ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Odorul meu îl port bijuterie,

o rază de bujor într'un pahar.

Or'ce sărut al lui e o cutie

unde surâde un mărgăritar.

Îl duc în pas, îl țin în deget și

sub geană:

condur de stea, inel de fulg și

sânziană, -

Și, luminiș de funigel și logos-

tele,

îl leagăn peste crângul vieții

mele.”

Fiica Poetului Închisorilor bolșevice, Simona Popa Gyr (foto sus, alături de soțul dânsei) – Luminița din poemele multpătimitorului său tată  – a plecat la Domnul și Mântuitorul nostru în dimineața zilei de 25 iunie 2021, la o zi după Noaptea de Sânziene. Simona Popa Gyr ar fi împlinit 90 de ani pe 10 octombrie 2021. La scurt timp a fost urmată și de soțul său, Demostene Dinu Popa, fiu de preot. Ambii au făcut parte din Corala Patriarhiei. Dumnezeu să îi odihnească și să îi aibă alături de El, împreună cu toți Drepții neamului nostru!

Tatăl Simonei (Monica), Radu Gyr, nu i-a prins decât copilăria, dedicându-i de altfel volumul sensibil de poezii „Stele pentru leagăn”. Când a ieșit din închisoare, după 22 de ani de temniță, fiica lui avea 33 de ani. Radu Gyr a fost singurul poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie - „Manifest”, cunoscută prin versurile sale intrate în legendă „Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!”, fiind totodată condamnat anterior, în 1945, în Procesul Ziariștilor Naționaliști, alături de Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic, chiar de către soția agentului NKVD Silviu Brucan,  Alexandra Sidorovici. Revenit acasă după 12 ani de închisoare avea să fie arestat din nou și condamnat la moarte în 1959 pentru „crima de insurecție armată” și „crima de uneltire contra ordinei sociale”, după care pedeapsa i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică, sentință despre care a aflat de abia după 11 luni de închisoare, timp în care și-a așteptat execuția singur în celulă. Toată această oroare bestială pentru o poezie, azi cântată magistral de Tudor Gheorghe și numeroși alți interpreți.

Brucanii zilelor noastre și azi îi hăituiesc memoria, deși marele poet a fost reabilitat de instanțele de judecată la cererea fiicei sale, Simona Popa Gyr.

După cum scria și Adevărul, în 2010, fiica poetului a cerut magistraților de la Tribunalul București revizuirea condamnării primite de tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Fiica poetului a cerut constatarea judiciară a caracterului politic al condamnării tatălui la peste 20 de ani de detenție și reabilitarea tatălui său. Judecătorii de la Tribunalul București au recunoscut caracterul politic al hotătârii din martie 1959 și au admis daune morale de 20.000 de euro. În urma recursului făcut la Curtea de Apel București s-a decis irevocabil că decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic, dar nu s-a admis plata daunelor morale, mai precizează sursa citată.

Radu Gyr, poet genial, gazetar, doctor în litere, trecut prin mai toate temnițele arhipelagului Gulag din România, și azi mai mult ca prezent, rămâne un apostol al literaturii române și credinței strămoșești, care prin versul său a salvat mii de vieți și zeci de mii de suflete de la pieire, așa cum spunea un coleg de-al său de temniță.

In Memoriam Fiica Poetului, în cele ce urmează, vă prezentăm mai multe filmări cu regretata Simona Popa Gyr, recitând poemul CREZ, al tatălui său, povestind unor tineri cum au fost ultimele zile pe pământ ale Poetului Închisorilor, acum aflat cu moaște izvorâtoare de mir la Mănăstirea Petru Vodă, la cererea Părintelui Justin, o emisiune Trinitas TV în care povestește despre tatăl său, precum și un interviu difuzat la radio Renasterea și transcris apoi pentru revista Renasterea, preluat de la MĂRTURISITORII. De asemenea, în baza acestui interviu vă oferim o emisiune despre poezia lui Radu Gyr și Piața Universității realizată în 1990 de teologul Răzvan Ionescu și o înregistrare specială de o oră cu Radu Gyr și soția sa Flora, recitând din poemele mărturisitorului.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

VIDEO Trinitas TV:

Simona Popa Gyr: Când tata s-a întors acasă din închisoare a transcris tot ce a compus din memorie. Mii de versuri. Manuscrisele lui nu au ștersături.

