Șpagă pentru vaccinare sub formă de zile libere plătite: Klaus Iohannis a promulgat o lege în acest sens

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 pot beneficia, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, informează Agerpres.
Prevederea se aplică angajaților din sistemul public și privat, cadrelor militare, soldaților și gradaților profesioniști, precum și elevilor sau studenților, care primesc o zi de scutire de la ore sau cursuri. Pentru aceștia din urmă nu e nici o grabă să se vaccineze în vacanță! Mai mult, pentru ca pomana să fie completă, primește zi liberă și un părinte al elevului minor vaccinat sau însoțitorul persoanei cu dizabilități care se vaccinează până la vârsta de 26 de ani. După cum ActiveNews a arătat anterior, vaccinarea minorilor este inutilă și periculoasă, iar în cazul tinerilor, riscul de reacții adverse grave este invers proporțional cu vârsta: altfel spus, cu cât vârsta e mai mică, riscurile sunt mai mari. Merită expunerea la reacții adverse grave/mortale pentru o singură zi de odihnă? Fiecare trebuie să-și răspundă la această întrebare după cum îi dictează conștiința.
„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și a soldaților și gradaților profesioniști”, prevede actul normativ.
Solicitarea zilei libere se face în baza adeverinței de vaccinare.
„Beneficiază de aceste drepturi și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități”, mai stipulează legea.
Aceste dispoziții nu se aplică în situația în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
„Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității acestuia”, mai prevede actul normativ.
Acesta vizează completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.
Pe același subiect

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

HOLD OUT - al treilea film documentar interzis și denigrat de sistemul Marii Resetări pentru că relevă ADEVĂRUL DESPRE PLANDEMIE: MINCIUNI ȘI TRĂDĂRI. Integral, tradus în română, la ActiveNews - VIDEO

PFIZER: CRIMĂ CU PREMEDITARE. Documentele desecretizate prin ordin federal dovedesc că 90% dintre mamele injectate la testele vaccinului au avortat spontan sau le-a murit pruncul la naștere. Situația e gravă și în cazul bebelușilor alăptați

Claudia Marcu: „Investitorii” ucraineni vânează pământuri românești și mine de cărbune. Primar din Gorj: „Au venit cu un milion de euro în traistă. I-am refuzat!”

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!
Recomandările noastre

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: România
Subiecte: concediu de vaccinare Covid Corupție discriminare pozitivă minciuna ca politică de stat propaganda pro-vaccin reacție adversă vaccin șpagă pentru vaccinare vaccin COVID-19 Vaccinuri periculoase
Organizații: Președinția României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)