Nu mă mai miră câtuși de puțin faptul că președintele Volodimir Zelenski omite, în mod repetat, să menționeze România în rândul țărilor care au ajutat și ajută Ucraina cotropită de trupele Rusiei putiniste și, cu atât mai puțin că nu mișcă un deget pentru a modifica Legea minorităților naționale, care lipsește comunitatea românească din această țară de drepturile ce i se cuvin. În schimb, mă nemulțumește profund faptul că, pe un canal oficial de comunicare din Ucraina, se dă de înțeles că elicopterul care s-a prăbușit la Brovary și a curmat multe vieți nevinovate a făcut parte din lotul celor care au fost reparate și modernizate la unitatea  AIRBUS  din Ghimbav.

De unde se poate deduce că „problemele tehnice”, pe care comunicatul dat publicității de către Ministerul Apărării din Ucraina le menționează drept cauze posibile ale nenorocirii, s-ar datora modului necorespunzător în care, în fabrica românească, au fost efectuate lucrările de care avea nevoie elicopterul respectiv. Idee care, ce-i drept, nu este enunțată explicit și nici nu este susținută cu dovezi certe și cu argumente solide, dar care nu poate fi cu desăvârșire exclusă din arsenalul  de dezinformări cu care suntem bombardați în legătură cu acest subiect cu adevărat fierbinte.

Narativul pus în circulație de către Ministerul Apărării din Ucraina nu avea cum să treacă neobservat. Dimpotrivă, el a fost examinat cu atenție de către Ministerul român al Apărării care a răspuns, cu o salutară celeritate, că nu deține elemente care să îl confirme. În plus, aseară, în intervenția difuzată pe canalul Antena 3 CNN, Radu Tudor, redutabil analist al acestei problematici,  a demonstrat că elicopterul prăbușit miercuri la Brovary nu este similar cu cele trimis pentru reparații și modernizări la AIRBUS Ghimbav.

Afirmații care, în cazul în care nu corespundeau adevărului faptelor, ar fi trebuit, la rândul lor, să fie contrazise. Ori, din moment ce așa ceva nu s-a întâmplat, nu ne rămâne decât să considerăm că așa și stau lucrurile! Motiv pentru care mă așteptam ca oficialitățile ucrainene, în primul rând Ministerul Apărării, să revină cu un nou comunicat în care să elimine suspiciunile ne-rezonabile pe care le-ar putea genera ambiguele enunțuri din comunicatul  anterior. Ceea ce, însă, nu s-a întâmplat, fie pentru că la această adresă nu au parvenit informații despre precizările pe care le-a făcut Radu Tudor, fie pentru că respectivii receptori, deși le-au primit, au decis să nu revină asupra subiectului.

În schimb, ar fi fost cazul ca oficialii români să iasă la rampă și să ceară autorităților de la Kiev ca, până să fie date publicității rezultatele anchetei aflate în derulare, să precizeze faptul elicopterul care s-a prăbușit ieri nu a făcut parte din cele care au venit la Ghimbav. Ce-i drept, așa după cum a menționat, tot aseară, Radu Tudor, același elicopter a mai fost, odată, în România. Dar nu, în martie 2022, la Ghimbav, ci în 2020, într-o escală, la Bacău. Informații de mare importanță care era cazul să fie și ele valorificate în dezbaterea publică. Ar fi fost cazul, dar, din păcate, nu s-a și întâmplat! Primul dintre cei care ne-am fi așteptat să facă acest pas în față fiind însuși președintele Klaus Iohannis. Cel care- nu chiar printre altele!- este și președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Calitate în care domnia sa era dator și trebuia să ia atitudine. Trebuia, dar așa ceva nu s-a și întâmplat. Sau, măcar, așa a considerat domnia sa că e mai bine să procedeze. Mai bine pentru cine și mult mai puțin bine pentru cine? Vă las pe dumneavoastră să decideți…

În schimb, îmi permit să vă atrag atenția că ipoteza insinuată în comunicatul Ministerului Apărării din Ucraina, conform căreia problemele tehnice ale elicopterului au survenit după ce acesta a fost trimit să fie reparat la unitatea din Ghimbav, este difuzată pe fondul amplificării persecuțiilor la care este supusă, în mod sistematic, populația de etnie română din această țară. Persecuții la care, recent, se adaugă prigonirea preoților români pe care autoritățile îi acuză că sunt agenții Rusiei și le fac dosare pentru a-i deporta. Urmând ca peste 100 de lăcașuri de cult unde se roagă credincioși români să fie închise sub același pretext. Flagrante, revoltătoare încălcări  ale drepturilor omului despre care, iarăși, domnul Klaus Iohannis- președintele tuturor românilor, nu-i așa?!- nu suflă o vorbuliță.

Asta de bine ce, recent, Fundația „Zentrum fur gegen vertreibungen” i-a conferit premiul „Franz Werfel” pentru ,,activitatea amplă și diversă cu care a luptat pentru drepturile omului în diverse funcții, în special pentru minoritățile din țara sa și din întreaga Europă’’.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews