ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jucătoarea română de tenis Simona Halep a debutat cu o victorie în turneul WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2,828 milioane dolari, 6-3, 6-2 cu cehoaica Barbora Strycova, marți, în runda a doua a competiției.

Halep, numărul șase mondial, a obținut victoria după o oră și 25 de minute, și are acum 6-1 în meciurile directe cu Strycova (33 ani, 34 WTA), scrie Agerpres.

Halep, care a făcut destul de multe erori neforțate în acest meci, a început bine, a condus cu 2-0, dar a urmat un ușor recul, concretizat în trei ghemuri consecutive ale adversarei. Halep și-a revenit apoi și a luat patru ghemuri la rând, încheind primul set cu 6-3.

Românca a început și setul secund cu dreptul, conducând cu 1-0, Strycova a egalat, 1-1, a salvat patru mingi de break, iar apoi s-a desprins la 3-1, cehoaica a câștigat contra serviciului (3-2), dar Halep a legat alte trei ghemuri și a încheiat cu 6-2.

Toate cele șase victorii ale româncei au fost în minimum de seturi, Strycova câștigând doar primul lor duel, în 2010, la Paris, în calificări.