Ce poate fi mai scump decât amintirea bunicii? A mâinii care ți-a unit pentru prima dată cele trei degete, în slăvirea Dumnezeului Răstignit și Înviat? A mâinilor crăpate și bătătorite de muncă, alături de care am trecut pragul bisericii? Puține lucruri există…

Săptămâna Sfintelor Pătimiri avea un alt aer. Ceva se schimba, chiar dacă eram doar un copil. Nu înțelegeam prea multe, dar timpul parcă se răsturna. Erau multe treburi acasă – însă altceva îmi dădea de gândit… De ce mergem seara la biserică, dacă un an întreg ajungeam acolo când se crăpa de ziuă? Era ceva cu miros de taină și busuioc. Busuioc pe care bunica îl purta în buzunarul hainei de biserică. „Mergem la Denii, săptămâna asta!”

Ajunși la intrarea în curte, urechile ne erau invadate de bătaia ritmică a bucății de lemn – toaca, apoi de sunetul prelung al clopotelor. Toate parcă ne pofteau într-o lume tainică, în care oamenii se purtau altfel decât în viața de zi cu zi.

Bunica ne lua de mână, apoi, cu lumânările aprinse, intram în biserică și ne închinam la icoane. Era o tristețe bucuroasă, un întuneric din care totuși străbătea o mică lumină. Asta țin minte: în bisericuța de lemn, în acele seri nu se aprindeau luminile. Erau doar lumânări și candele. Pe scurt – Deniile.

Deniile – timpul liturgic răsturnat

Dincolo de amintirea caldă și, în același timp aspră a mânii bunicii,  în minte a rămas frumusețea acelor seri de denie petrecute într-o biserică de sub munte. Ce este deosebit la aceste slujbe ale Bisericii Ortodoxe? Prima observație, la îndemâna oricui, este faptul că ele se săvârșesc la vremea înserării, mai ales în practica parohială. Deși se săvârșesc seara, ele nu sunt slujbe de vecernie, ci utrenii – adică slujbe de dimineață. În fapt, timpul liturgic ia o altă semnificație, iar slujbele de dimineață se mută seara, pentru a sublinia sfințenia și rugăciunea prelungită și neîntreruptă din această săptămână.

Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.

Chiar daca Denia este o Priveghere, în fapt, din punct de vedere liturgic, este doar Utrenia simplă a zilelor de rând – cuprinzând cântări și rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paști: „Iată, Mirele vine...”, „Cămara Ta, Mântuitorule”, „Când slăviții ucenici...”.

Șase Denii – șase teme centrale de meditație și trăire creștină

Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau din Săptămâna Sfintelor Pătimiri sunt slujbele la care credincioșii participă, prin tradiție, în număr foarte mare. Ele se săvârșesc în biserici începând cu seara Floriilor, până în Vinerea cea Mare, inclusiv.

La denia zilei de Luni, Biserica ne aduce în față icoana tânărul Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt. Istorisirea vieții sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, Care a fost vândut de Iuda. Tot în ziua de luni ni se aduce aminte de pilda smochinului care a fost blestemat de Domnul, pentru a ne îndemna la pocăință.

La denia zilei de Marți se face pomenire de pilda cunoscută a celor zece fecioare. Tema luminii și a pregătirii pentru primirea Luminii Hristos transcende din rânduiala slujbei. Seara de luni, adică denia din Sfânta și Marea Marți, ne îndeamnă să veghem necontenit și să fim pregătiți să ieșim în întâmpinarea Mirelui Iisus Hristos, având milostenia drept căpetenie, între faptele bune.

În Miercurea Sfintelor Pătimiri se face pomenire de femeia păcătoasă, care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinței adevărate și al îndreptării omului păcătos.

Joia ce Mare, ziua în care este oficiată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul pătimirilor. Mântuitorul Iisus Hristos Își începe marea cuvântare recomandând iubirea, ca principiu suprem al Legii celei noi: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13, 34-35). Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, moment ce anticipează drama care a mântuit lumea – Răstignirea și Moartea lui Hristos.

În Sfânta și Marea Vineri, așa cum ne arată Triodul, se prăznuiesc „Sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Cântarea Prohodului Domnului, o alcătuire imnografică din Constantinopolul secolului al IX-lea, este momentul de maximă intensitate al întregii săptămâni. Preoți și credincioși, purtând lumânări aprinse, plângem îngroparea lui Hristos. Plângem, dar parcă în sufletele noastre licărește și prinde aripi o mică bucurie. Este cinstea de a participa la cea mai frumoasă seară de priveghere. Deși funebră, în ea se întrevede bucuria Învierii.

În Sfânta și Marea Sâmbătă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se află cu trupul în mormânt, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, pentru a izbăvi de acolo pe cei din veac adormiți întru credință în El.

Participarea la Denii – mărturisirea credinței

Este o săptămână în care timpul se răstoarnă. Cel liturgic. De noi ține dacă vom reuși sau nu să răsturnăm și timpul fizic, prin participarea la biserică în aceste seri. Deniile, slujbele dimineții săvârșite la înserare sunt momente care să ne întoarcă la bucuria copilăriei, la mâna noduroasă a bunicii. De ce să participăm la Denii? Nu doar pentru că așa este bine sau pentru că așa ne-a învățat bunica, ci pentru a mărturisi lumii întregi, prin participarea noastră, că Hristos a murit pentru noi ca să ne dăruiască nouă, prin Învierea Sa, viață veșnică. După cum vestim moartea Lui în serile acestea, tot așa vom vesti bucuria în noaptea de Înviere!

Deniile sunt o cale, un pelerinaj personal, dar și al întregii comunități, spre întâlnirea cu Hristos, Dumnezeul nostru, așa cum cântăm în Sfânta și Marea Joi: „Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă și slăvită Învierea Ta”.

Nicolae Pintilie / Doxologia