Stare de criză în vestul țării după ce aproape 200 de localități au rămas fără curent. Școlile și grădinițele din județele Timiș și Gorj vor fi închise luni și marți

E-Distribuție Banat a declarat stare de criză în vestul țării, după ce aproape 200 de localități au rămas fără curent electric din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În total, 75 de echipe se află pe teren, pentru a remedia situația, însă pătrunderea în zonele cu avarii este dificilă. De asemenea,cursurile școlilor din județele Arad, Gorj, Mehedinți și Timiș vor fi suspendate, luni, din cauza vremii nefavorabile, a anuntat duminică Ministerul Educației. Măsura a fost luată de comitetele pentru situații de urgență și va fi valabilă și marți în județul Timiș, în 39 de școli din județul Arad și o unitate de învățământ din Satu Mare, conform News.ro.
Potrivit Ministerului Educației, autoritățile din județele Arad, Gorj, Mehedinți și Timiș au decis, în urma reuniunilor comitetelor pentru situații de urgență, suspendarea integrală a cursurilor școlare pentru ziua de luni, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Timiș, suspendarea completă a cursurilor a fost extinsă și pentru 18 decembrie.
Potrivit unui comunicat de presă de duminică al E-Distribuție Banat a fost declarată ”stare de criză”, conform procedurilor interne aflate în vigoare, în vestul țării.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Subiecte: Vreme extremă
Organizații: INMH Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)