Jeni a terminat Institutul Politehnic Gheorghe Asachi din Iași, secția de chimie industrială, devenind inginer chimist. În 1948, imediat după terminarea Institutului, a fost arestată pentru „legături cu legionarii”, alături de ea au intrat în cercetări încă 4 membri ai familiei - fratele, Nicolae Trandabur, sora sa (doamna Ionel), logodnicul și viitoarea soacră (doamna Hențiu).

Anchetată extrem de dur la Securitatea Brașov, a fost bătută la tălpi, lovită cu bâta, atârnată cu picioarele în sus și torturată ore în șir, astfel încât, la revenirea în celulă, colegele de suferință s-au îngrozit. Tot la Brașov a îndurat și o foame cumplită, zi după zi, lună după lună. Atât de cruntă era foamea, încât Eugenia își amintea cu groază cum într-o zi s-a pomenit alegând (în detrimentul surorii sale și a celorlalte deținute) bucata cea mai mare de pâine dintre bucățile aduse pentru masa deținutelor. Acest fapt a îndurerat-o și a speriat-o atât de mult, încât a hotărât că niciodată nu va mai alege bucata de pâine și va rămâne ultima deținută care să primească pâinea după distribuirea mâncării. Regimul comunist încerca prin teroarea foamei să le dezumanizeze. In timpul detenției la Securitatea Brașov se intersectează cu Otilia Aroneasa, care o evocă în cartea „Lacrima prigoanei. Din luptele legionarelor românce”.

Jeni Trandabur a executat 2 ani de detenție în temnițele Brașov și Sibiu. Arestată în 26 august 1948 pentru că a împrumutat bani unui legionar, a fost condamnată de Tribunalul Militar Sibiu la 2 ani de închisoare corecțională, cu suspendare. A executat însă toată pedeapsa, Securitatea considerând sentința tribunalului prea blândă și necomunicând arestatei faptul că era, de fapt, liberă... S-a încercat în repetate rânduri transformarea ei în informatoare, fapt respins cu fermitate de Jeni Trandabur. La eliberare, Colonelul Crăciun a făcut o ultimă încercare, i-a promis casă și serviciu în Brașov, în schimbul unor turnătorii săptămânale. A fost refuzat cu demnitate și hotărâre.

După eliberare a fost extrem de dificilă găsirea unui serviciu. S-a căsătorit cu logodnicul care a așteptat-o, Hențiu. S-a angajat inițial la Uzina Steagul Roșu în Brașov, unde i s-a cerut o adeverință din care să reiasă că părinții au cedat tot pământul la CAP. A fost mereu urmărită de statutul de fostă deținută politic, din această cauză a schimbat o mulțime de locuri de muncă, de fiecare dată era concediată după ce se afla că făcuse închisoare ca „dușman al poporului”. Chinul s-a sfârșit abia la pensionare, în anii ’80. După 1990 s-a implicat în activitățile AFDPR Brașov. În 1999 Primăria Brașov i-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului.