ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Siteul „Lumea Justiției” solicită parlamentarilor introducerea unor prevederi care sa oblige firmele producătoare de vaccinuri la plata unor despăgubiri consistente românilor afectați de efectele adverse ale vaccinurilor. 

„Considerăm că o sumă de ordinul milioanelor de euro ar fi rezonabilă. În acest sens, amintim că deja în țări precum SUA au fost acordate despăgubiri de miliarde de dolari persoanelor îmbolnăvite de pe urma vaccinurilor”, scrie jurnalistul Valentin Busuioc pe siteul amintit anterior.
 
Aceeași condiție a pus-o și omul de afaceri Cezar Ionașcu, într-o declarație publicată anterior de ActiveNews.

Reamintim că legea vaccinării obligatorii se află în dezbaterea Camerei Deputaților, după ce a trecut de Senat pe 23 octombrie 2017. Singurul care s-a abținut de la vot a fost senatorul PSD Eugen Teodorovici.

Legea Vaccinării a fost puternic contestată în întreaga țară, de la lansarea proiectului și până în acest an. Menționăm că proiectul a fost început de către guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu și finalizat pe vremea succesorului acestuia, Mihai Tudose.