Doamna avocat Marina Ioana Alexandra ne este deja cunoscută pentru implicarea sa în acțiuni civice de maximă importanță, cum ar fi legea obligativității vaccinării, implementarea tehnologiei 5G, metodologia protocoalelor de tratament COVID-19 ‒ și lista ar putea continua.

O constantă a pledoariilor sale este afirmarea și apărarea libertății de conștiință, a libertății de opinie și a consimțământului, într-o vreme în care se urmărește subminarea lor printr-o avalanșă de acte normative ce periclitează statul de drept și democrația.

De data aceasta, ne va clarifica anumite aspectele problematice ale mult-discutatei Strategii naționale de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”, ce poate conduce la o serioasă lezare a autorității părintești, scrie Tatiana Petrache în preambulul unui interviu pentru revista Familia Ortodoxă.

– Doamnă Marina Alexandru, ne confruntăm în momentul de față cu un atac serios al ideologiilor progresiste împotriva familiei. Un astfel de demers se pare că este și proiectul de lege Strategia Națională de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”. Despre ce este vorba?

– Într-adevăr, în ziua de azi asistăm la o denaturare totală a tot ceea ce înseamnă firesc. Sub egida „interesului superior al copilului”, a „binelui”, „ocrotirii”, „libertății” și „dreptului la sănătate”, ne trezim în situația în care este alterat sau încălcat însuși dreptul de a fi apărat de către instituțiile administrației de stat.

Strategia de educație parentală „Părinți educați, copii fericiți”, care se întinde pe intervalul 2022-2030, este o reluare a unui proiect cu care a venit Președintele României în 2018, intitulat „România educată”. La vremea respectivă, proiectul a provocat o inflamare masivă a societății civile. De ce? Mai cu seamă pentru că era în acel an 2018 foarte fierbinte al „Referendumului pentru familie”, care propunea modificarea articolului 48 din Constituția României, în care ar fi trebuit să fie înlocuit cuvântul „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie” în definiția căsătoriei. Ei bine, pentru această sintagmă ‒ „un bărbat și o femeie” ‒ am asistat la un circ național, în care oamenii au fost dezinformați și manipulați.

Revenind la „interesul superior al copilului”, actuala strategie este foarte frumos prezentată. În momentul acesta, ministerul și-a însușit criticile pe care noi le-am adus masiv în anul 2018. A fost modificat limbajul, așa încât în strategie apare acum un discurs lipsit de agresivitate și de extremisme, pentru că proiectul anterior conținea niște inflexiuni extremiste.

Statul autoritarian

 La prima vedere, strategia este încântătoare, dar e foarte plină de capcane. De ce spun asta? Pentru că au existat membri ai „Alianței Părinților din România” care, în momentul în care au auzit opinii cum că strategia nu ar fi bună, luând textul și citindu-l, mi-au spus: „Explicați-ne de ce nu este bună, pentru că totul sună foarte frumos!”. Și asta mi-au spus-o oameni de bună-credință, persoane cunoscute. „Mai citiți o dată și încă o dată, și veți vedea unde sunt punctele în care se realizează o manipulare a consimțământului!”. Vine dracul și-ți spune niște adevăruri ‒ de pildă, „nevoia de educație parentală”. Într-adevăr, este o nevoie reală de educare, dar problema este cum o facem!

Din actuala strategie au dispărut expresii care făceau referire la obligația familiilor de a se adapta noilor ideologii, dar găsim expresii sinonime ale lor, cum ar fi: „să ne adaptăm diversificării”. În continuare, se spune că „reușita educației nu depinde numai de părinți și de capacitatea acestora de a exersa aceste competențe multiple, ci și de voința instituțiilor chemate să valideze și să valorizeze responsabilitățile și autoritatea parentală”. Interesant! Ce frumos e spus! Bineînțeles că avem de-a face cu vorbe goale, cu generalități care pot însemna orice și ascunde orice.

Nu mă pot opri să nu fac un comentariu. Toate aceste proiecte importate din „afară” urmăresc să ne alinieze unor ideologii străine de tradiția noastră. Îmi amintesc de acel slogan mult-vehiculat: „Vreau o țară ca afară!”. „Afară”… unde?! Apoi, de ce aș vrea o „țară ca afară”, când din „afară” ne-au venit și ne vin abuzurile și sodomia la care asistăm? Eu am spus că „Vreau o țară ca România!” ‒ „România mea” o vreau să fie model de etică, de moralitate, de bunăstare și, nu în ultimul rând, vreau o Românie creștină, așa cum ne-a dat-o Dumnezeu cel puțin de două mii de ani încoace. Și stau și mă gândesc ce competențe am și ce talanți am, ca să pot să-i pun la bătaie pentru „România mea”! Dacă fiecare dintre noi ar gândi în felul acesta, chiar am reuși să atingem acest deziderat. Vestea bună este că sunt mulți oameni care și-au pus talanții în slujba „României lor”, pentru o țară mai prosperă.

Revenind la Strategia de educare parentală, mi se pare problematică stipularea că reușita educației copiilor „nu depinde numai de părinți și de capacitatea acestora de a exersa aceste competențe multiple”. Practic, din proiectul de lege rezultă că noi, ca părinți, nu dispunem de voință în educarea propriilor copii, în schimb, voința îi aparține statului, cu alte cuvinte „depinde de voința instituțiilor chemate să valideze și să valorizeze responsabilitățile și autoritatea parentală”.

Subminarea autorității parentale

 – Pe ce criterii se va valida și valoriza autoritatea parentală?

Integral pe site-ul Familia Ortodoxă sau direct în revista Familia Ortodoxă nr. 161 (iunie 2022) disponibilă în rețelele de difuzare a presei