ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După moartea împăratului Teodosie al II-lea, survenită la 28 iulie 450, Pulheria, sora sa cea exilată, a rămas singura reprezentantă a dinastiei teodosiene. Susținătoare înfocată a Ortodoxiei, a fost raza de lumină a Bisericii, în întunericul ultimilor ani, scrie Nicolae Pintilie la Doxologia:

„Era o ortodoxă profundă, încât palatul imperial, așa cum mărturisesc istoricii vremii, „mirosea a mănăstire și nu a reședință imperială”. Meritul ei este acela că a avut conștiința că nu poate conduce singură un imperiu întins pe trei continente, o administrație în care eunucii dețineau puterea, iar uzurpatorii apăreau la orice pas. Deși făcuse votul fecioriei și era înaintată în vârstă, s-a căsătorit cu generalul ortodox Marcian, asociindu-l la domnie. Acesta era originar din Tracia, făcuse carieră în armata lui Teodosie cel Mare, devenind cel mai de seamă general al armatei – singurul în măsură să țină în echilibru politica puternicului Hrisafiu.

Domnia generalului Marcian a fost văzută în istorie ca reprezentând „anii de aur” ai Imperiului. Au fost readuși în scaune pe episcopii ortodocși exilați. Nu au fost uitate nici rămășițele patriarhului Flavian, cel omorât la Sinodul de la Efes, pe care le-a așezat cu mare cinste în biserica Sfinților Apostoli.

În ziua de 8 octombrie 451, în prezența comisarilor imperiali, s-au deschis lucrările Sinodului IV Ecumenic. În Biserica Sfintei Eufimia, zidită pe vârful unui munte, în apropierea Bosforului, cei 600 de episcopi au hotărât că Ortodoxia este învățătura cea dreaptă, formulând o definiție de credință. Textul conținea, la început, simbolul de credință niceean și pe cel constantinopolitan, ca bază neclintită a credinței. Definiția de credință se încheia cu interdicția oricărei modificări, prevăzând sancțiuni imperiale în caz de neascultare. Această formulă, semnată de către 452 de participanți, dădea un răspuns la toate disputele hristologice, de la Apolinarie, la Eutihie și Dioscor. Era un text dogmatic care elimina orice interpretare părtinitoare.

Majoritatea celor ce au studiat formula calcedoniană sunt de acord că aceasta „a salvat credința în Hristosul istoric”. Erezia monofizită a fost condamnată, arătând că în Persoana Una a lui Hristos există atât firea dumnezeiască, cât și firea omenească – unite neîmpărțit si nedespărțit, neschimbat si neamestecat.

În prezența perechii imperiale, a întregului senat și a curții, a fost proclamată în mod solemn formula dogmatică calcedoniană, semnată de către cei 452 de părinți. La 25 octombrie 451, împărații Marcian și Pulheria, împreună cu întreg senatul, au asistat la ședința solemnă în care s-a citit formula dogmatică adoptată. Împăratul a fost aclamat ca „un nou Constantin, nou Pavel, nou David”, iar Pulheria ca o „nouă Elena”, împreună „apărători ai Ortodoxiei și susținători ai păcii universale” .

Împărăteasa Pulheria a fost persoana providențială, care a apărat și a susținut credința ortodoxă. De aceea, ea a intrat în conștiința liturgică a Bisericii, fiind pomenită de două ori în Sinaxar. La 17 februarie, împreună cu soțul ei, Marcian și separat, în ziua de 10 septembrie. Interesant este faptul că apare și în calendarul Bisericii Romano-Catolice, deși Sinodul IV Ecumenic nu a fost favorabil creștinătății apusene.

Realitatea este aceea că momentul Calcedon și biruința sa de care ne bucurăm noi astăzi au fost rezultatul credinței unei femei care prefera mănăstirea, în fața lumii. Dar, când a simțit că era nevoie de ea, și-a lăsat liniștea chiliei, acceptând chiar a se căsători, doar pentru a salva credința. O jertfă pe care Biserica nu a trecut-o cu vederea, căci până astăzi Sfânta Pulheria a rămas drept „Împărăteasa care și-a închinat viața Ortodoxiei”. ”