A lăsat în urmă o valoroasă moștenire teologică, evidențiind prin scrierile și activitatea sa importanța catehizării și a trăirii autentice a credinței în Hristos, scrie Basilica.

Sfântul Liviu Galaction s-a născut în data de 16 mai 1898, în localitatea Cristian, județul Brașov. Tatăl său, Nicolae Munteanu, era învățător, iar mama sa, Maria, se ocupa de gospodărie. A fost al doilea copil dintre cei șase ai familiei. Încă din anii copilăriei a arătat o evlavie deosebită față de Biserică.

A urmat studiile la școala românească din satul natal, întemeiată și condusă de tatăl său, apoi la Liceul Andrei Șaguna din Brașov și la Institutul Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1920.

În 1924, după înființarea Academiei Teologice din Cluj de către Episcopul Nicolae Ivan, tânărul Liviu Galaction a fost chemat să predea ca profesor. A avut cea mai îndelungată activitate didactică în cadrul instituției și a ajuns ulterior rector.

A publicat numeroase articole teologice și culturale, în care a atras atenția pericolelelor gândirii fără Dumnezeu.

 

După ocuparea Ardealului de Nord din 1940, părintele Liviu Galaction a rămas la Cluj-Napoca alături de Episcopul Nicolae Colan și de alți intelectuali români, oferind sprijin spiritual și încurajare românilor din Transilvania aflați sub presiunea regimului horthyst.

După instaurarea regimului comunist, activitatea sa a intrat în atenția autorităților, fiind supus persecuțiilor din cauza credinței sale. În 1952, Institutul Teologic din Cluj, pe care îl conducea, a fost desființat și nu i s-a permis transferul ca profesor la un alt institut teologic. Sub pretextul unor acuzații calomnioase i-a fost confiscată și locuința.

Ulterior, a fost numit preot slujitor la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, unde a slujit timp de șase ani cu multă râvnă și dăruire. Însă, în 21 noiembrie 1958, părintele Liviu Galaction a fost arestat, anchetat și torturat fizic și psihic.

A fost condamnat în cursul anului următor la 17 ani de temniță grea, dar, în urma recursului, pedeapsa i-a fost redusă la 8 ani. A fost încarcerat la Penitenciarul Gherla și apoi la Aiud, unde a mărturisit credința ortodoxă până la sfârșitul vieții, trecând la Domnul în 8 martie 1961.

În ședința de lucru din 11-12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în data de 8 martie.

 

Prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction Munteanu (+8 martie 1961, Aiud)

Institutul Teologic ortodox din Cluj (1924-1925) a avut pe durata existenței sale profesori iluștri. Biblioteca imensă de aproximativ 20.000 volume a fost distrusă în mare parte de către comuniști. Au murit în închisori profesorii de teologie de aici: L. G. Munteanu (rector și vicar eparhial), Florea Mureșan, Alexandru Filipașcu, Ilarion Felea (profesor la Cluj în 1937-1938), Ioan Pașca.

Părintele Munteanu s-a născut la 16 mai 1898 în comuna Cristian, jud. Brașov. A studiat în localitatea natală (1904-1909), liceul „Andrei Șaguna” în Brașov (1909-1917) și Institutul Teologic din Sibiu (1917-1920). Doctor în Teologie la Cernăuți (1923), căsătorit în același an și numit profesor pentru Studiile biblice la nou-înființata Academie Teologică din Cluj (1924). Rector al Academiei (1937-1943 și 1946-1948), apoi al Institutului (1948-1952).

Hirotonit preot la 17 februarie 1927 de către episcopul Nicolae Ivan. Spirit cugetător, dar și foarte activ, practic, iubitor de natură, un părinte cald și reținut, era omul din care izvorau liniștea și echilibrul familiei; urmărea cu atenție evoluția școlară și intelectuală a studenților și stimula permanent la studiu și învățătură.

A fost profesorul cu cea mai lungă activitate în cadrul Institutului, participând la nașterea, dar în același timp și la distrugerea acestuia în 1952. Ortodoxia românească din Transilvania, în frunte cu rectorul Munteanu, a fost umilită prin desființarea Institutului, în schimb cel Protestant pentru maghiari, continua să funcționeze la Cluj. Dar profesorul a fost încă o dată umilit prin transferarea ca simplu preot la o parohie din Bistrița, 1952-1958. Aici, pe baza experienței câștigate, sobrul și eruditul profesor s-a remarcat imediat prin conduita morală, prin puterea cuvântului său de a cuceri și a apropia de Biserică tot mai mulți credincioși, pe baza unei credințe și a unei cunoașteri de înaltă ținută. Toate acestea erau în contrast cu ideologia regimului. Aceasta reiese și din ocaziile de manifestare a crezului său creștin, printre care revista oficială „Renașterea”.

