Starea Papei s-a înrăutățit. Suveranul pontif a fost împărtășit pe patul de spital
Potrivit ultimului buletin medical, Papa Francisc suferă de pneumonie bilaterală. Tablou clinic este unul ”complex„, a anunțat marți seara Vaticanul, relatează AFP, conform Cotidianul.
În aceste zile suveranul pontif a primit Sfânta Împărtășanie pe patul de spital.
Papa necesită un tratament medicamentos suplimentar, arată Vaticanul într-un comunicat.
”Infecția polimicrobiană, apărută într-un context de bronșiectazie și de bronșită astmatică și care a necesitat recurgerea la o antibioterapie pe bază de cortizon, face ca tratamentul terapeutic să fie mai complex„, se precizează în comunicat.
„În această dimineață a primit Euharistia, iar în cursul zilei a alternat între odihnă, rugăciune și lectură”.
„El vă mulțumește pentru apropierea pe care i-o arătați în aceste momente și vă cere, cu inima recunoscătoare, să continuați să vă rugați pentru el”, menționează Vaticanul.
Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, a fost internat vineri la spitalul Gemelli din Roma.
O audiență papală publică programată pentru sâmbătă a fost anulată, iar slujba programată pentru duminică va fi oficiată de un înalt reprezentant al Vaticanului.
Diagnosticat inițial cu bronșita severă, Papa nu a răspuns la tratament.
Zeci de oameni se roagă în fața spitalului pentru pentru Papă.
Cu multe evenimente programate în Anul Jubilar al Bisericii Catolice, Papa se vede obligat să renunțe deja la aparițiile sale publice, respectând astfel recomandările medicilor.
Deși stabil, Papa este foarte fragil și crede că nu mai are mult de trăit.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
ULTIMĂ ORĂ | Mesaj apocaliptic al lui Donald Trump: O întreagă civilizație va muri în această noapte. Sau poate vom avea o Schimbare de Regim Completă și Totală
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Secțiuni: Biserica Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Papa Francisc
Locații: Vatican
Organizații: Vatican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)