 

Foto: Poetul, acasă, cu fiica și soția sa, în scurta perioadă dintre închisori

De curând am descoperit în calculator un interviu mai vechi, realizat în anul 2006, cu doamna Simona Popa, fiica marelui poet Radu Gyr. M-aș bucura să știu că bucuria lecturii a fost la fel de mare precum a fost bucuria întâlnirii cu doamna Simona Popa.  - Paul Siladi

Vă rog să ne vorbiți despre viața poetului Radu Gyr înainte de instaurarea comunismului în România.

Radu Gyr s-a născut la Câmpulung Muscel iar la vârsta de trei ani s-a mutat la Craiova pentru că tatăl lui, care a fost actor, a fost unul dintre fondatorii teatrului national de acolo. Mama lui a fost muzician, ca de fapt toată familia dinspre mama. A făcut studiile la Craiova, școala primară și Liceul Carol pe care l-a absolvit cu titlul Magna cum laude. A frecventat in timpul acesta saloanele Elenei Farago unde se întâlnea cu mulți scriitori tineri. A fost încurajat de Elena Farago care l-a iubit si care l-a apreciat foarte mult.

Când a început să scrie?

Radu Gyr a început să scrie de timpuriu de la vârsta de 12 ani , a scris un poem istoric În munți care s-a și jucat la teatrul din Craiova (tatăl lui fiind actor i-a înlesnit acest lucru) și după aceea a rămas cu o mare dragoste fața de literatură cu toate că ar fi putut deveni un foarte bun muzician dacă nu ar fi avut un accident la mână. A scris la început sub numele Radu Demetrescu, dar când penița lui s-a ascuțit și a scris o serie de epigrame în care critica profesorii motiv pentru care a fost pedepsit…

În timpul liceului?

Da, în timpul liceului, și-a luat pseudonimul Grui, de la dealul Gruiului din Craiova, care în timp a devenit Gyr, formă sub care s-a consacrat în literatura. A făcut la București Facultatea de Litere și Filosofie, a fost asistentul lui Mihail Dragomirescu la catedra acestei facultați și apoi conferențiar universitar.

Prigoana a început de prin anul 1941, pentru că tată fiind în mișcarea Legionară, în 1940, în timpul guvernării legionare a fost numit directorul general al teatrelor și operelor din țară. Nu a deținut prea mult aceasta funcție, doar până la rebeliune, dar ceea ce vreau să subliniez este că în timpul guvernării lui s-a înființat Teatrul Evreiesc Brașeum, despre care avem mărturii, chiar martori evrei care au venit la procesul din anul 1945 și au depus mărturie în acest sens. A fost pentru prima dată când s-a făcut un teatru evreiesc în Europa. După ce teatrul lui Constantin Tănase, Cărăbuș, s-a desființat, acolo fiind foarte mulți actori evrei aceștia au rămas fără pâine iar Radu Gyr le-a înființat acest teatru.

Cât timp a funcționat acest teatru?

Acest teatru funcționează și astăzi. A fost condamnat în 1945, adică imediat după 23 august împreună cu tot lotul de ziariști Nichifor Crainic, Pan Vizirescu, Pamfil Șeicaru, Romulus Dianu, au fost 14 ziariști, cu toții condamnați la 12 ani de închisoarea corecțională cu confiscarea totală a averii. A executat pedeapsa până în anul 1956.

Ce vârstă aveați dumneavoastră când Radu Gyr a fost închis?

Eu sunt născută la sfârșitul anului 1931, și tata a început periplul închisorilor devreme după Rebeliune, el fiind în Mișcarea Legionară de fiecare dată când era câte un accident erau ridicați dar făcea câte o bucățică de pușcarie care adunate au făcut vreo doi-trei ani, dar procesul cel mare a fost în anul 1945 cand eu aveam 13 ani, procesul lotului a fost pe 2 iunie 1945. Cea mai mare parte a pedepsei a facut-o la Brașov, unde regimul era mai blând, până prin 50. La Brașov noi l-am vizitat. Mie mi-au dat voie să merg chiar în închisoare, în celula în care era el. Avea voie să aibă creion și hârtie, sunt multe poeme pe care le am de acolo, manuscrise pe care le-a scos dar cu ștampila închisorii. A fost transferat la Aiud, dar acolo regimul deja s-a înăsprit și comunicarea s-a rupt. În 56 a venit acasă iar în 58 a fost din nou ridicat, împreună cu majoritatea celor care au fost în închisoare. A fost condamnat la moarte.

