Simona Halep, desemnată în premieră campioană mondială de ITF

Simona Halep, locul I WTA, și sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, au fost desemnați campioni mondiali de Federația Internațională de Tenis (ITF), relatează News.ro.
Djokovici primește pentru a șase oară în carieră acest titlu din partea ITF, în timp ce pentru Simona Halep este o premieră. Deși jucătoarea română a fost numărul 1 mondial și la finalul anului 2017, campioana mondială, în viziunea forului internațional, a fost spaniola Garbine Muguruza. „Este o mare onoare să fiu desemnată campioană mondială ITF pentru prima dată. Am avut un an incredibil, câștigând primul meu grand slam la Roland Garros și terminând sezonul ca numărul 1 mondial. Să fiu recunoscută în acest fel este special cu adevărat și îmi oferă o motivație suplimentară să continui să muncesc în sezonul viitor", a declarat Halep.
Simona Halep este la săptămâna cu numărul 58 pe primul loc al clasamentului WTA, a 40-a în 2018.
ITF acordă aceste titluri pe baza un sistem care ține cont de rezultatele de-a lungul anului, dar în care o pondere specială o au turneele de grand slam și cele două competiții pe echipe, Cupa Davis și Cupa Federației.
Laureații își vor primi distincțiile la Cina Campionilor Mondiali, din 4 iunie 2019. Evenimentul va avea loc la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)