Solidaritate cu producătorii Brădet. Românii nu cred în varianta lactatelor ucigașe: Nu vă lăsați! Se vrea un țap ispășitor!

Românii își manifestă solidaritatea cu firma de lactate considerată vinovata principala în cazul bebelușilor bolnavi de sindromul hemolitic uremic. Pe rețelele de socializare au apărut în ultimele ore numeroase mesaje de încurajare pentru cei de la Lactate Brădet, care spun că nu pot înțelege ce se întâmplă.
„Vă mulțumim mult de tot celor ce ne sunteți alături, ne cerem scuze celor, pe care, poate, i-am supărat. Este foarte greu că în această țară unde mass media te ridică și tot ea te distruge să ne exprimăm punctul de vedere. Așa cum s-a scris suntem o fabrică mică, acea fabrică în care toata familia a fost implicată și de unde noi, toata familia, de la mic la mare consumăm produsele. Din această fabrică, în toată această perioadă, au plecat produse și în comunitatea europeană și nu am avut niciodată niciun incident. Până în acest moment, nu știm ce să vă spunem, fiindcă rezultatele analizelor nu sunt finale; tocmai de aceea nu vrem să facem vreo declarație în acest sens; dar, așa cum părinți de la Marie Curie au ieșit și au declarat că NU branza proaspată a fost alimentul consumat de copilași și atâta timp cât analizele făcute până la această dată atât la personal cât și la produse au ieșit bune, haideți să nu ne mai dăm cu părerea și să lăsăm persoanele abilitate să-și facă treaba. Suntem părinți, suntem persoane cu frica de Dumnezeu și ne este foarte greu în aceste momente să înțelegem ce se întamplă”.
Această postare a ajuns în câteva ore la aproape 9.000 de like-uri și aproape 5.000 de distribuiri. De asemenea, mesajele nu încetează să apară atât de la oameni aflați în țară, cât și în străinătate.
Redăm mai jos doar câteva dintre mesaje:
„Nu cedați!!! S-a creat un curent de susținere pe Facebook pentru dumneavoastră. Apelați la specialiști în marketing care ar putea întoarce acest moment în favoarea vânzării produselor dumneavoastră. Dumnezeu să vă ajute !!!”
„Eu locuiesc în Belgia și am fost în România din 7 ianuarie până în 7 februarie. Cu doua zile înainte sa mă întorc am cumpărat brânză marca bradet și am mâncat. Alăptez un bebe de 10 luni și bebele nu are nimic! Nu vă demoralizați. Ăstia vor un țap ispășitor ca să mușamalizeze vaccinurile contrafăcute în Kazahstan!”.
„Spun același lucru care l-am mai spus, copilul meu de 1 an și 4 luni consumă lapte zilnic de la „Lactate Bradet” și are analizele făcute în februarie și este perfect sănătos, așa că nu mai aruncați cu „vorbe în vânt” aiurea.. Și eu și familia mea consumăm aproape zilnic produse de la această fabrică……vă recomand cu mare drag smântana vrac, nu are rival pe piață!!!!!!”.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Coșmarul de 15 minute – Te culci Om și te trezești, Doamne ferește, Gândac!

Mărturisirea lui Zelenski care pune Războiul din Ucraina sub Semnul Întrebării

Exclusiv EVZ. Ion Cristoiu o deconspiră pe influențărița cîțistă Ana Morodan, reținută pentru droguri și alcool la volan: ”Se confirma mașinăria infernală pusă la cale de servicii”

Când or să cadă avioanele din cauza vaccinării piloților cine o să plătească? Comandantul aeronavei aterizate de urgență pe Otopeni și-a pierdut cunoștința în timpul zborului. Dacă secundul era la toaletă azi aveam 184 de morți plus personalul TAROM

Ucraina zdrobește România: Intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport pentru Dunăre - Marea Neagră

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)