Începând cu data de 14 decembrie, starea de alertă, și așa cu un regim legal controversat, a fost prelungită pe teritoriul României, prin Hotărârea Guvernului nr. 1065/2020, publicată în Monitorul Oficial pe 11 decembrie 2020.
 
Lucrurile sunt simple, deși filosofia din spatele lor este grea. Articolul 53 din Constituție interzice limitarea exercitării unor drepturi prin alt act juridic decât legea - termen interpretat restrictiv, în sensul de act juridic al Parlamentului.
Că actualul cabinet, prin demisia fostului prim-ministru, a căzut, el nemaifuncționând decât ca simplă formulă interimară, de avarie, nici nu mai discutăm. Fondul problemei nici nu este nevoie a fi atins.
 
Această hotărâre a Guvernului - act infralegal - nu are decât o singură însemnătate juridică: consfințește realitatea că, începând cu decretul din martie privind instituirea primei stări de urgență, în România, de fapt, Constituția a fost suspendată.
 
Sub pretextul luptei împotriva unei epidemii, drepturile și libertățile cetățenilor au fost astfel limitate încât exercițiul lor a devenit aproape imposibil, ceea ce a dus, în mod evident, la atingerea înseși a substanței drepturilor în cauză.
 
Sub pretextul aceleiași lupte împotriva unei epidemii, statul de drept - formulă, adesea lozincardă, pentru caracterizărea unei societăți în care sistemul juridic este logic și viabil - a fost iremediabil afectat.
Societatea românească, astfel cum este pentru moment organizată în stat, nu mai poate continua, iar pretenția ipocrită, imundă a civilizării democratice de tip occidental trebuie aruncată la pubelă.
 
Afară de îndeplinirea deznodământului reîntoarcerii în grotă a omenirii, voi citi, rușinat, lucrările de istorie a dreptului românesc, de istorie a dreptului internațional penal, de istorie în general, de filosofie, de psihologie și de psihiatrie care vor avea ca obiect epoca în care oamenii și-au părăsit demnitatea și libertatea de dragul unei iluzorii - și, la o adică, inutile - prelungiri, cu orice preț, a vieții lor, ajunse de nimic.