Care au fost acuzațiile pentru care a fost condamnat?

Răsturnarea ordinii sociale, acesta a fost capul de listă al acuzațiilor și poezia Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane. care de fapt nu s-a numit așa, ci doar a circulat sub acest nume. Poezia se numește Manifest - am găsit eu notițele după ce a murit el. Pedeapsa a fost comutată după 11 luni la 25 ani de muncă silnică. Bineînțeles confiscarea totală a averii, dar nu prea au avut ce să mai ia.

După ce mai fusese confiscată o dată…

Tata a fost foarte bolnav, a fost o fire plapândă în general. A avut multe suferinte, a fost operat de un colaps renal, a avut un TBC pulmonar, fragilitate vasculară, mereu făcea câte ceva dar a rezistat. A fost eliberat în 63 și a murit în 75, în plină efervescență creatoare. Tot ce a facut, tot ceea ce a creat pe cale orală în închisoare, totul a transcris când a venit acasa din memorie. Manuscrisele lui nu au ștersături.

Avea o memorie fabuloasă.

Da…Tată a murit în plină efervescență creatoare, a murit fiindcă a făcut niște eforturi teribile. A tradus balada populară germană pentru bani, care a fost publicată sub un al nume. I-a luat foarte mult timp deoarece a fost foarte, foarte greu de tradus. Chiar pe ultima baladă pe care a tradus-o în ajunul morții scrie infernal de greu. Era și o stare de nervozitate pentru că îi ocupa tot timpul și nu mai avea timp să își cizeleze și să își aranjeze în cicluri opera. A făcut acest lucru dar fără să îl definitiveze. Am făcut noi acest lucru, eu ajutată mult de Barbu Cioculescu, criticul și în măsura în care am considerat am publicat întreaga lui operă, și antume și postume. Mai trebuie o ediție critică la care nu știu cine se va încumeta, dar probabil cu timpul se va face si asta.

Inainte de a ne reveni la opera lui Radu Gyr, vorbiti-ne despre viața dumneavoastră, a familiei poetului in timpul detenției acestuia.

In 44 eu am fost luata de o matusă de a mea din partea mamei, sora cea mai mare care era medic stomatolog la Ramnicu valcea, si am crescut la ei. A fost binecuvantată această perioadă, pentru că eu nu am fost închisă așa cum au pățit majoritatea copiilor de deținuți politici. Pentru simplul fapt că erau fii lor. Eu am scapat de acest lucru. Nu am scăpat în facultate, m-a dat afară doamna Brucan. Mama mea a rămas în București, întreținută fiind de o altă soră a ei mai mică, pictoriță, care vopsea nasturi, făcea pungi de carton să se poată întreține…și o mai ajuta mătușa mea, care era medic stomatolog, a fost o viață foarte grea, foarte grea.

Familiile deținuților politici erau stigmatizate, erau îndepartate pe cât se poate din societate.

Eu am fost dată afară din facultate și am intrat în Corul Patriarhiei, unde am fost primită de patriarhul Iustinian Marina, care m-a susținut acolo deoarece Securitatea a vrut să mă dea afară. Dar câte familii au fost destrămate atunci? Familii întregi au fost distruse, și sufletele noastre. Eu consider că sufletul meu nu este curat. Nu m-am curățit perfect de toate tarele care au fost asupra noastră, în sensul că încă ne mai temem, teroarea a rămas. La un moment dat te trezesti că ți-e frică să vorbești mai tare, ti-e frică să spui o serie de lucruri la telefon …e o teama perpetuă. Astea sunt niște rămășițe care nu se șterg ușor. O prudență nejustificată.

Dumneavoastră, familia poetului ați aflat de condamnarea la moarte?

