Sistemul medical botoșănean, din nou în centrul acuzațiilor: Un bărbat cu AVC a fost ”diagnosticat” cu episod depresiv

Sistemul medical botoșănean mai primește o palmă după cazul Alexandra și scandalul angajărilor pe șpagă de la Spitalul Județean Botoșani.
O familie din județul Botoșani face acuzații la adresa comportamentului unor cadre medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi. Florentina Siminiuc a făcut o mărturisire în mod public despre cum a fost tratat soțul său, în prima zi de Crăciun la această unitate spitalicească, relatează Botoșani News.
„Țin sa mulțumesc în special Spitalului Municipal Dorohoi pentru serviciile și "amabilitatea” asistentelor din prima zi de Crăciun la CPU. Înțeleg ca la toată lumea a fost zile de sărbătoare dar cine ajunge la spital nu ajunge de drag.Pe lângă toată "amabilitatea”atitudinea ironică a fost la ordinea zilei în special din partea doamnei de la securitate. Nici cu doctorița care era de gardă nu îmi e rușine, bociferând cam așa :”De ce nu ai putut sa iei un antinevralgic forte și sa stai acasă?”<în situația în care soțul avea o durere insuportabila de cap,tensiunea și pulsul mare ajungând la urgență cu ambulanța>. După 6 ore state la primiri urgențe într -un salon, cu 2 perfuzii puse, alături de 2 pastile administrate <xanax, algocalmin>și o injecție făcută IM și doar o simplă înțepătura în deget fără recoltare de sânge, îi dă voie soțului sa plece acasă cu diagnosticul de episod depresiv și cu durerea de cap cu care a plecat de acasă”, spune femeia.
Tot în acea noapte, însă, din cauza durerilor insuportabile, „și jumătate de corp aproape paralizat de durere ajungem la CPU Iași la Spitalul de Neurochirurgie”.
Florentina Siminiuc susține că în urma investigațiilor făcute, diagnosticul dat de medicii ieșeni a fost unul crunt „AVC-hemoragic, adică un vas de sânge fisurat la cap, starea lui fiind foarte gravă”.
„Scriu aceste rânduri în speranța că poate cândva vom avea și noi, bolnavii, parte de îngrijire din partea celor care sunt plătiți să-și facă meseria indiferent de sărbători sau alte circumstanțe, sau în cel mai rău caz, dacă nu au competențe necesare sa nu te țină până nu mai are nimeni ce să-ți facă. Poate dacă ne trimiteau mai departe și nu mai stăteam 6 ore pentru nimic situația era cu totul altfel. În orice caz sperăm ca toți cei care sunt bolnavi și văd că nu sunt tratați corespunzător la primul centru de primiri urgențe sa nu piardă nici un moment și să facă tot posibilul sa meargă mai departe pentru că în situațiile de genul și 1 secundă contează și face diferența dintre viață și moarte. Rușine sa le fie celor care și bat joc de oameni dar totul o să se întoarcă odată și odată”, spune femeia, potrivit Botoșani News.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Sănătate Social Știri
Locații: Dorohoi județul Botoșani
Subiecte: diagnostice inventate
Organizații: Spitalul Municipal Dorohoi
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)