Statul Român dă 390.000 de euro domnului ăsta în capot care nici măcar nu s-a calificat în finală, în timp ce copiii aceștia geniali umblă să facă cheta deoarece nu au bani sa meargă mai departe cu visele lor și reușitele lor

New Ellis, o echipă de elevi de la liceele Șincai și Coșbuc, a câștigat LOCUL 1 MONDIAL la NSS Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest.
Yep, dintre toate echipele din lumea asta, ai noștri au fost cei mai buni. au proiectat o stație spațială cu gravitație generată artificial plus infrastructura necesară și sursele de energie dedicate. Niște copii de clasa a 12-a. Daaa.
Doar că acum sunt nevoiți să facă chetă pe net pentru a strânge banii necesari deplasării în Statele Unite la International Space Development Conference, unde își vor prezenta proiectul în fața comunității internaționale aerospațiale.
Pentru că România (salut, Klaus Iohannis & Nicolae Ionel Ciucă) nu are câteva mii amărâte de dolari pentru a le acoperi acestor mici genii costurile deplasării. așa că îi lasă să cerșească pe net. Sigur, România are bani gârlă cam pentru orice alte porcării, dar nu și pentru copiii români care duc numele țării lor mai sus decât au făcut-o vreodată toate loazele de politicieni de până acum.
Meanwhile, să aveți grijă să nu uitați să pișați ochii pe la emisiuni tv despre cum ne pleacă tinerii din țară și cum faceți voi tot posibilul să nu își mai dorească asta ba chiar să se mai și întoarcă dintre cei plecați. Gunoaielor!
Autor: Mircea Morar
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Dezvăluiri Prima pagină Știri
Persoane: Mircea Morar
Locații: București Marea Britanie România
Subiecte: eurovision Olimpici români
Organizații: Eurovision Statul român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)