ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



„Nimic din ce s-a văzut la așa-zisa ceremonie, mai bine zis ritual, de deschidere a Jocurilor Olimpice nu a fost întâmplător. Nici măcar arborarea drapelului cu susul în jos.”, a scris actrița Manuela Hărăbor pe contul său de Facebook.

„Recrearea blasfemiatoare a Cinei cea de taină a reprezentat punctul central al mesajului pe care organizatorii au dorit să îl transmită lumii întregi. Respectiv că nenumitul are nenumărați adepți care se închină lui. Și care sunt pregătiți să batjocorească lucrarea lui Dumnezeu. Au mai fost asemenea ritualuri în ultima vreme, dar nu la nivel global. De abia acum vă mirați?  Progresismul vine la pachet cu tot ce ați văzut aseară. Progresismul este un instrument de alienare spirituală și morală împotriva Creației lui Dumnezeu. Împotriva lui Hristos.

Să nu uităm că anul acesta este ediția cu numărul 33, număr cu o simbolistică aparte. Și de o parte și de alta a baricadei. Oameni cu judecată și educație, de la care ai fi putut avea ceva așteptări, s-au extaziat de grandomania spectacolului, nerealizând că de fapt s-au lepădat (din nou) de Hristos.

Lupta dintre bine și rău, dintre normalitate și patologie, dintre lumină și întuneric este acum pe față. Smintit să fii să nu poți vedea. Vor veni vremuri din ce în ce mai grele, încercări din ce în ce mai parșive, nebunii vor striga celor sănătoși la minte și la suflet că sunt nebuni. Și doar cu Hristos vom putea birui!” a conchis cunoscuta artistă.

Vedeți și Arhim. Mihail Stanciu: "Normalitatea nu va mai fi la fel" spuneau propagandiștii plandemiei și ai tiraniei mondiale medicalo-digitale. Invazia de simboluri kitscho-blasfemice din lumea sportului olimpic o confirmă