Sever Mureșan, în stare gravă la spital. În urmă cu două luni suferise un AVC

Sever Mureșan, fostul președinte al Băncii Dacia Felix, este internat în stare critică la un spital din București.
Fostul bancher, cunoscut pentru influența sa majoră în anii '90 și implicarea într-unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri bancare din România, a fost spitalizat inițial la începutul lunii iulie 2024, după ce a suferit un atac cerebral. După o scurtă perioadă de îmbunătățire a stării sale, sănătatea lui Mureșan s-a deteriorat semnificativ, notează Știripesurse.
Sever Mureșan a fost o figură centrală în sectorul bancar românesc în anii 1990, când era președintele Băncii Dacia Felix, una dintre cele mai mari instituții financiare din România. Numele său a devenit ulterior sinonim cu scandaluri de corupție și infracțiuni economice, fiind implicat în devalizarea băncii cu o sumă de peste 300 de milioane de euro. Deși justiția românească l-a achitat de aceste acuzații, Mureșan a fost găsit vinovat de către instanțele din Elveția, primind o condamnare de trei ani și șase luni de închisoare pentru un prejudiciu de 25 de milioane de euro adus Băncii Dacia Felix.
După atacul cerebral suferit în iulie 2024, Mureșan a fost internat la Spitalul Militar din București, iar ulterior, familia a decis transferul acestuia la un spital privat pentru recuperare. Cu toate acestea, situația s-a agravat rapid, iar fostul bancher a fost din nou transferat la o unitate publică de sănătate. Potrivit informațiilor obținute de Gândul.info, acesta se află în prezent într-o stare septică și suferă de insuficiență multiplă de organe, fiind conectat la ventilație mecanică și susținut cu noradrenalină. Prognosticul este extrem de rezervat, cu șanse de supraviețuire sub 1%.
Familia lui Sever Mureșan și-a exprimat nemulțumirea față de condițiile de spitalizare, acuzând că fostul bancher a fost transferat în comă într-un spital de stat din București, după ce costurile la spitalul privat au crescut la peste 50.000 de euro. De asemenea, copiii lui Mureșan – dintre care unul este dat în urmărire generală – susțin că tatăl lor a suferit răni multiple din cauza imobilizării prelungite, rănile fiind caracteristice pacienților imobilizați pentru perioade îndelungate.
„La Enayati tatăl meu trebuia să se recupereze. Cu toate acestea, a fost internat la secția de terapie intensivă, iar de aici a început un adevărat coșmar, în primul rând pentru el, dar și pentru noi, ca familie. Ne-au cerut 1.000 de euro pe zi și ne-au spus că dacă nu-și primesc imediat banii, îl aruncă pe tata în stradă”, a mai spus Stephane Mureșan.
În cele din urmă, după o serie de discuții cu membrii familiei lui Mureșa și medicii, pacientul Sever Mureșan a ajuns iar în stare critică și a intervenit ambasadorul Franței la București. A fost transferat la Dijon cu un avion particular, iar fiul său spune că era plin de răni și avea o infecție generalizată. Nimeni nu-i mai dădea șanse.
„Tatăl meu era legumă. Avea din nou șanse minime de supraviețuire și așteptam o minune. A fost foarte bine îngrijit, infecția a cedat iar tata s-a trezit din nou”, a mai spus Stephane Mureșan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Sever Mureșan
Locații: România
Subiecte: AVC
Organizații: DACIA FELIX
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)