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)