Statul va ști ce telefoane au toți românii, din 8 ianuarie 2025. Are loc adaptarea totală a transmiterii apelurilor de urgență la noile tehnologii 5G și localizarea apelurilor 112 și a aparatelor cu precizie de câțiva metri

Operatorii de telefonie mobilă vor fi obligați să transmită, până în data de 8 ianuarie 2025, către arbitrul telecom (ANCOM), date despre toate telefoanele conectate la rețea, precizând denumirea producătorului, a terminalului și versiunea sistemului de operare, potrivit unui act ANCOM publicat în Monitorul Oficial la jumătatea anului trecut. Pretextul este, desigur, un scop salvator, respectiv localizarea apelurilor la 112 cu precizie de câțiva metri. Dar nu numai a apelurilor ci chiar a aparatelor, tehnologie pe care o dețineau până acum doar serviciile secrete și rețelele de telefonie pentru abonații lor. Acum mai intră și alte instituții în calcul. Măsura vine în contextul introducerii tehnologiei IP pentru transmiterea de date când se sună la 112 de pe telefoanele 4G și 5G, potrivit unei știri hotnews.ro.
Noile modificări adoptate de Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) vizează schimbări tehnice la modul cum se transmit datele din rețelele operatorilor de telefonie mobilă către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), care este administratorul sistemului 112, atunci când cineva sună să anunțe o urgență.
Românii vor folosi voce, text și video când sună la 112, până în anul 2027
Scopul se pretinde a fi localizarea mai bună a celor care sună la 112, cu o precizie de câțiva metri, prin preluarea datelor din telefoanele mobile de tip smartphone, nu doar a informațiilor din rețea.
„Această decizie deschide calea utilizării de servicii multimedia de comunicații de urgență, prin intermediul comunicațiilor pe suport IP. Cu titlul de exemplu, se pot astfel implementa servicii de conversație totală – utilizatorii pot trece liber între comunicarea vocală, text, video și alte medii, în funcție de preferințele și nevoile lor în timp real. Prevederile privind serviciile de comunicații de urgență multimedia, bazate pe voce, text și video prin tehnologia cu comutare de pachete, ce vor fi puse la dispoziția apelanților la 112, au termen de implementare 2027”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ANCOM.
Schimbările la 112 au loc în contextul închiderii rețelelor 3G și 2G
Aceste modificări tehnice au loc în contextul închiderii rețelelor 3G și, ulterior, a rețelelor 2G, complementar cu dezvoltarea rețelelor 4G și 5G care folosesc tehnologia IP pentru a transmite date și vor facilita utilizarea acestei tehnologii pentru preluarea apelurilor la 112 și a informațiilor de localizare corespunzătoare pentru apelurile inițiate din rețelele de nouă generație.
Interconectarea bazată pe comutarea de circuite va mai fi folosită o perioadă ca soluție de rezervă, până la migrarea totală a transmiterii apelurilor de urgență la noile tehnologii.
Ce date despre telefoane trebuie să transmită operatorii de telefonie
Decizia stabilește și o nouă obligație a operatorilor mobili de a transmite de două ori pe an către ANCOM o situație statistică cu terminalele conectate la rețea, una până la data de 30 iunie, iar cealaltă până la data de 31 decembrie.
Operatorii trebuie să transmită o situație statistică cu terminalele conectate la rețea, precizând denumirea producătorului, denumirea terminalului și versiunea sistemului de operare a terminalului (în măsura în care furnizorul are acces la informația de versiune), precum și anumite capabilități ale acestora (VoLTE, 4G, 5G, GNSS).
Prima transmitere a acestor informații trebuie făcută până la data de 8 ianuarie 2025, pentru o dată inclusă în perioada 1 august 2024-30 decembrie 2024, conținând datele disponibile la acel moment.
Aceste informații vor fi utilizate pentru evaluarea dinamică, prin statistici, a procentajului terminalelor din piață capabile de localizări performante, subliniază autoritatea de reglementare în telecomunicații.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

BOMBĂ: George Simion a dezvăluit Planul readucerii lui Călin Georgescu la conducerea României! Conferință de Presă Extraordinară pentru Presa Străină: GRAVE NEREGULI LA VOT! - VIDEO
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: 5G apeluri de urgență Sistemul 112 Tehnologia 5G
Organizații: ANCOM
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)