Cum să nu…am aflat imediat, mama a fost în sală la proces. Nu am aflat de comutare, nici el nici noi nu am aflat decât după 11 luni. Vă puteți imagina starea lui sufletească de fiecare dată când era scos din celulă. Aș vrea să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut la închisoarea de la Aiud, pe care am aflat-o de la un alt deținut politic, Gheorghe Penciu. La un moment dat a fost o inspecție, un colonel foarte impunător care a început să zbiere. "Care scrieți bă, bandiților poezii pe aici. Să nu aud așa ceva că vă fac praf. Asta mă face să imi aduc aminte, când eram pe front erau soldati care spuneau poezii de unu, Vasile Voiculescu; mă dacă il prindem pe ăla îl călcam în picioare și îl omoram”. În clipa aceea s-a ridicat dintr-un colt o mogâldeață și a spus: "Nici acum nu e tarziu domnule colonel, eu sunt poetul Vasile Voiculescu”. Vasile Voiculescu era pe moarte.

Tata după ce a ieșit din pușcărie a fost foarte suspicios și circumspect, deoarece a purtat cu el povara acestei circulări a poemelor care a adus în închisori o mulțime de oameni, care au fost inchiși pentru simplul fapt că știau poeme de Radu Gyr. El și-a făcut totdeauna un proces de conștiință pentru că a transmis aceste poeme, dar pe de altă parte astea i-au ținut în viață, nu au clacat.

Tata era preocupat de opera lui și foarte circumspect. Nu îl vizita decât Nichifor Crainic, în rest nu prea…și Crevedia. În rest era închis într-o carapace, nu știu, sau de teama sa nu ne faca nouă rău, sau să nu facă altora, sau să nu își facă lui…nu povestea niciodată nimic.

Nici măcar dumneavoastră nu ați aflat din gura poetului ce s-a întâmplt în detenție.

Nu, nu, nu. Numai soțului meu i-a povestit o întâmplare. A fost dus pe un ger îngrozitor la Aiud și de acolo înapoi la Brașov. Pe un ger cumplit, dezbrăcat. Acolo când a ajuns pe 2 noaptea erau ofiterii de securitatea beți care au început să il scuipe. În clipa aceea a vrut să moară [s-a rugat la Maica Domnului] și a leșinat. S-a trezit a doua zi dimineață cu un gardian tânăr, care i-a spus: Domnule profesor v-am adus un borș cald.

Care credeți că sunt cauzele acestor tăceri ale celor care au trecut prin pușcăriile comuniste?

Atât de mare a fost suferința. Nu stiu…sau se temeau sau nu voiau să își mai aducă aminte. Este explicabil, atat de mare a fost durerea. Tata are două poeme, Frig și Foame.

Atâta frig a îndurat încât el la 40 de grade era fericit.

Experiența detenției pentru Nicolae Steinhardt s-a concentrat într-un Jurnal al fericirii, din versurile lui Radu Gyr imi amintesc unul care suna cam asa ,, Pentru toate rănile mele nedrepte, eu Doamne te iert” credeti ca acest vers sintetizează atitudinea lui față de suferințele îndurate în închisori?

Da… "Hei omule vobește, e marea ta Judecata,/ atunci voi urca înaltele trepte si îngenunchind sub abside/ cu zâmbet de sânge pe buze livide /Îți voi răspunde cu trupul inert:/ Pentru toate rănile mele nedrepte eu, Doamne, Te iert!” (Judecata de apoi)

2006, Cluj-Napoca

VIDEO cu Simona Popa Gyr recitând CREZ:

CREZ 

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred și-n neamul meu,
înfrățit cu dorul.

Cred în sfinți, dar și-n voinici,
cred în flori și-n cremeni,
căci tăcuții mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.

Și-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge și prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrățit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!

Radu Gyr

Cum a fost la înmormântarea lui Radu Gyr. IMN MORȚILOR - cu fiica Poetului:

Ascultă Vocea lui Radu Gyr - O oră cu poetul temnițelor comuniste și soția sa, Flora Gyr:

Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr în Piața Universității 1990 cu Răzvan Ionescu:

Facsimul cu scrisul Poetului: