ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scandalul legat de rețeaua lui Jeffrey Epstein revine în prim-planul politicii americane, cu ramificații directe la cel mai înalt nivel. Vineri, fostul președinte Bill Clinton a fost chemat să depună mărturie în fața unei comisii a Congresului, la o zi după audierea soției sale, Hillary Clinton. Deși Hillary Clinton a susținut in timpul audierilor cu ușile închise că nu l-a cunoscut niciodată pe Epstein, administratorul averii pedofilului a declarat că Bill și Hillary Clinton au locuit la „ferma de copii” a lui Epstein în fiecare an după ce au părăsit Casa Albă.


Daily Mail a relatat că  haosul s-a instalat în cadrul depoziției lui Hillary Clinton în cazul Epstein, după ce un parlamentar republican i-a făcut o fotografie în timpul audierii.

Reprezentanta republicană Lauren Boebert a făcut o fotografie cu Hillary Clinton și avocații ei în timp ce vorbea parlamentarilor despre relația sa cu Epstein. Avocații lui Clinton au cerut oprirea procedurilor legate de Epstein după ce fotografia a început să fie difuzată pe rețelele de socializare. Este strict interzis ca parlamentarii sau martorii să facă fotografii în cadrul unei mărturii cu ușile închise în fața Congresului.

 
 Hillary Clinton a făcut scurte declarații după audierile cu ușile închise în fața Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanților despre presupusa implicare a ei și a soțului ei cu Jeffrey Epstein. „Am răspuns la fiecare dintre întrebările lor cât de complet am putut, pe baza a ceea ce știam. Nu l-am întâlnit niciodată pe Jeffrey Epstein, nu am avut niciodată vreo legătură sau comunicare cu el... Am cunoscut-o pe Ghislaine Maxwell întâmplător, ca o cunoștință”, a spus Hillary Clinton.
 
Ghislaine Maxwell, la nunta lui Chelsea Clinton și a finanțat Clinton Global Initiative

După cum a relatat Breitbart News în februarie, dosarele Epstein au dezvăluit că Ghislaine Maxwell „a participat la nunta fiicei soților Clinton, Chelsea Clinton și a jucat un rol major în Clinton Global Initiative (CGI), una dintre inițiativele de notorietate ale lui Bill Clinton după preluarea mandatului de la Casa Albă”.


Dosarele Epstein au detaliat rolul esențial al lui Maxwell în susținerea înființării Inițiativei Globale Clinton. Maxwell a participat la discuțiile bugetare pentru prima conferință CGI, a discutat probleme cu consilierii lui Clinton și a lucrat cu Publicis Groupe, compania care a produs primul eveniment CGI.

Potrivit Daily Mail, administratorul averii lui Epstein a susținut că Bill și Hillary Clinton au locuit la „ferma de copii” a lui Epstein în fiecare an după ce au părăsit Casa Albă.

„Familia a vizitat des proprietatea de 10.000 de acri din deșertul New Mexico, dar nu a stat niciodată în casa principală”, a adăugat acesta. „În schimb, familia Clinton s-a refugiat într-un sat special cu tematică de cowboy, creat de Epstein, care se află în apropiere de vila de lux a lui Epstein de pe vârful muntelui.”

Departamentul de Justiție a publicat recent și un e-mail care arată că Epstein a ajutat la organizarea unei întâlniri între Hillary Clinton și fostul președinte francez Nicolas Sarkozy în 2013.
 
Numele lui Bill Clinton apare în mai multe documente din dosarele Epstein


Audierea lui Bill Clinton are loc pe fondul reaprinderii interesului public pentru legăturile dintre elite politice și pedofilul Jeffrey Epstein, decedat în 2019 în detenție, înainte de pronunțarea sentinței.

Numele fostului lider democrat apare în mai multe documente ale anchetei, fără ca împotriva sa să fi fost formulate acuzații penale. Bill Clinton a avut o relație apropiată cu Epstein, inclusiv deplasări cu avionul privat al acestuia și apariții publice comune.

Fotografii declasificate recent de justiția americană îl arată pe fostul președinte la evenimente mondene, dar și în contexte private, uneori alături de femei ale căror identități au fost protejate. Una dintre imagini îl surprinde într-o cadă cu hidromasaj.