Spania a început vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. Aproximativ 3,3 milioane de copii ar urma să fie vaccinați

Spania a început campania de vaccinare anti-COVID la copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Aproximativ 3,3 milioane de copii, cu vârsta eligibilă, vor fi vaccinați, transmite Știripesurse.
Copiii vor primi dozele pediatrice de la Pfizer, unde cantitatea de vaccin este redusă la 10 micrograme, o treime din cea destinată adulților, administrate cu un interval de opt săptămâni.
Oficial, vaccinarea minorilor a început de miercuri, 15 decembrie, în centrele de sănătate, școli și centre abilitate, așa-numitele "vaccinodromuri", cu o primă tranșă de vaccinuri pediatrice de 1,3 milioane de doze de la Pfizer deja preparate în fiole, potrivit Ministerului spaniol al Sănătății.
Unele regiuni au decis vaccinarea copiilor în școli, astfel încât autoritățile sanitare trebuie să ceară consimțământul familiilor, în timp ce altele au preferat locuri extrașcolare, pentru a asigura însoțirea de către un părinte și acordul acestuia, mai transmite sursa citată.
Spania, deși are aproape 90% din populație vaccinată, cu peste 47 de milioane de locuitori vaccinați cu schema completă, se confruntă cu un număr uriaș de infectări, 5.366.128 de la începutul pandemiei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Locații: Spania
Subiecte: vaccinarea copiilor
Organizații: Guvernul Spaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)