Sprijinim Ucraina, dar nu contăm: România, exclusă din regimul de cetățenie multiplă
Guvernul ucrainean a publicat lista finală a statelor ale căror cetățeni pot obține pașaport ucrainean fără a renunța la cetățenia lor de origine, în baza noii legi privind cetățenia multiplă.
Deși președintele Volodimir Zelenski declarase anterior că în document vor fi incluse țări „care susțin Ucraina în războiul cu Rusia, care sunt constant alături de noi și susțin ucrainenii”, România nu apare pe lista aprobată.
Lista, mult mai scurtă decât se anticipa, cuprinde doar cinci state: Statele Unite, Canada, Germania, Polonia și Cehia. Cetățenii acestor țări pot obține cetățenia ucraineană prin proceduri simplificate, păstrându-și totodată cetățenia de origine. În același timp, ucrainenii vor putea deveni cetățeni ai acestor state fără a renunța la pașaportul ucrainean.
Absența României din listă are implicații directe asupra comunităților din cele două țări. Românii din Ucraina nu vor putea solicita cetățenie ucraineană fără renunțarea la cea română, iar ucrainenii stabiliți în România nu pot beneficia de dublă cetățenie în baza acestei legislații. Situația contrastează cu tratamentul acordat cetățenilor statelor unde trăiesc comunități ucrainene numeroase și recent refugiate, precum Germania, Polonia sau Cehia.
Legea privind cetățenia multiplă a intrat în vigoare în iulie, iar guvernul ucrainean a justificat selecția prin criterii politice și de solidaritate internațională. Totuși, absența României, stat membru NATO și UE, și unul dintre principalii susținători regionali ai Ucrainei, ridică întrebări privind criteriile exacte ale procesului de selecție.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Niște psihopați degenerați posedați au tăiat cu drujba Troița de pe locul asasinatului lui Corneliu Codreanu și a altor 13 români. Autorii faptei penale s-au ales cu un blestem pe viață care se va transmite din neam în neam - FOTO
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
VIDEO: Iată Colindele lui Radu Gyr pe care le vrea Fritz interzise! Aparțin chiar părintelui spiritual al Filarmonicii Banatul, Remus Georgescu, Cetățean de Onoare al Timișoarei. Managerul și Directorul artistic al Filarmonicii au băgat capul în pământ
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
ARAFAT, CAPO DI TUTTI CAPI ÎN STATUL ROMÂN - Prin noua Lege a Apărării Naționale, Poliția se militarizează sub comanda unui civil controversat, fără experiență militară. În caz de asediu, mobilizare sau război, polițiștii vor fi coordonați de șeful DSU
Lovitură de teatru la Vatican: Papa recunoaște Crezul fără Filioque
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Volodimir Zelenski
Subiecte: dublă cetățenie
Organizații: Guvernul Ucrainei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)