ACTUALIZARE 14.08/ 13:14 Anchetatorii din Suceava, care au făcut săpături și au ridicat noi probe din curtea femeii acuzată că și-a asfixiat copilul nou-născut, au descoperit resturile a doi bebeluși, care au fost îngropați imediat după naștere, în 2016 și 2018, anunță Mediafax.
 
Potrivit Mediafax, surse din cadrul anchetatorilor au precizat că, în cele două gropi pe care criminaliștii le-au săpat în curtea femeii, acuzată că și-a asfixiat copilul nou-născut, au fost găsite resturile altor doi bebeluși, despre care se crede că au fost născuți în 2018 și în 2016. Potrivit surselor, resturile urmează să fie expertizate.
 
Știrea inițială

O femeie din localitatea Dorna Candrenilor, din județul Suceava, inginer la o multinațională, este acuzată de pruncucidere, după ce în gospodăria acesteia polițiștii au descoperit un bebeluș mort, asfixiat într-o pungă, informează Mediafax.
 
Potrivit sursei citate, cazul a fost semnalat de un polițist care a observat că o femeie dinlocalitate, despre care se știa că era gravidă, deși părea că a născut, nu a declarat niciun copil.În urma anunțului, mai multe echipaje de poliție și un procuror au descins la locuința femeii și au găsit pruncul mort, într-o pungă, în curte, în prezent fiind făcute cercetări pentru a stabili dacă fătul s-a născut viu sau mort.
 
Vecinii spun, scrie Mediafax,  că nu este exclus ca mama să fi fost cea care a născut și a omorât copilul, însă acest lucru urmează să fie stabilit de anchetă.
 
 Femeia acuzată de pruncucidere este inginer la o companie multinațională și are trei copii.