Sfinții Cuvioși Casian și Gherman cinstiți pe pământul apostolic al Dobrogei. IPS Teodosie: ”Adevărul trebuie propovăduit, oricât de greu ar fi să suporți consecințele mărturisirii lui” - Lansarea volumului despre Părintele Justin - ”PROFETUL de la munte”
La Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”, din județul Constanța, sărbătoarea hramului a continuat și astăzi, când obștea monahală a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a vorbit despre viața Sfinților Ioan Casian și Gherman din Dobrogea. La finalul slujbei a fost lansată în prezența Pr. Arhimandrit Hariton Negrea de la Petru Vodă cartea Pr. stareț Iustin Petre despre Părintele Justin Pârvu - „PROFETUL de la munte.” - VIDEO Trinitas TV mai sus / FOTO în bază
Cu o zi în urmă, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Părinte Marcos, Episcop de Gaborone și Botswana, din cadrul Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi, au binecuvântat obștea Mănăstirii „Sfântul Cuvios Gherman” din județul Constanța. Cei doi ierarhi au oficiat și Sfânta Liturghie în cinstea ocrotitorului așezământului monahal. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre viața Sfântului Gherman.
„Noi astăzi prăznuim un sfânt foarte apropiat de noi, pentru că este din neamul nostru, Sfântul Cuvios Gherman. Acesta a trăit în a doua parte a secolului al IV-lea și prima parte a secolului al V-lea, născut în ținutul Casimcei, ca și Sfântul Ioan Casian. Aceștia se vor fi întâlnit și aici, în școala care era – pentru că existau școli aici, în Sciția Mică, în primele veacuri.
Împreună au hotărât să facă un pelerinaj la locurile unde erau mulți călugări pilduitori prin viața lor, în Siria, Egipt și Palestina. Au trecut prin Constantinopol, unde l-au întâlnit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care era Arhiepiscop al Constantinopolului.
Sfântul Ioan Casian, meșter la cuvânt, a scris și a cules, de la mulțimea călugărilor pe care i-a găsit în acele locuri pustii, pilde de învățătură. Dar foarte mult l-a admirat pe Gherman, care vorbea puțin, dar se ruga foarte mult, jertfelnic, iubitor de Dumnezeu și iubitor de neam și de țară.”, a spus ÎPS Teodosie.
Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii „Sfântul Cuvios Gherman” a fost sfințită în data de 28 octombrie 2011.
Sâmbătă, 28 februarie, după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea „Sfântul Cuvios Gherman” din localitatea Băneasa, județul Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o amplă predică despre moștenirea spirituală a Dobrogei și despre legătura directă dintre pământul dintre Dunăre și Mare și începuturile creștinismului apostolic.
Dobrogea, pământ apostolic
Ierarhul a subliniat rădăcinile apostolice ale provinciei istorice Sciția Mică, afirmând cu tărie:
„Trebuie să spunem: «capitala spiritualității» este aici, în Dobrogea, unde a venit Sfântul Apostol Andrei și de unde au plecat, la primele patru Sinoade Ecumenice, mitropoliții Tomisului — și avem mărturii pentru aceasta.”
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că strămoșii Sfântului Cuvios Gherman și ai Sfântului Ioan Casian au fost, potrivit tradiției, botezați chiar de Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit Evanghelia în părțile Casimcei și ale Dobrogei.
Sfântul Cuvios Gherman, „vrednicul Părinte” al Dobrogei
În cuvântul său, ÎPS Teodosie a evocat viața Sfântul Cuvios Gherman, contemporan și apropiat al Sfântul Ioan Casian, ambii formați în mediul creștin al Sciției Mici.
Cei doi au plecat în pelerinaj în Siria, Egipt și Palestina, unde au cunoscut marii nevoitori ai pustiei, iar la Constantinopol l-au întâlnit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care i-a hirotonit.
Ierarhul a amintit și de momentul dramatic din anul 403, când Sfântul Gherman l-a apărat pe Sfântul Ioan Gură de Aur la Sinodul de la Stejar, precum și de demersul făcut ulterior, împreună cu Ioan Casian, la Papa Inocențiu, pentru susținerea marelui ierarh prigonit.
„Adevărul trebuie propovăduit, oricât de greu ar fi să suporți consecințele mărturisirii lui”, a subliniat Arhiepiscopul.
O mănăstire – o „oază de spiritualitate”
Referindu-se la așezământul monahal din Băneasa, ridicat sub ocrotirea Sfântului Cuvios Gherman, ierarhul a vorbit despre chemarea duhovnicească a locului:
„Sfântul Gherman l-a chemat aici. Ce așezământ frumos a făcut! Ce oază de spiritualitate este aceasta! Câți creștini cheamă!”
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că frumusețea naturală a zonei avea nevoie de o frumusețe spirituală pe măsură, iar mănăstirea a devenit un reper de credință și comuniune cu strămoșii creștini ai Dobrogei.
„Nu există zestre mai mare decât credința”
În predică, ÎPS Teodosie a accentuat transmiterea credinței din generație în generație:
„Nu există zestre mai mare decât credința noastră și nu există mărturisitori mai mari decât sfinții noștri, care ne-au dat mărturie despre Dumnezeul cel Viu.”
Cuvintele Mântuitorului au fost invocate ca fundament al vieții duhovnicești:
„Eu stau la ușă și bat; dacă va deschide cineva, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.”
Ierarhul a evidențiat că bisericile și mănăstirile sunt „odoarele cele mai scumpe” ale județului Constanța și ale Dobrogei, fiind spații în care credința apostolică rămâne vie.
Binecuvântare și îndemn la continuitate
La final, Arhiepiscopul Tomisului a mulțumit clericilor, credincioșilor și autorităților locale prezente, exprimând dorința ca lucrările la mănăstire să continue, iar la următoarea sărbătoare biserica să fie acoperită și împodobită.
Evenimentul a adunat numeroși credincioși din județul Constanța și din alte părți ale țării, confirmând încă o dată rolul spiritual major al Dobrogei în istoria și prezentul Ortodoxiei românești.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 28 februarie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea „Sfântul Cuvios Gherman” din localitatea Băneasa, județul Constanța și o puteți citi AICI - VIDEO urmat de FOTO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Până la urmă, au atacat Iranul. Israelienii au lovit Teheranul. SUA susțin atacul. Iranul a început contraofensiva la adresa ”regimului sionist”: a fost lovită cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic. Ayatollahul Khamenei a fost ucis
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Israelul a atacat de Sabat – Gog și Magog au fost stârniți
ATAC IMINENT: În Orientul Mijlociu se evacuează Teatrul de Luptă
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
”Ultima șansă a Israelului”: Tucker Carlson avertizează că Israelul încearcă să atragă SUA într-un război cu Iranul pe care Donald Trump se străduiește să-l evite
Recomandările noastre
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
A fost descoperit locul exact al martirajului lui Horea și Cloșca, sfârtecați bestial în bucăți acum 241 de ani, pe 28 februarie. Se cere un monument creștin
Secțiuni: Biserica Cultură Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: IPS Teodosie Părintele Iustin Petre Părintele Justin Pârvu Sfântul Gherman Sfântul Ioan Casian
Locații: Dobrogea județul Constanța Tomis
Subiecte: Hram Lansare de carte
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)