Ca fost student la Cluj, Mitropolitul Bartolomeu Anania își amintește de profesorul său cu „privirea și cuvântul care exprimau bunătate, generozitate, îngăduință și fermitate în același timp. Adică era profesorul ideal, profesorul desăvârșit, care știe să fie față de studentul său, în același timp, părinte și frate. Să fie dascăl și părtaș la știință și la neștiință” (Renașterea, 6/1998, p.7).

După „exilul” din Bistrița este readus la Cluj ca vicar administrativ al episcopiei, 1 iunie 1958. Decizia este recunoscută de Departamentul Cultelor prin hotărârea nr. 7570/2 iunie 1958. Era o reparație morală pentru munca ce a dat prestigiu și demnitate Ortodoxiei.

La 20 august 1958, cu ocazia Adunării Protopopilor din eparhie, se discuta printre altele despre prozelitismul sectelor (unele neadmise de stat) contra Ortodoxiei, considerându-se necesară îmbunătățirea muncii de catehizare a credincioșilor. Părintele profesor Ioan Bunea subliniase în referatul său despre iehoviști că sectele sunt „un real pericol atât pentru Biserică, cât și pentru ființa Statului” și că cele mai bune metode de combatere a lor sunt:

-propovăduirea Evangheliei prin predici, prin vizite canonice;
-convorbiri particulare cu credincioșii – „cu vreme și fără vreme”;
-editarea unei foi săptămânale, a unei broșuri mărunte pentru popor (în genul „Renașterii”);
-viața morală a preotului.

La cererea protopopilor, Adunarea Eparhială însărcinează pe vicarul Munteanu cu întocmirea unei programe analitice orientative pentru catehizarea elevilor și adulților. Programa, redactată împreună cu pr. prof. Ioan Bunea, avea ca model manualele Seminarului Teologic aprobate de Stat, iar ca suport și autoritate ordinul Sfântului Sinod către toate episcopiile din anul 1951 și care suna astfel: „vă trimitem aci alăturată, spre a fi pusă în aplicare, cu începere de la 1 ianuarie 1952, Programa analitică cu subiectul catehezelor ciclul I și II aprobată de Sf. Sinod în ședința sa de la 12 Noembrie 1951”.
Programa a fost prezentată episcopului Teofil și aprobată de Consiliul Eparhial, expediată în toate protopopiatele Clujului la 3 și 4 septembrie 1958. Adulții urmau să fie catehizați după vecernia de duminică și în sărbători, iar copiii sâmbăta după-masă sau duminica înainte de Liturghie, o jumătate de oră săptămânal.

Forurile de stat au considerat acest lucru o intenție dușmănoasă a părintelui vicar de a introduce religia în școală, care însemna „crimă de uneltire împotriva ordinei sociale” și pentru care acesta va fi arestat, judecat și condamnat la 17 ani temniță grea, iar după recurs, la 8 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii. Menționăm faptul că, fila procesului verbal din 20 august semnată de Adunare, din care rezulta clar nevinovăția sa, a dispărut din registru.

Acea programă și semnătură au fost pretextul și prilejul condamnării unei personalități puternice, cu multă influență asupra generațiilor de studenți și (viitori) preoți, care risca să devină un focar de cultură și mistică „subversivă” pentru autorități, așa cum fusese până în luna iunie a aceluiași an părintele Florea Mureșan. Suprimarea dascălului devenit prea evident incomod era o necesitate a regimului. La 22 noiembrie acesta a fost destituit prin decizia Departamentului Cultelor nr. 20029/, iar la 6 mai 1959 a fost condamnat (30 mai, după recurs).

Târât la securitatea din Cluj, în închisorile Gherla și Aiud, a fost supus unui regim de exterminare, lipsit de îngrijiri medicale – suferind de hemiplegie (paralizie pe o parte a corpului) –, supus unor traume psihice – i s-a spus că unul dintre copii s-a sinucis, iar celălalt a fost exmatriculat din facultate – și adus într-o stare avansată de marasm fizic (slăbiciune extremă). Va sfârși la Aiud în 8 martie 1961 și va fi aruncat în groapa comună.

(cf. Arhivele Arhiepiscopiei Clujului, dosarele IV-6-939; II-10-940; Anuar IV, 1996-1998, al Facultății de Teologie din Cluj; pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, 2002, p.321)

Pr. Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul XX