Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela

Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena este pomenită în calendarul creștin ortodox la 22 iulie.
1. Sfânta Maria Magdalena era din cetatea Magdala, aflată la hotarele Galileei cu Siria. Fiind bântuită de șapte duhuri necurate, ea ducea o viață de grele pătimiri. Auzind, însă, de Hristos și de puterea propovăduirii Lui cea aducătoare de mântuire pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut nădejdea că va fi izbăvită de către Iisus. Deci, mergând la El, s-a învrednicit de milostivirea Lui și El a tămăduit-o de lucrarea diavolească, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieți, plină de dumnezeiasca dragoste (cf. Marcu 16, 9; Luca 8, 2). Tradiția ortodoxă nu o confundă cu femeia păcătoasă, ci dimpotrivă, o laudă pentru viața ei curată. De atunci, Maria s-a făcut următoare a lui Hristos și, împreună cu alte sfinte femei, a slujit Domnului pe tot drumul greu al vieții Lui. În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii au fugit de frică, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului. Iar când Sfântul Trup al Domnului a fost așezat în mormânt, ea era de față, vărsând multe lacrimi. Cu nerăbdare a așteptat trecerea sâmbetei, ca să poată veni cu miruri la mormântul Domnului, pentru care ea s-a numit și mironosiță, adică purtătoare de mir. Pentru multa ei credință, Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului. Și tot ea a fost cea dintâi care L-a văzut pe Hristos după dumnezeiasca Lui Înviere din morți. Ea este cea dintâi vestitoare a Învierii și cel dintâi martor al ei.
După Înălțarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinții Apostoli la răspândirea credinței, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise din însăși gura lui Hristos. De aceea, ea este numită și întocmai cu Apostolii. O tradiție ne spune că în apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena a ajuns până la Roma, unde s-a înfățișat înaintea împăratului Tiberiu (14-37), vorbindu-i despre nedreapta moarte a lui Iisus Hristos și despre Învierea Lui, iar în drumul ei de întoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu. Și așa, nevoindu-se, a adormit în Domnul, fiind înmormântată la Efes.
Astăzi, părți importante din sfintele ei moaște se găsesc, în Răsărit, la Mănăstirile Simonos Petra, Dionisiu și Esfigmenu din Muntele Athos, iar în Apus, în bazilicile Lateran din Roma și Sfântul Maximin din Marsilia. În România, părticele din moaștele ei se găsesc la bisericile Mihai Vodă și Pajura din București, precum și în alte sfinte locașuri.
Pentru rugăciunile Sfintei Tale Mironosițe Maria Magdalena, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
2. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sf. Cuv. Mc. Marcela.
Sursa: Basilica.ro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Subiecte: Sărbători creştine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)