ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Prof.univ.dr. Vasile Ghețău a prezentat, în cea mai recentă analiză, pentru Știripesurse,  evoluția populației, natalității și mortalității generale din România, în anii 1860-2020, în perioade istorice diferite ca nivel al indicatorilor și ca determinări economice, sociale și politice. Sociologul a ajuns la concluzia că populația României a ajuns de la 8,7 milioane în 1871, la 23,2 milioane în anul 1990 și sub 19 milioane în anul 2022, conform noului recensământ.

„Istoria populației și a celor două componente care i-au determinat în timp creșterea ori scăderea naturală din primele două perioade, 1860-1929 și 1930-1940, este istoria modernizării țării, cu suișurile și coborâșurile ei. Ceea ce s-a întâmplat după al Doilea Război Mondial până în anul 1990 este doar în parte istorie a modernizării țării, evoluțiile natalității fiind mutilate de măsuri brutale și forțate ale vechiului regim.

După anul 1989 istoria populației țării este istoria depopulării în cei 33 de ani în context de trecere brutală de la un regim comunist autoritar la un regim capitalist sălbatec, criza tranziției, nivel de trai scăzut, incertitudine, guvernări ineficiente și lipsite de viziune prospectivă, tensiuni politice, natalitate în veritabilă cădere, deschidere a frontierelor europene și emigrare masivă.
 
 

Perioadele 1967-1989 și 1990-2022 au particularități considerabile în evoluția natalității și mortalității. La primul fenomen putem vorbi de evoluții determinate de decizii politice în prima perioadă iar după 1989 factorii determinanți au originea în noile realități politice, economice și sociale ale țării. Evoluția natalității în prima perioadă a fost influențată decisiv de măsurile restrictive asupra contracepției și întreruperii sarcinii adoptate de vechiul regim în toamna anului 1966. Pot fi examinate în figura 2 valorile cu totul neobișnuite ale natalității în anii 1967-1989  (săgeata 2). Se pot observa pe curba fenomenului două inflexiuni, în anii 1974 și 1984. Nu sunt decât recrudescențe temporare ale fenomenului în urma unor decizii ale guvernanților de a modifica în duritate prevederile legale asupra accesului la întreruperea sarcinii și asupra aplicării lor  (modificări ale vârstei de acces la avort și ale numărului de copii aflați în viață). Sunt pregnant vizibile în anii 1957-1966 efectele unei măsuri total opuse celei din anul 1966 luată de guvernați pentru a influența natalitatea. Este vorba de adoptarea automată în anul 1957 a unei legislații permisive de întrerupere a sarcinii luată la Moscova și care a dus la o veritabilă cădere a natalității până în anul 1967 (săgeata 1). Motivarea legislației permisive luate la Moscova a fost nevoia crescută de forță de muncă feminină pentru ambițioasele programe de industrializare și urbanizare.
 
 

Declinul masiv al natalității declanșat în jurul mijlocului anilor 1950 și continuat în cea mai mare parte a anilor 1960 a constituit o evoluție total opusă celei din țările europene (cele mai multe) unde anii 1950 și 1960 au fost ani de creștere considerabilă a natalității, compensându-se regresul dramatic din anii războiului. A fost fenomenul de baby-boom. România a fost o excepție, ea nu a avut un baby-boom, confirmând și din perspectivă demografică cuvintele istoricului – „România este altfel”.

Declinul natalității după 1989 era previzibil odată cu abrogarea reglementărilor restrictive asupra întreruperii sarcinii. Nu se puteau intui dimensiunea și întinderea reculului. Scăderea s-a produs în prima jumătate a anilor 1990, rata natalității coborând de la 13,6 născuți la 1000 locuitori în anul 1989 la valori în jur de 10 la mie după anul 1995. În ultimii trei ani se poate observa un recul moderat, natalitatea ajungând la valori apropiate de 9 la mie. Rămâne de văzut dacă schimbarea are legătură cu Pandemia Covid-19, în unele țări europene apreciindu-se că pandemia a determinat mai degrabă o amânare a nașterii copilului și nu renunțare la copil. Ceea ce nu putem ști acum este impactul crizei energiei și al inflației asupra natalității. Mortalitatea a fost în creștere în anii 1991-1996, pe fondul degradării nivelului de trai, creșterii șomajului, deteriorării asistenței medicale, incertitudinii și violenței. Rata mortalității a urca de la 10,5 la mie la 12-13 la mie iar în anii pandemiei a ajuns la 15,4 și 17,5 la mie. Factorul nou de ascensiune a mortalității este după anul 2000  accentuarea îmbătrâniri demografice după declinul natalității și imensa emigrare a populației tinere și adulte. Trei sferturi dintre decese au loc în populația în vârstă de 65 ani și peste. Speranța de viață la naștere este în stagnare după anul 2013 (lăsând la o parte regresul din anii 2020-2021). Se poate observa în figura 2 o lărgire continuă a spațiului dintre curbele natalității și mortalității, însemnând majorarea dimensiunii scăderii naturale a populației. Ea a fost în cele 8 luni din acest an 75 mii locuitori. Admițând că în celelalte 4 luni nivelul regresului va fi similar cu cel din anul 2019, neafectat de pandemie, se conturează un declin natural anual de 95 mii locuitori. Imens la o populație de 19 milioane locuitori”, a relatat sociologul.