ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alexandru Iancu avea 22 de ani. A murit în ziua de 21 noiembrie, în Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală, acolo unde a fost dus în urma incendiului din Colectiv. Eugen Iancu este tatăl lui Alex. După ce și-a îngropat copilul, el a încercat să descopere adevărul. Să afle din cauza cui i-a murit băiatul. Și ce se mai poate face, pentru ca alți părinți să nu treacă prin drama pe care o trăiește el.

„Domnule Arafat, vă cer socoteală pentru uciderea copilului meu”

„Astăzi am avut câteva întâlniri importante. Ne-am reîntâlnit, noi, cei din spitalul Sf. Ioan și ne-am plâns copiii morți, dar am cunoscut și oameni nedumeriți de ceea ce s-a întâmplat”, a scris ieri pe pagina sa de pe o rețea de socializare, Eugen Iancu. Sincer să fiu, și eu sunt nedumerit. Sau am fost. Zile întregi am umblat năuc, neînțelegând nimic din ce se întâmplă. Alexandru a fost scos de prieteni din Colectiv, a fost dus la salvări și predat unui medic. Vorbea, stătea în picioare și era speriat de moarte, deși reușea să facă câte o glumă. Aici se rupe filmul, pentru că la spital nu ajunge cu SMURD-ul. A fost trimis cu o mașină particulară. La spital, medicii au muncit ca niște eroi, am toată stimă și respectul pentru eforturile lor, dar erau medici de urgență, fără experiență în operațiunile cu arși, cu arși foarte grav și intoxicați. Copiii ăștia, care aveau arsuri pe diferite suprafețe, dar foarte grave, trebuiau să fie introduși într-un mediu absolut izolat și tratați de specialiști în arsuri. Sau, cel mai bine, trebuiau trimiși imediat acolo unde puteau fi tratați de specialiști și cu aparate performante. În schimb, ei fost ținuți în medii nesigure, tratați cu eforturi foarte mari din partea personalului extrem de sufletist, de implicat, dar fără experiență în domeniu. Aparatele care să îi ajute să respire au venit după o săptămână, operațiile făcute constau în curățarea la suprafață, când de fapt trebuia tăiat tot ce era ars și putrezit, indiferent de cât de adâncă era această operație. Astfel, infecțiile s-au dezvoltat, iar dacă țin cont și de faptul că toți copiii plecați în străinătate au plecat cu bacterii specifice, căpătate în spitale, îmi dau seama că Alexandru și ceilalți au fost uciși. Au fost condamnați la moarte din primele zile, atunci când vedeam la televizor cum ministrul Sănătății și Arafat spuneau că totul este sub control și că ne descurcăm. Nu v-ați descurcat domnilor, iar indecizia voastră a fost criminală.

Domnule Arafat, acum o săptămână îi spuneam lui Cristian Tudor Popescu, într-un comentariu făcut la un articol al dânsului, că ar trebui să tacă și că dumneavoastră sunteți un om care știți ce faceți. Acum, domnule Arafat, vă cer socoteală pentru uciderea copilului meu. Salvarea dumneavoastră nu l-a dus la spitalul potrivit, de fapt nu l-a dus deloc. Astfel, s-a pierdut timp. Și viață copilului meu. Dar ăsta este doar un caz. Vă voi mai povesti câteva, domnule Arafat. SMURD-ul dumneavoastră, pompierii, polițiștii prezenți la față locului habar nu aveau ce să facă, erau debusolați, dezorganizați. Nu o spun eu , o spun cei din Colectiv, cei care se scoteau unii pe alții din foc. Domnule Bănicioiu, știți ce ați făcut pierzând o săptămână, fără să trimiteți copiii în străinătate? I-ați ucis. Sunteți un criminal.”

„Incompetența voastră a ucis”

Acest mesaj nu a rămas fără reacții. Iar Eugen Iancu a replicat, în urmă cu câteva ore, pe aceeași rețea de socializare: „Toata lumea vorbește despre schimbarea sistemului. Trebuie să schimbăm sistemul. Dar ce este sistemul? Mor oameni, alți oameni ies în stradă, se schimbă guvernul, și? Am rezolvat ceva? Ne creem, unii dintre noi, noi speranțe. Vine un tată îndoliat și scrie câteva cuvinte pe facebook și se întâmplă o minune. Se aprind spiritele. Unii doresc mediatizare, alții organizează, alții se alătură, alții înjură, numai politicienii și conducătorii se unesc. Sunt doctori care trimit mesaje, care își cer scuze. Culmea, exact doctorii care au stat poate multe nopți și multe zile, să facă tot posibilul. Dar avem directori de spitale, avem parlamentari, avem oameni nelipsiți din studiourile televiziunilor care simt că tocmai când credeau că lucrurile se liniștesc, sunt obligați să facă front comun și să își protejeze interesele. Astăzi, pe la prânz, am prins pe Realitatea o doamnă care putrezește de mulți ani prin parlamentul României și care se isteriza și întreba nervoasă cine este acest Iancu Eugen, ce calificare are el să își dea cu părerea despre domnii manageri, despre minunăția de Arafat, despre extraordinarii politicieni? Doamna asta și-a imaginat, măcar o secundă, că este în slujba oamenilor și că ar fi trebuit ca, de o lună, să ceară înființarea unei comisii care să cerceteze, să descopere și să se asigure că tot adevărul v-a ieși la iveală și, mai ales, că nici o dată nu se va mai întâmpla așa ceva? Același lucru l-am văzut pe Antena 3, unde un abonat al șezătorilor postului era de asemeni indignat de atitudinea unui tată nepriceput. Domnilor politicieni, domnule Arafat, eu sunt tatăl unui copil de 22 de ani, proaspăt absolvent de ASE, cursuri de zi, care noaptea muncea pentru una dintre cele mai mari companii din lume și care își găsea timp să și cânte, pentru că asta era pasiunea lui. Copilul ăsta ar fi trăit, dacă voi nu vă încăpățânați și nu vă credeați de neînvins. Sunteți niște incompetenți, iar incompetența voastră a ucis. Vă acuz de crimă domnule Arafat, domnule Bănicioiu, domnilor manageri. Dumneavoastră încercați să vă acoperiți urmele, dar nu veți reuși. Domnilor, vă voi repeta asta zilnic, până când veți înțelege că ați greșit și veți începe schimbarea. Domnilor, ce alegeți? Să vă protejați propriile interese sau să vă asumați greșelile și să luați măsurile, ca așa ceva să nu se mai repete? Prima măsură ar fi să vă asumați vina, să demisionați și să vă supuneți legii.”