Și în România trebuie să înceteze Cenzurarea Presei Independente, nu numai în SUA. Comunicat al Clubului Român de Presă

Ridicarea cenzurii împotriva presei, urgență și necesitate!
– Comunicat al Clubului de Presă –
Clubul de Presă salută cu satisfacție decizia lui Donald Trump, comunicată opiniei publice în timpul campaniei pentru alegerile din Statele Unite, de a acționa dur și decisiv împotriva cenzurării presei. Desigur, Donald Trump s-a referit la cenzurarea presei din Statele Unite și la acțiunile desfășurate până în prezent de către statul subteran american, care au condus la restricționarea dramatică a liberei circulații a informațiilor, la dezinformare, la intimidarea și șantajarea jurnaliștilor și caselor de presă, în scopul final al distorsionării informațiilor în favoarea unor competitori politici. Clubul de Presă își manifestă convingerea că Donald Trump va găsi mijloacele necesare să-și atingă obiectivul anunțat și că efectele vor reverbera și în România, unde autoritățile au procedat în mod similar, preluând metodele utilizate de statul subteran american, respectiv de alte structuri similare din unele țări UE.
Vom urmări îndeaproape și vom semnala fiecare mișcare în acest sens, operată de noua administrație atât pe parcursul preluării treptate a atribuțiilor prezidențiale, cât și după depunerea jurământului din 20 ianuarie. Atragem atenția opiniei publice naționale și internaționale că unul dintre principalele motive care ne-au făcut pe noi, cei circa 1.000 de jurnaliști români, să ne grupăm în jurul Clubului de Presă, este presiunea exercitată asupra noastră, care a fost escaladată în ultimii ani într-o manieră din ce în ce mai violentă, generând persecutarea unor jurnaliști, în special de către Consiliul Național al Audiovizualului, care a cenzurat în mod brutal emisiuni ale posturilor de radio și televiziune și care s-a insinuat chiar și în ceea ce privește conținutul presei scrise. Dar și alte instituții ale statului au procedat într-un mod asemănător, utilizând din ce în ce mai frecvent și mai evident banul public pentru a cumpăra bunăvoința unor case de presă și a unor jurnaliști și pentru a-i sancționa prin mijloace financiare pe cei care au refuzat să facă jocurile puterii, manifestându-se independent atât față de influențele din interiorul statului român, cât și față de influențele din afară. La restricționarea libertății presei în România au contribuit și unele ambasade occidentale, începând chiar cu Ambasada Statelor Unite, și ceea ce este absolut scandalos este că în această operațiune s-au exercitat presiuni și asupra patronatelor unor societăți comerciale, pentru ca banii destinați publicității să fie dirijați selectiv, în funcție de exigențele celor instalați la putere, atât la nivelul statului constituțional, cât și la nivelul statului subteran.
Precizăm că am făcut numeroase diligențe, atât la nivelul majorității parlamentare, cât și în ceea ce-l privește pe premierul în funcție, pentru a organiza întâlniri, soldate cu adoptarea unui set de decizii, de natură să blocheze acest fenomen al cenzurării presei, extrem de periculos, mai ales în acest an electoral. Demersurile noastre s-au soldat cu unele rezultate, dar care nu ne pot satisface, și cu un eșec total legat de întâlnirile solicitate premierului, la care acesta s-a angajat, dar nu le-a dat până în prezent curs.
Ne reînnoim în mod ferm solicitarea de a stabili împreună un set de soluții pentru viitor, atât la nivel guvernamental, cât și la nivel parlamentar. Le atragem tuturor decidenților atenția că unda de șoc generată în Statele Unite de către Donald Trump va zgudui cu certitudine în sens pozitiv și România, iar noi vom monitoriza mesajele publice emise în această direcție de către actualii candidați la prezidențiale și vom oferi un raport amplu după finalizarea procesului electoral.
În numele Consiliului de Onoare al Clubului de Presă,
Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Bogdan Comaroni, Răzvan Savaliuc.
11.11.2024
November 11, 2024
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Eveniment Politic Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Cozmin Gușă Donald Trump Sorin Roşca Stănescu
Subiecte: libertatea presei Victoria lui Donald Trump
Organizații: Clubul de Presă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)